luni, 16 iunie 2014

Oglinzile Esseniene

Oglindirea în persoanele din jur a fost pentru mine primul concept mai complex care simţeam că funcţionează dar nu reuşeam să-i surprind esenţa. Ţin minte şi acum că Mooji spunea”Când te uiţi la un om ceea ce vezi nu este alt om ci eşti tu”. Mult timp am măcinat pe marginea acestei reflecţii în fel şi chip.

Explicaţia a venit ulterior de la Bashar, într-un mod extrem de simplu şi intuitiv: Ceea ce pentru tine nu prezintă interes nu există. Nu va fi înregistrat în amintiri prin urmare pentru tine nu există ca referinţă ulterioară. Prin urmare când evaluăm persoana din faţa noastră, comportament, haine, vorbă, etc... toate aceste judecăţi ne aparţin. Sunt etalonul personal după care judecăm, şi faţă de care ne raportăm. Desigur, dacă persoane diferite evaluază acelaşi om, vor obţine rezultate diferite, pentru că au etaloane diferite. S-ar putea prin urmare ca cineva să observe pantofii uzaţi şi conform standardului personal asta ar putea indica o persoană de condiţie sub medie. În acelaşi timp alţii, nici măcar nu vor observa pantofii, pentru că ei nu constituie un interes, deci nu au importanţă. Aşa că încadrarea sau judecata , plasarea pe scara socială se va face pe alte criterii.

Devine limpede că întotdeauna criteriile au legătură cu observatorul şi nu cu subiectul. De aici şi oglindirea: Ceea ce observi sau prezintă interes faţă de interlocutori, este de fapt propria ta oglindă.

După ce am priceput şi am simţit în mine aceste aspecte, am căutat mai departe subtilităţile acestei oglindiri.Aceste oglindiri sunt un barometru foarte precis despre cine suntem noi. Ne putem cunoaşte astfel prin ceea ce ne deranjează sau ceea ce ne place la cei din jur, pentru că acele aspecte se regăsesc în noi. Ştiţi acele cazuri când vine vorba despre o terţă persoană, şi la un moment dat, cei angajaţi în discuţie descoperă că parcă vorbesc de persoane diferite? Au observat aspecte diferite, iar altele le-au scăpat pur şi simplu. Asta pentru că fiecare vorbea despre el, şi a observat ceea ce a contat pentru el. S-a oglindit.

Am dat recent de filmul lui Gregg Braden numit Cele 7 oglinzi Esseniene în care am descoperit şi mai adânc aceste oglindiri. Cu cât intrii mai adânc în problemă cu-atât aspectele devin mai subtile. Sunt mai uşor de acceptat ca experienţă dacă le regăseşti în sine şi mai greu de acceptat la nivel raţional, logic. Atât de mult m-a impresionat acest film, încât am considerat necesar să-l traduc în româneşte pentru ca şi alţii să beneficieze
de el. Dacă traducerea nu porneşte automat apăsaţi butonul de subtitrări.

miercuri, 11 iunie 2014

Eu vreau să gust schimbarea

Mic ghid pentru părinți implicați.

Particip deja de un an de zile la ședințele comitetului/asociației de părinți de la școală. Am avut suficient timp spre observare, investigare și chibzuință. Iată se încheie încă un an școlar, și simt nevoia unui bilanț personal. Postarea de față însumează gânduri și experințe pe care le-am adunat pe parcursul întregului an și se adresează exclusiv părinților.

Pentru că în cadrul ședințelor timpul este limitat, răbdarea părinților este greu pusă la încercare și controversele  abundă, este imposibil să prezinți o idee completă. De aceea m-am hotărât să o fac în scris. Pe de o parte nu forțez pe nimeni să asculte ceva plictisitor, iar pe de altă parte, nu pot fi întrerupt de eventualele păreri contradictorii înainte măcare de a-mi termina ideea.

Am constatat atât pe parcursul ședințelor cât și pe parcursul activităților pe care le-am derulat o lipsă totală de implicare din partea părinților. Și am început să caut cauzele. Nu pot spune cu certitudine dacă ceea ce am găsit se aplică tuturor, dar am găsit rădăcini puternice în mine, și confirmate și la alți părinți.Desigur observațiile sunt personale și poartă încărcătura subiectivității mele personale. Totuși se poate desprinde o linie generală , și ca membru al asociației consider de bun augur să vă împărtășesc aceste gânduri.

Din capul locului trebuie să vă spun că rezultatele acestor observații sunt foarte subtile, adânci și vin din educația și regimul în care am fost crescuți. . Îmi pot aminti cu precizie greața părinților mei referitor la ședințele școlare. La începutul fiecărui an școlar, în primele ore dirigintele făcea un necesar de activități care ar trebui făcute spre folosul clasei, prilej ca noi copiii, în încercarea de a fi remarcați, promiteam câte-n Lună și în stele, preluând fără a clipi măcar sarcini pe care le transferam mai departe în responsabilitatea părinților.

Tata știe să facă suporți pentru flori, mama face fața de masă, tata e tâmplar, o să facă cutia pentru cretă și burete... Și promisiunile curgeau. Spre disperarea părinților care se găseau încălțați cu diverse sarcini, pe care din cauza regimului din acea vreme, într-un fel sau altul cu chiu cu vai, cu mustrări asupra copilului, până la urmă se făceau. Este limpede de înțeles pentru mine acum ruptura dintre copilul care își asuma o sarcină pe care nu trebuia să o facă ea ci părintele. Aș putea spune că a fost chiar o lecție pentru acele generații. Aș merge mai departe și aș spune că a fost un model. A fost exemplul pe care l-am preluat inconștient, și care l-am însușit mai apoi, așa cum Albert Einstein  observase când spunea că: ”Nu doar că exemplul personal este o formă de educare ci este singura!” Și noi ne-am învățat lecția. A devenit astfel foarte evident pentru mine de ce fug acum de implicare. Nu știu alții de ce fug de implicare dar cred că acest tipar l-am preluat de la părinții noștri.

Mai erau desigur celebrele ședințe cu părinții și copiii. Am avut astfel ocazia să văd că părinții mei păreau că se comportă diferit în ședință decât acasă. Părea că tot ceea ce știam despre ei și părerile lor despre școală dispăruseră ca prin minune la ședință, fiind foarte binevoitori,și implicați. Ceea ce credeau acasă despre școală era una, și ceea ce ziceau la ședință era alta, lucru desigur de înțeles având în vedere regimul și vremurile. Pe vremea când eu eram copil, ședințele păreau o chestiune plictisitoare, interminabilă, și incapabilă să hotărască ceva. Incapacitatea de a se lua o decizie în vremurile în care totul trebuia făcut cum deja era hotărât a lăsat șanțuri adânci asupra generațiilor din care fac și eu parte. Deși factorii respectivi au încetat să mai existe, persistă această incapacitate de a lua o decizie, a oamenilor care se grupează sau se asociază în diverse forme.

Consider că cel mai mare câștig pe care îl avem în Constituție este dreptul la liberă asociere. Este bine știut că ”Unde-s doi puterea crește” dar ca să  completez această vorbă eu spun: Puterea crește doar unde cei doi gândesc la fel! Dacă cei doi  se contrazic, puterea lor va scădea, anulându-se reciproc, după o lege a fizicii bine știută. Asocierea de orice fel prin urmare poate fi benefică acelor persoane care au același ideal, același scop, aceiași viziune.  Avem acest drept,deși nu prea uzăm de el, iar dacă uzăm nu prea știm cum.

Orice fel de asociație ca să funcționeze , ca să ia decizii și ca să le implementeze are nevoie de ACORD. Iar acordul se obține din CONSENS. Iar consensul răsare din idealul comun. Din țel, din direcție. ”Nici un vânt nu este prielnic pentru corabia fără port de destinație” spune un citat al cărui autor nu mi-l amintesc acum. Numai în momentul în care ai o direcție poți ști care este vântul potrivit, care este decizia bună și care este momentul prielnic. Asociațiile fără port de destinație, sunt ca un bolnav în perfuzii: Nu moare, dar nici nu se poate bucura de viața pe care o are.

Spuneam mai la început că acele cauze pe care le-am descoperit sunt foarte subtile. Și ele pleacă (ca de obicei de altfel) de la însăși baza pe care stă această construcție. Cu riscul de a plictisi cititorii care eventual au avut răbdarea necesară să ajungă până aici, se impune să fac câteva precizări, pentru a pleca la drum cu aceleași definiții.
-Comitetul școlar este o structură școlară prevăzută în legea învățământului cu scopul de a intermedia cooperarea dintre cadrele didactice și părinți. Modul de funcționare este prevăzut în legea învățământului. Dacă ar fi să avem o linie de corelare, ea este pe orizontală, deciziile se iau împreună cu cadrele cu funcție de conducere și NU se supun lor.
-Asociația școlară din care fac parte și la care mă refer, este o structură juridică, bazată pe dreptul de asociere al cetățenilor care au un țel/scop/ideal comun, în acest caz scopul (dacă mai era vreun dubiu) fiind binele comun al copiilor dintr-o școală. E adevărat  că aici deja poate apărea o mică fisură. O asociație se constituie și are membri persoane care cred în același ideal. Acuma nu am convingerea că toți părinții au o părere bună vis a vis de sistemul de învățământ, ceea ce poate duce la convingeri contrare unei astfel de asocieri. Totuși cred că ORICE părinte dorește binele copilului său, și ăsta deja este un punct suficient de puternic pentru a da naștere unei asociații.

O mare confuzie care poate produce o piedică pe măsură într-o asociație școlară este faptul că învățământul este gratuit în România prin lege. Și pe vremea comunismului era gratuit dar uniformele, le cumpărau părinții, rechizitele și culegerile la fel... flori, ghivece, și alte cele. Deci nimic nou sub soare. Ca să aduc ecuația într-un unghi mai lesne de observat, faptul că nu plătim cadrele didactice,utilități și chirie la spațiu pe care îl folosește școala, înseamnă învățământ gratuit. TOT ceea ce se dorește peste acest nivel se plătește. Desigur în măsura în care se dorește. O asociație puternică poate face pentru copiii dintr-o școală înzecit mai multe decât un minister! În plus pentru a schimba ministerul ceva în legislație va trebui să așteptăm după cineva... Să ne dea... Eterna așteptare. Dar hei! O asociație poate lua și implementa o decizie pe loc. De ce să așteptăm după cineva când putem face noi? ACUM???

Structurile școlare nu permit operarea cu bani. Sistemul de învățământ este suportat de la bugetul de stat și nu are pârghii legale de a opera alți bani din alte surse decât bugetul. Prin urmare structura care a apărut după schimbarea regimului și care a deschis drumul spre revoluție,(apropos revoluție înseamnă o schimbare majoră de sens, nu neaparat de regim) adică a făcut diferența majoră pentru schimbarea de sens a fost tocmai... Asociația. Cetățenii care au un țel comun se puteau de-acum asocia într-o formă juridică care să le permită inclusiv adunarea, de fonduri, donații, cotizații, sponsorizări și operarea lor într-o formă legală.

Însă... orice structură e o simplă structură, și orice asociație o simmplă asociație dacă e lipsită de elementul fundamental care pune lumea în mișcare: Entuziasmul. Iar entuziasmul se obține când credem în aceiași idee. Avem deci nevoie de un port de destinație. Comuniștii știau foarte bine toate astea, de asta exista acea societate utopică spre care noi eram îndrumați să visăm. Noi în anul 2000 când nu vom mai fii copii.... Ideologiile oricărui sistem nu sunt altceva decât porturile de destinație de care avem nevoie pentru a găsi vântul prielnic.

Încerc să mă scuz cât pot de mult pentru timpul răpit cu aceste explicații seci pe care le-ați citit probabil numai ca să ajungeți odată la acele subtilități promise la început. Vă asigur că nu aș fi făcut-o dacă nu ar fi avut un sens foarte clar în pledoaria mea.

Cea mai subtilă observație pe care am putut să o surprind în cadrul ședințelor este înclinația majorității membrilor spre a obliga. În lipsa înțelegrii mecanismelor, și incapabili să urnim acest mecanism democratic poraspăt obținut ne-am întors repede la ceea ce era mai viu în maintirile noastre din vremea copilăriei: Obligația. O asociație este suma indivizilor care CRED în aclași țel, iar a impune acest țel celor care nu cred în el este începutul muribundului de a intra în perfuzii. Aceste două concepte, A acționa dintr-un crez comun și a obliga pe altul să creadă ca tine se bat cap în cap. Și este începutul subtilității pe care am să încerc să v-o împărtășesc.

În speță, referitor la problema cu uniformele școlare vreau să fac câteva precizări: Consiliul director sau profesoral sau de alt fel din sistemul de învățământ poate hotărâ in extremis de unul singur că uniforma este obligatorie și să o prevadă în normele interne. Totuși nerespectare acestor norme poate duce la sancțiuni doar pe linie școlară: Nota la purtare, etc. Nici un fel de structură școlară subordonată vreunui minister nu poate hotărâ pe banii părinților! Aceasta este prima fisură. Nici o asociație nu poate face membrii ”implicit” sau ”automat” . Ei se fac conform prevederilor din statut și întotdeauna pe bază de cerere a celui care dorește să se alăture și aprobare a celor care sunt deja.( nici măcar PCR nu a făcut membrii automat.) Nici măcar într-o astfel de asociație nu poți obliga pe cineva să facă ceva, pentru că el dacă nu are aceiași viziune pur și simplu nu va mai adera la respectiva asociație.

Trebuie că asociațiile care funcționează au alte metode prin care își propagă dorința și viziunea. Și aici vine interesul surpriză...Trăim în capitlism de atâta vreme și nu am înțeles elementul esențial: Beneficiul! Ce beneficiu am eu ca membru? Ce beneficiu am eu în urma banilor pe care-i dau? Ce pierd dacă nu fac parte din asociația respectivă???  În momentul în care am un beneficiu, se schimbă toată ecuația. Am un iteres, sunt direct interesat să respect norme și reguli. Și dacă nu le respect? Simplu: Voi pierde calitatea de membru. Și s-ar putea, ca al meu copil, deși premiant și olimpic, să nu beneficieze de nimic, pentru simplul motiv, că beneficiile merg DOAR la membrii asociației. Iată că deja am un motiv REAL și foarte puternic să fac parte dintr-o asociație.

Este foarte interesant că noi facem deja toate astea... Și totuși nu funcșionează. De ce? V-am spus că e subtilă! Nu funcșionează pentru că ne bazăm pe principii false. Pentru că încercăm în continuare să obligăm pe cineva să facă ceea ce hotărăsc o mână de oameni. Am convingerea de neclintit, că această mică schimbare de optică va schimba TOTUL! Hai să schimbăm obligația cu beneficiul. Hai să schimbăm și ideologiile nu doar sistemul. În așa fel încât cei câțiva care nu vorr intra în asociație să le pară rău că nu o fac nu să-i obligăm să o facă!

O fi greu? O fi ușor? Se spune că schimbările majore au nevoie de timp. Paradoxal dar schimbările se fac pe loc! Chiar din secunda în care ai luat hotărârea. Timpul ne este necesar doar pentru a ne gândi dacă să ne schimbăm sau nu, să punem în balanță ce pierdem și ce câștigăm.

Cu voia și răbdarea dumneavoastră, aș mai atinge un punct esențial. Am mai identificat o mare piedică în calea schimbării. Ce facem cei din clasa a 8-a care am dat bani, și la anul plecăm? Ce facem cei din clasa a 4-a care am cotizat la clasă și schimbăm sala în gimnaziu??? Cum vom echilibra noi ceea ce am dat? cum ni se va renta suma cheltuită??? Vă reamintesc că cel mai mare beneficiu pe care vi-l aduce orice fel de asociere este puterea de a implementa și administra și de a beneficia de rezultatul țelurilor comune. Nu există alt beneficiu! Ați beneficiat de tot ce s-a putut beneficia pe parcursul periaodei în care ați fost membru. Nu există rentabilitate! Nu este SRL-eu..Acestă atitudine sună cam așa: Sunt de acord să se schimbe ceva dar nu vreau să fiu eu primul. Sunt de acord să schimbăm totul dar nu vreau să fieu eu primul care gustă din schimbare.

Ba eu vreau să fiu primul! Eu vreau să gust schimbarea indiferent de costuri. Pentru că acest deum știu deja unde duce! Și știu că dacă eu mă voi implica voi fi exemplu pentru copii mei! Și știu că UNICA șansă a copiilor mei ca ei să se implice când vor fi părinți este ca eu să mă implic acum. Și știu că unica șansă a copiilor mei să le pese, este ca me să îmi pese acum. Și mai știu că sungura șansă ca ai mei copii să se construiască asociații puternice este ca eu să construiesc asociații acum. Einstein zicea” Oamenii se compotă ca nebunii repetând aceleași greșeli și așteptând rezultate diferite ”. Cumva scena se repetă... Amintiți-vă atitudinea părinților voștri despre ședințe și implicare... Și comparați.

O asociație este o sumă de indivizi, care prin credință proprie și viziune poate implementa schimbări majore. Am trăit deja vremurile în care am fost obligat, și nu am ajuns prea departe. Hai să schimbăm Obligația cu Benneficiul!  Părinți pot pleca și veni, membrii pot pleca și venii, dar dacă există o viziune și un beneficiu, vom avea și vântul prielnic. eu vreau să gust schimbarea indiferent de costuri!