miercuri, 15 aprilie 2015

Prezumţia de vinovăţie

Despre paradigme am mai scris, şi probabil voi mai scrie pentru că sunt ecuaţiile care ne livrează rezultatul pe care îl vedem în jur. Şi asta inconştient, pentru că de fapt chiar asta este esenţa paradigmei: O acţiune care se repetă chiar dacă factorul care a declanşat-o nu mai există. Aceste paradigme sunt desigur tipare. Şabloane pe care le luăm ”din zbor” pe parcursul vieţii, fie din societate fie de la părinţi sau apropiaţi.
Peste toate acestea există unele mai mari , care se amestecă şi le influenţează pe toate celelalte. Cu cât sunt mai mari cu-atât sunt mai ”invizibile” , mai greu de observat. ”Minciuna este cu atât mai credibilă cu cât sunt mai multi oameni o cred” - este un citat celebru deja căruia îmi scapă autorul acum.
Există un mecanism al minţii logice: Întotdeauna mintea este convinsă 100% că decizia pe care o ia este cea mai bună. Nimeni nu ar lua o decizie care ştie de la început că o să-i facă rău. Este adevărat că decizia ulterior se poate dovedi a fi fost greşită, dar acest ”ulterior” înseamnă că după desfăşurarea acţiunii avem acces la date noi cu care ne putem compara decizia. Dar la momentul deciziei aceste date nu existau. Şi în pe care le aveai iniţial, decizia luată a fost cea mai bună.
Tiparul pe care vreau să îl demasc în această postare are rădăcinie tocmai în cadrul descris mai sus. Este presupunerea că celălalt a luat o decizie proastă. Deşi când e vorba de tine eşti convins că ai luat cea mai bună decizie, când vorbeşti despre evenimente care privesc alte persoane, pleci de la premisa că a luat decizii greşite, sau împotriva lui însăşi. De aici se naşte critica , judecata şi justificarea.
Întotdeauna şi în legătură cu orice există motive care pot fi spuse şi motive care nu pot fi spuse. Fi conştient că în orice decizie a cuiva pe care tu o consideri ”proastă” există încă multe motive pe care nu le cunoşti. Această paradigmă. acest meta tipar este prezent în jurul nostru mai mult decât putem înţelege. Pe el se bazează: Critica judecata, acuza şi este prezentă în articolele de presă. emisiunile tv, şi o grămadă de alte genuri de scrieri informative după care noi ne formăm părerile.
meta 2Dacă vei căuta cu-atenţie vei vedea că aproape orice articol pleacă de la ideea că o anume decizie politică este greşită. Ca şi cum cineva ar putea lua decizii împotriva sa, sau care i-ar face rău lui însăşi. Şi aici nu mă refer dacă decizia în sine este bună sau proastă, ci mă refer să observi doar presupunerea de la care pleacă autorul articolului. Deasemenea orice ceartă în familie are aceiaşi rădăcină: Presupunerea că celălalt a luat o decizie proastă. O decizie împotriva lui. Dacă făcea cum m-am gândit eu era mai bine. Să ne înţelegem: Mintea ta pentru a putea lua decizii are nevoie de convingerea că face 100% bine ce face.Nu uita că şi cel de lângă tine îşi ia deciziile în având convingerea că face 100% bine pentru el. 
Nu în ultimul rând îţi reamintesc că deciziile se iau emoţional, şi că doar justificările sunt raţionale. Altfel spus, iei o decizie pentru că simţi că aşa e bine, iar după ce ai luat decizia îi găseşti justificări cu intelectul sau mintea logică.  Acesta este şi motivul pentru care este atât de greu să te explici uneori de ce ai procedat într-un anume fel. E dificil să verbalizezi anumite sentimente, e greu să exprimi în cuvinte ceva ce ai simţit la un moment dat.
Se observă uşor cum prezumţia conform căreia interlocutorul meu a greşit luând prin urmare o decizie proastă pentru el, se bazează pe convingerea că eu ştiu deja ce era bine şi ce nu pentru el. Ştiu, prin urmare cazul este închis, nu se mai poate discuta decât despre o greşală.
Dacă plec de la ideea că a luat o decizie bună, mă găsesc în poziţia de a întreba, de a investiga şi asta este o situaţie deschisă care mă conduce la înţelegere.  Când ştiu că a greşit, generez o situaţie închisă, blocată care mă conduce la judecată, acuză şi critică.
Dacă ar fi să exprim foarte simplist acest tipar ar fi astfel: Judecata , critica şi acuzele sunt generate de prezumţia de vinovăţie!
meta tipare 3
Exerciţiu de introspecţie : Încearcă să te surprinzi când convingi pe cineva că a greşit, cum pleci de la presupunerea că a luat o decizie împotriva lui. Încearcă să vezi cum de câte ori eşti criticat/ă eşti sigur/ă că ai luat cea mai bună decizie pentru tine, şi cumva cel cu care vorbeşti nu poate înţelege asta. Şi desigur, după ce poţi conştientiza toate astea în tine încearcă să schimbi această paradigmă, şi să pleci de la premisa că cel cu care vorbeşti a luat cea mai bună decizie pentru el din motive pe care tu ne le şti sau nu le poţi înţelege complet. Şi asta va schimba lumina în care vezi tu evenimentele.