joi, 30 octombrie 2014

Întregul OM

Întotdeauna am fost de părere că principala cauză a suferinţei umane în general provine din faptul că nu ne cunoaştem Pur şi simplu nu ştim cum suntem făcuţi şi cum funcţionăm. Ceea ce spun sună incredibil ? Haide să vedem... Pentru a porni la drum în această investigare ar fi bine să menţionăm câteva capcane care ne distrag. Capcane pe care le-am preluat la pachet de la lumea din jur. Le-am luat fără o cercetare personală, doar la nivel de intelect. Intelectul, sau capacitatea de a ne juca cu raţionamentele sunt o mică părticică din ceea ce este un OM întreg! Iar capcanele de care vorbesc sunt tipare de raţionament, care odată preluate, stau la baza credinţelor noastre. Pe aceste erori se bazează mai departe toată construcţia mentală despre noi înşine. Pentru că în spatele unei suferinţe se află o construcţie mentală. Dar să vedem erorile.

Erorile care ne blochează percepţia a ceea ce suntem 

Prima eroare care ne distrage de la ceea ce un om este cu-adevărat este identificarea cu corpul său. Mulţi oameni cred că ei sunt corpul pe care e îl manevrează.

A doua eroare care ne distrage de la ceea ce este un om întreg, este identificarea cu gândurile. Mulţi oameni cred că ei sunt suma gândurilor din capul lor.

A treia eroare care ne distrage de la ceea ce un om complet, este identificarea cu senzaţiile, cu ceea ce percep ei prin intermediul simţurilor. Mulţi oameni cred că realitatea este ceea ce percep prin simţurile lor, şi că ea, acea realitate, există undeva ”în afara lor” de sine stătătoare.

Şi de fapt, nu ne cunoaştem ca ceea ce suntem nu din cauza uneia dintre erorile enumerate mai sus. Ci din cauza tuturor 3. Ne zbatem într-un melanj în care cele trei erori sunt prezente într-o proproţie mai mică sau mai mare, în funcţie de necesitatea minţii logice de a justifica un fenomen sau o acţiune.

Consecinţele identificării cu corpul, gândurile şi simţurile.

Când corpul  este obosit , noi folosim expresia : Sunt obosit! Şi astfel , pe lângă oboseala fizică am adăugat şi o oboseală psihică. Nu mai pot face cutare lucru pentru că sunt obosit -  am adăugat deja şi o justificare raţională. Şi iată cum mi-am târât întregul ”Eu” în starea de oboseală, pentru că m-am identificat cu corpul meu.  Dacă ai veni noaptea târziu şi te-ai prăbuşi într-un fotoliu epuizat după o zi de muncă, şi ai afla că ai câştigat la loterie , te asigur că ai găsi imediat resursele să faci un chef pe cinste. Nu ţi s-a aprins nici un beculeţ?

Identificarea cu gândurile este flagelul lumii noastre. Consecinţa directă a identificării cu mintea şi gândurile tale este incapacitatea de a observa realitatea. Te consumi în tipare pe care le repeţi mereu, tipare de gândire care le suprapui peste orice situaţie reală, mascând-o. Mooji spune foarte frumos:”Cum un deget ţinut în faţa ochiului poate acoperi soarele, la fel un concept  acoperă realitatea ” .  Tu priveşti realitatea, dar te vezi pe tine. Nu poţi vedea cu nimic mai mult decât gândirea ta care te absoarbe în ea.  Nu este un concept chiar simplu de înţeles aşa că vin cu următorul exemplu: Ai o bibliotecă plină de cărţi. Unele le-ai citit, altele nu. Pe unele le-ai răsfoit doar, iar altele le-ai citit în urmă cu ani de zile şi ai uitat complet conţinutul. Dar le cunoşti titlurile. Faptul că le cunoşti titlurile şi faptul că ai citit o parte din ele îţi dă senzaţia că ştii. Şi apoi în discuţii poţi aminti o carte sau alta referindu-te la titlul ei., fără să-i mai ştii conţinutul.  ”Realitatea” acelei cărţi este cuprinsă în paginile ei, dar tu te referi doar la titlul ei. Tot astfel , peste ceea ce observi în jur, suprapui cuprinsul unor poveşti din trecut cu înţeles asemănător, şi consideri că deja cunoşti realitatea. Pui etichete, şi le foloseşti fără să mai analizezi.

 Identificarea cu simţurile are şi ea o legătură directă cu felul în care percepem realitatea.Dacă vedem ceva şocant, un accident să zicem. Suntem complet absorbiţi de acele imagini. Suntem total cufundaţi în simţul vizual, şi nu mai avem capacitatea de a ne vedea ca - un om care priveşte la un accident.  Nu mai percepem ce suntem ci pentru scurt timp suntem chiar ”accidentul”.

Cine suntem cu-adevărat

Suntem cele trei stări enumerate mai sus: Suntem  o parte corp fizic, o parte minte logică şi gânduri raţionale, şi o parte emoţie sau simţ. Toate acestea la un loc compun un om întreg. Probabil că există instanţe superiare şi mai subtile decât acestea, dar pentru început trebuie să învăţăm să le stăpânim pe acestea trei.

Prima dată învăţăm să ne ”manevrăm” corpul în copilăria fragedă. Înainte de a se identifica cu corpul, copii dau din mâini şi din picioare haotic pentru că pur şi simplu nu ştiu că le aparţin. Între ceea ce percep ei ca realitate, şi membrele pe care ei le văd că se agită prin faţa ochilor lor, nu există nici o conexiune. În clipa în care descoperă asta.... se petrece magia.
Haideţi să ne reamintim cum arată un om întreg când descoperă că poate ”controla” jucăria numită corp.

Insist să concentraţi pe mirarea descoperirii. Este un fapt incredibil că maîinile îi aparţin.

Acelaşi fenomen este când îşi descoperă picioruşele. Iar chiotele sunt specifice momentului în care îşi descoperă vocea.
După ce îşi descoperă corpul, şi învaţă să-l manevreze, urmează vorbirea şi odată cu ea gândirea. Încep să exprime. Apoi vine şcoala, care dezvlotă exclusiv intelectul. Şi iată-ne ajunşi adulţi cu partea emoţională nedezvoltată.

Oamenii ajung adulţi, şi nu ştiu să-şi gestioneze sentimentele. Nu ştiu ce să se ”facă” cu ceea ce simt. Şi cam acesta este şi starea evoluţiei în care ne aflăm la nivel colectiv. Începem să observăm că avem emoţii. Începem să înţelegem că ele contează. Începem să înţelegem că ne influenţează deciziile care le credeam atât de ”raţionale”. Începem să descoperim la nivel de societate că setul de reguli  şi obligaţii numite legi, nu fac doi bani dacă nu ţin cont de emoţii. Şi începem să aflăm că felul în care ne creştem copii se află sub spectrul abuzului emoţional, care este cel puţin la fel de periculos ca şi abuzul fizic.
Educarea copiilor prin condiţionare (care la animale se numeşte dresură) fără a ţine cont de ceea ce simt. Condiţionarea, limitarea, negarea sentimentelor copiilor, ruşinarea , ameninţarea... toate acestea sunt abuzuri emoţionale şi vă sugerez să  revedeţi filmul lui Teal Swan din postarea anterioară ”Chemare la trezirea emoţională”pentru a afla câteva reguli minimale de mediu emoţional sănătos.
Problemele lumii moderne nu sunt nici pe departe intelectuale, sau de logică, ori de acumulare de cunoştinţe. Avem de toate din plin. Ne aflăm în ”epoca primitivă” a emoţiilor. Am aflat că avem emoţii, aşa cum copilaşii îşi descoperă mânuţele. E cazul să învăţăm să stăpânim această componentă a întregului OM. 






miercuri, 22 octombrie 2014

Săgeţi de Conştiinţă

Acum vreo 3 ani, mergând spre casă am intrat într-o situaţie... Să vă spun. În drumul meu spre casă trebuie să trec o punte care trece peste râul Bistriţa. Şi văd un moş de vreo 70 de ani că se opreşte pe mijlocul punţii şi aruncă în apă două sacoşe mari de plastic cu gunoaie. M-a cumprins o furie instantaneu. Şi, deşi nu obişnuiesc să am reacţii de apostrofare către persoane pe care nu le cunosc, în momentul în care am ajuns faţă în faţă am început să fac circ. Adică strigam la el efectiv... I-am zis că s-a dat la televizor anunţ că nu se mai adună gunoaiele din oraş, şi oamenii să le arunce pe râu. Omul se uita la mine nedumerit...Şi desigur, cred că replica mea era prea subtilă pentru nivelul lui de înţelegere.

Era o persoană cu care de fapt aveam acelaşi traseu de multe ori dar nu o observasem până atunci. După faza de mai sus, am început să ne intersectăm des pe puntea respectiv, şi un soi de ruşine inexplicabilă mă cuprindea când dădeam ochii cu el. Trebuie să recunosc că întotdeauna mi-am dorit să ”pun la punct” pe unul care aruncă gunoaiele aiurea, şi iată că am făcut-o. Doar că nu am avut vreo senzaţie de mare victorie, ci una de neputinţă, de inutilitate în timp că bătrânul avea pentru mine o înţelegere şi acceptare. Nu ştiu cum dar din toată povestea asta tot eu am ieşit cu senzaţia de ”victimă”. Şi de agresor în acelaşi timp.

În fine, anii au trecut, povestea am îngropat-o prin ungherele amintirilor refuzate, abandonate sau ignorate, lăsând-o să hoinărească prin acele pustiuri ale minţii mele. Dar iată că într-o zi dau iarăşi nas în nas cu moşul cu pricina. Îl salut, merg mai departe şi încep să mă întreb care e de fapt ”buba” în toată faza asta. Unde începe şi unde se termină normalitatea?  Că nu este în regulă să arunci gunoaiele în apă este clar. Dar lăsând logica, normele, ”trebuie” şi dogmaticile deoparte rămânea sentimentul. Un sentiment că omul acela nu are nici o vină. Un sentiment prin care el mă înţelegea şi eu nu.

Şi am început să scormonesc şi să întorc situaţia în fel şi chip, poate poate voi găsi un unghi, pa care nu-l luasem în calcul până atunci. Din acest punct am început să mă întreb. Să investighez. Şi mi-am dat seama ca trebuie să plec de la prezumţia de nevinovăţie. Altimnteri , dacă pleci de la prezumţia de vinovăţie, condamnarea este inevitabilă. Mi-am pus deci la bătaie toate cunoştinţele pe care le acumulasem între timp şi care m-ar fi putut ajuta în acest caz greu.

Înarmat cu teoria lui Dabrowsky  am înţeles imediat că eu şi ”moşul” ne situăm pe nivele diferite de dezintegrare pozitivă, așa cum le numește Dabrowsky.. Moșul, după îmbrăcămintea şi paporniţele nelipsite de pe bicicleta sa, era evident că trăieşte de pe o zi pe alta. Acest nivel de viaţă se bazează pe nevoile imediate. Dacă nu am ce mânca astăzi, dau colţul. Este limpede că toate valorile lui se învârt în jurul prezentului imediat şi a supravieţuirii. Pe de altă parte , eu mă gândesc la poluare, la calitatea apei din râu, la cum va fi lumea peste zece ani . Adică un nivel de gândire foarte abstract.Punctul cheie din teoria lui Dabrowsky este tocmai că el analizând statisticile pe grupuri sociale mari a observat că ceea ce pentru cei aflaţi pe un anumit nivel este o problemă, pentru cei de pe nivelul inferior, nu există. Pur şi simplu ei nu pot percepe problema respectivă. Concret, ”moşul” meu nu poate percepe probleme de mediu, calitatea apei, ecologie. Pentru el acestea pur  şi simplu nu există. Ar putea ajunge şi la puşcărie pentru asta şi tot nu ar înţelege ceva. Decât că a făcut ceva interzis .

Deci primul pas a fost să înţeleg că eu aveam o problemă care pentru ”moşul” meu, nu era o problemă. Acum m-am dus mai departe întrebându-mă: Bun dar oamenii sunt de atâta timp pe acest pământ, şi au rezistat fără a avea niveluri profunde de înţelegere , totuşi unde este ruptura? Care este anormalitatea? Şi din acest punct întrebându-mă, am primit răspunsul de undeva dincolo de mine. Oamenii, pe vremuri nu aveau educaţie, dar nu au avut tehnologie. Acum 200 de ani, oamenii săraci, nu erau mai educaţi decât sunt astăzi, şi nu înţelegeau concepte ca ecologie, managementul deşeurilor sau poluare. Dar nu puteau arunca decât lucruri biodegradabile. Pentru ce neexistând industrie, nu aveau lucruri nocive pentru mediu.

Oamenii au evoluat. Au înţeles din ce în ce mai multe. A crescut nivelul tehnologic şi odată cu el nivelul de educaţie. Astăzi avem cunoştinţele şi capacitatea de a produce mii de tone de produse care pot dăuna mediului, dacă nu dispunem de cunoştinţele necesare de a le gestiona. Aceste cunoştinţe au venit la pachet odată cu tehnologia. Doar că... în goana noastră, în individualismul nostru am lăsat semeni de-ai noştri în urmă.

Aşa se face că am ajuns în situaţia ca oameni cu mentalitate şi cunoştinţe de secol 19 au acces la materiale dabricate în secolul 21. ”Moşul ” meu a fost lăsat în secolul XIX de societatea ”mea” la capitolul educaţie în schimb i-au fost date spre consum obiecte din secolul XXI . Lucruri care au ambalaje şi moduri de folosire care implică cunoştinţe pe măsura erei tehnologice în care trăim.

Probabil că mulţi ar vrea să-i acorde o ”corecţie” de rigoare ”moşului” meu, dar nu ştiu cât de mulţi ar fi dispuşi să-i ofere consultanţa de rigoare pentru a-l alinia cu vremurile în care trăim. Societatea noastră a eşuat în a echilibra nivelul cunoştinţelor în schimb se pricepe foarte bine să vândă orice, oricui. Şi prăpastia se adânceşte odată cu ideea noastră, a oamenilor ”normali” că cei care arungă gunoaiele aiurea ar avea vreo vină, fără să avem noi înşine capacitaea de a accepta că i-am lăsat în urmă, grăbiţi să ne atingem binele ”personal”. Fără a vrea să vedem că oamenii aceia nu au problema pe care o avem noi. Pentru cei care trăiesc de pe o zi pe alta, poluarea şi încălzirea globală nu există! Lupta cu poluarea, cu violenţa, cu alcoolul, cu delicvenţa sunt o himeră. Încercăm să a”transpunem” în secolul XXI persoane care au concepte şi educaţie de secol XIX. Utem să-i închdeim, să-i amendăm şi să-i batem, că nu vor înţelege de ce le facem asta. Este un război între ”noi” şi ”ei”.

Nici o problemă nu poate fi rezolvată dacă nu înţelegi sau nu recunoşti punctul în care te afli. Şi noi, societatea în ansamblul ei, prin mecanismele pe care le-am construit, sau am fost părtaşi la construirea lor, ne-am grăbit să ”câştigăm” singuri... Am jucat la individual, ignorând complet faptul că viaţa este un Joc de echipă. Am ignorat complet faptul că oricât de departe am ajunge, când ne voim uita în spate îi vom vedea mereu pe cei pe care i-am lăsat în urmă. Şi ei , acolo în spate unde i-am lăsat, vor continua să facă ceea ce ştiau ei să facă când am fugit de ei. Şi prin acţiunile lor, ne vor ruina mereu ţinta noastra individualistă.  Lupta împotriva a ”orice” este o luptă personală de a scăpa de responsabilitatea care ne revine în a nu lăsa pe nimeni în urmă.

sâmbătă, 18 octombrie 2014

Pledoarie pentru sentiment

Poveștile au un rol important în viețile noastre. De fapt aș putea spune că poveștile ne hotărăsc destinul. Dacă analizăm cu seriozitate lumea din jur observăm că întreaga construcție a realității în care trăim se bazează exclusiv pe povești. Legile sunt un șir de povești asupra cărora ne-am pus de acord să le credem la nivel colectiv. Istoria este o poveste. Totalitatea amintirilor tale de când ai venit pe lume , este tot o poveste., Constituția, manualele, cărțile, teoriile evoluționiste, dogmele, normele socialismului și normele capitalismului.... Toate sunt povești cu care suntem mai mult sau mai puțin de acord, dar toate ne influențează viața.

Experiențele personale după ce s-au consumat, rămân înscrise în memorie ca amintiri, sub formă de poveste. Cea mai mare limitare a minții este că se bazează pe trecut. Orice decize luăm, o facem pe baza experiențelor anterioare, prin urmare pe baza unei povești ,și nu pe baza realității imediate. Dacă vrei să schimbi ceva în viața ta va trebui prin urmare să schimbi povestea care ți-o spui despre tine. 

Desigur, unele povești au o putere mai mare decât altele în funcție de numărul de persoane care cred în ele.  Istoria unei națiuni de exemplu, este o poveste atât de puternică încât modelează credințele persoanelor de pe o arie geografică vastă. Există desigur povești care modelează întreaga umanitate. Economia de exemplu nu este altceva decât un set de reguli, o poveste lungă și complicată, pe care oamenii au adoptat-o în mare parte. Există populații izolate care au dezvoltat culturi de schimburi reciproce care au cu totul alte seturi de valori decât economia așa cum o cunoaștem noi. Gândiți-vă doar că diferența dintre economia capitalistă și cea comunistă este dată de povestea pe care cele două ideologii au construit-o și au propagat-o. Dacă vrei să schimbi realitatea, schimbă-ți povestea după care te ghidezi.

Dar povestea care a modelat lumea cel mai profund și care are o contribuție covârșitoare la evenimentele care se întâmplă în zilele noastre, este povestea materialismului. Povestea materialismului care se bazează exclusiv pe raționamentul uman și exclude orice componente de natură non-fizică. Emoțiile și sentimentele au fost excluse cu totul din această poveste, pe care s-a construit lumea așa cum o știm astăzi. Sistemele de educație se bazează pe dezvoltarea exclusivă și excesivă a raționamentelor logice în timp ce ignoră cu desăvârșire latura emoțională. Șiștemele juridice se bazează exclusiv pe respectarea unor reguli și norme rațioale, excluzând total sentimentul care a stat la baza generării faptelor. 

Naționalismul extrem implică un sentiment de ură la adresa altor naționalități. Crima pasională implică un sentiment de atașament față de persoana iubită. Sinuciderea implică un sentiment de inutilitate și lipsă de încredere în sine. Agresiunea fizică implică un sentiment de control asupra persoanei dominate. Și în fine, așa cum toate companiile de advertising o știu deja, la baza deciziilor noastre de a cumpăra ceva, stau emoțiile și nu raționamentul. Politica are la bază sentimentul nostru a da fi mai bine, sau dimpotrivă, fuga noastră de o situație de care ne-am săturat și o simțim apăsătoare.

Din ce în ce mai multe studii demonstrează că la baza bolilor fizice stau emoțiile noastre netrăite, reprimate, negate sau ascunse. Stați liniștiți, nu o să auziți de ele prea curând. De regulă este nevoie cam de 20 de ani ca o studiile noi să apară în manuale. Și cifra asta este valabilă pentru țările civilizate. Poate credeți cumva că studiile care au generat paradigme moderne, sunt cumva făcute de neavizați, și de asta nu se știe de ele. Nimic mai fals. Personalități recunoscute în lumea științifică la nivel internațional au demonstrat în repetate rânduri că paradigmele după care se ghidează societatea modernă sunt depășite de mult. 

Începând de la Nassim Haramein în fizică cuantică, Bruce Lipton, doctor în biologia celulelor stem, Rupert Sheldrake cu teoria câmpurilor morfice, și până la demontarea paradigmelor economice cu Charles Eisenstein în ”Economia sacră a darului” sunt personalități recunoscute în domeniul lor prin aceea că au demonstrat rezultate evidente și de necontestat. Și am amintit doar câteva nume... Aceste persoane țin seminarii în lume săptămânal, au cărți tipărite în miliane de exemplare. Simplul fapt că nu i-ați văzut la televizor este pentru că mass media modelează altă poveste. 

Povestea istoriei umanității s-a schimbat deja, doar că nu s-a anunțat la televizor!  iată de ce consider că este cazul să ne aplecăm asupra laturii emoționale a noastre. Sistemele propagă în continuare o poveste bazată exclusiv pe raționament în timp ce pentru a ține în viață această poveste se folosesc de emoțiile noastre. Tot ce înseamnă relații cu publicul, advertising, reclame, implică oameni care au studiat emoțiile, și le folosesc. Este cazul ca și noi să trecem la etapa emoțională a poveștii care ne modelează realitatea.

Fenomenul nu este nici pe departe la început, nici pe departe necunoscut sau minor. Există comunități uriașe , există învățători, se fac seminarii, cursuri, există personalități marcante pe aceste domenii.  Nu vei auzi de ele la televizor, nici în main-stream dar le vei găsi imediat ce te va interesa subiectul și vei începe să faci cercetări personale. Nume ca Brandon Bays, Gregg Braden, Eckhart Tolle, este imposibil să mai rămână necunoscute. Dai peste ele pe internet la tot pasul.

S-au dezvoltat noi științe, care au rezultate în dezvoltarea personală mult peste ce poate să ne învețe școala. Programarea neuro-lingvistică (NLP) , călătoriile emoționale, modelarea credințelor, coaching-ul sunt doar câteva domenii care au rezultate uimitoare.

Această postare este mai mult o pledoarie personală pentru a vă deschide apetitul intrării în domeniul emoțiilor. Și pentru că întreg sistemul educațional se bazează exclusiv pe raționament, este absolut normal să nu avem cunoștințe pe acestt domeniu. Așa că e bine să începeți cu începutul. Cu lucrurile simple, de bază.

De curând am tradus filmul lui Teal Swan - Chemare la trezirea emoțională. Un filmuleț care conține elemente simple și de bun simț care stau la baza dezvoltării emoționale sănătoase.

Dacă nu vă apare subtittrarea, intrați pe youtube > butonul CC și alegeți - româna


Relaționarea cu persoanele din jur, nu s-a predat la școală. Iată că ajungem adulți implicați în relații pe care nu știm să le gestionăm. Nu ne putem recunoaște emoțiile, nu le putem numi, identifica,și gestiona.  Povestea care ne-a modelat viețile până acum , spunea că luăm deciziile rațional. Că dezvoltându-ne suficient abilitatea de a ne juca cu raționamente ne va conduce spre cele mai bune decizii și finalmente spre succesul în viață. Dar iată că numărul persoanelor cu rezultate bune la școală, dar care au eșuat lamentabil în viață din cauza incapacității lor emoționale este covârșitor. A fost deja demonstrat în nenumărate studii, și însăși industria advertising-ului ne arată din plin că la baza deciziilor pe care le luăm stă EMOȚIA. Raționamentul nu face decât să justifice o decizie deja luată pe fond emoțional.

 Nu cumperi un deodorant ci iluzia că te vei simți un bărbat puternic. Nu cumperi alcool ci iluzia că te vei simți bine cu prietenii. Nu cumperi o mașină ci iluzia că vei avea un statut social. Cumpărăm sentimente. Sentimente pe care nu suntem în stare să le găsim în noi. Căutăm să umplem un vid de emoții, cumpărând obiecte.

Dacă vrei să faci ceva care să conteze într-adevăr în felul în care te simți, participă la un workshop de profil, înscrie-te la un curs, citește o carte care te îndrumă la investigare interioară. Recomand cu căldură cartea ”Călătoria” a lui Brandon Bays , bestseller la nivel mondial, carte care a pus bazele unei comunități impresionante. Se fac anual seminarii în București. Dr. Yousry Menis are un program de seminarii destul de activ în România. Marius Simion pe saitul http://www.nlpmania.ro/ deasemenea are un program activ de cursuri și seminarii pe teme emoționale. O mulțime de filme și autori importanți sunt traduse gratuit de către entuziaști. Informația e peste tot. Ignoranța a devenit în adevăratul sens al cuvântului, o chestiune de alegere personală.

”Lumea s-a schimbat deja doar că nu s-a anunțat la televizor” - nu știu de unde de pe net...

P.S. Am primit reacţii de la cunoscuţi şi se pare că tendinţa este de a citi articolul fără a vizualiza filmul. Scopul acestei postări este chiar acela de a vă stimula curiozitatea pentru acest film. Durează 33 de minute, şi conţine reguli de bază ale dezvoltării emoţionale sănătoase.


luni, 13 octombrie 2014

Ghid pentru viaţa în captivitate

Dacă eşti o persoană lucidă, conştientă de sine şi ţi-ai luat responsabilitatea totală a celor ce ţi se întâmplă, atunci acest text nu este pentru tine.  Aşa că pentru început trebuie să afli dacă eşti captiv sau nu.

Aşadar cum ştii că eşti captiv? Ei bine răspunsul la această întrebare este foarte simplu. Îţi voi da câteva indicii ca să îl poţi afla. Dacă aşteptai un răspuns direct la această întrebare, acesta este un indiciu foarte puternic că eşti captiv. Este o dovadă simplă că aştepţi răspunsurile altora. Întocmai ca într-o închisoare reală, părerile şi concluziile personale sunt periculoase pentru liniştea detenţiei. Prin urmare, pentru ca viaţa în captivitate să-ţi fie mai uşoară, primul sfat este ca la întrebările tale să aştepţi răspunsurile altora şi să ţi le însuşeşti. Asta va reduce conflictele cu cei din jurul tău, şi te va face să ai aceleaşi păreri cu mulţimea, asigurându-ţi un confort psihic atât de necesar în viaţa grea din captivitate. Cum afli părerile celor mai mulţi , ca să te poţi pune în acord cu ele? Din fericire, pentru a se evita confuziile, există câteva unelte care ne spun exact aceste păreri. Recomand deci urmărirea cu atenţie a televizorului, ziarelor, radioului.

După acest prim paragraf , o parte din cititori deja au înţeles despre ce este vorba şi s-au sortat. Încet, încet vor rămâne pe poziţii doar aceia care au într-adevăr nevoie de acest ghid. Probabil cei care au contiuat să citească nu sunt chiar lămuriţi încă dacă sunt captivi sau nu, prin urmare nu ştiu încă dacă acest ghid de captivitate le este de vreun folos. Te asigur că acest ghid practic vine în urma unei bogate experieţe personale în captivitate, şi este conceput să răspundă aşteptărilor unui captiv veritabil. Că veni vorba de aşteptări: Este cel de-al doilea indiciu că eşti captiv.  Aşteptările sunt pretenţia captivului ca oamenii şi evenimentele din jurul său să se comporte conform planurilor lui, fără ca aceste planuri să fie comunicate. Aşadar, pentru a te mişca cu talent prin viaţa din captivitate, va trebui să-ţi construieşti aşteptări pe care să nu le comunici nimănui şi să aştepţi cu ardoare ca ele să fie puse în practică. Faptul că cei din jurul tău nu sunt în stare să se potrivească planurilor tale, transmite un semnal ferm că eşti mai deştept decât ei. Unde mai pui că acest semnal de deşteptăciune îţi creşte încrederea în sine, fiind deci un factor foarte benefic în viaţa din captivitate.  În momentul în care ştii ce este de făcut, şi toţi ceilalţi fac altfel, nu poate fi decât un semn clar că ei nu ştiu, şi asta te va plasa în mod cert deasupra lor. Aşteaptă-te aşadar mereu să-ţi crească salariul, să obţii nişte sporuri neaşteptate, să fi recunoscut ca expert pe un domeniu, etc.Aşteaptă-te ca alţii să ia decizii ca tu să trăieşti mai bine. Aşteptările presupun pretenţii, deci inacţiune. Aşteaptă-te deci mereu, ca diverse organizaţii, lideri sau conducători, să-ţi rezolve problemele. Poate te întrebi care sunt riscurile de a rata acest punct important din viaţa captivului? Acest risc a fost prevăzut aşa că lideri şi organizaţiile de diferite feluri se schimbă periodic, astfel ca tu să-ţi poţi construi mereu aşteptări noi. În practică s-a constatat că riscul ca aşteptările tale vis-a-vis de o organizaţie să devină realitate sunt nule. Aşadar nici un pericol...

Cam atât pentru astăzi dragi cititori. O să continui în postări viitoare, acest ghid, pentru a vă uşura viaţa din captivitate. Sigur nu toţi s-au lămurit încă dacă sunt captivi sau nu dar vă asigur că veţi înţelege cu timpul. Vă las cu următoarele sfaturi: Pentru o captivitate uşoară asiguraţi-vă că: Preluaţi ideile altora pe care le susţineţi necondiţionat, fără să le fi experimentat. Dacă acele persoane sunt experte pe domeniul lor cu-atât mai bine. Vă scuteşte de cercetăriile proprii. Nu vă întrebaţi nimic. Tot ceea ce aveţi nevoie pentru o viaţă în captivitate se află deja la îndemână pe mass-media. Totul are un echilibru, aşa că este recomandat să combateţi pe oricine ar veni cu păreri proprii de natură să strice acest echilibru. Vă asiguraţi astfel că regulile pe care vi le-aţi însuşit cu-atâta greutate, nu vor fi schimbate. Astfel nu vă expuneţi riscului de a trebui să învăţaţi reguli noi. Succes în captivitate... P. A.