marți, 25 februarie 2014

Valoarea, obiectivele şi dezvăluirea

   Singurul mod de a-ţi creşte valoarea este să adaugi din valoarea ta lumii . Adaugă din valoarea ta lumii din jur, şi lumea îţi va adăuga din valoarea ei.  Creşterea valorii este un joc de echipă, se face doar prin relaţionare şi cooperare cu mediul din jurul tău. Iluzia în care ne zbatem cei mai mulţi, fără ca măcar să recunoaştem este încercarea perpetuă de a ne adăuga valoare nouă fără să dăm nimic lumii.  Este alimentarea individualismului şi a aroganţei de a crede că poţi face ceva de unul singur. Ca şi cum tu ai putea exista separat, singur şi rupt de lumea din jur, lumea fiind doar un decor în care tu îţi joci piesa.
Lumea din jurul tău nu este decorul tău! Este rezultatul regiei tale. Este rezultatul piese pe care o joci. Întocmai ca într-o piesă de teatru, dacă unul din actori schimbă cu totul o replică, toţi ceilalţi vor schimba replicile lor pentru a nu fi rupte de context. În acelaşi fel cu fiecare acţiune pe care o creezi, cei din jurul tău îşi vor modela jocul după tine. Crezi că vei obţine acelaşi rezultat dacă vei fi înţelegător sau nervos ? Crezi că cei din jurul tău se vor comporta la fel cu tine indiferent de felul în care te exprimi şi te comporţi?
A crede că lumea din jurul tău este un decor care trebuie modelat şi îndesat în toanele şi capriciile tale este o aroganţă imensă. Şi această aroganţă este susţinută de pretenţii. Pretenţia este o credinţă. Este una din acele cărămizi, una din acele credinţe 100% de care nu eşti conştient. Pretenţia este credinţa totală că ceva anume, lucru, acţiune eveniment, ţi se cuvine. Să ne lămurim: Nimic nu ţi se cuvine pe lumea asta! Tot ceea ce adaugi ca valoare lumii din jur ţi se va returna ca valoare pe care lumea din jur ţi-o adaugă ţie. Şi acest fenomen este o consecinţă. O urmare firească. Tot ceea ce ai obţinut altfel decât adăugând valoare este urmare a unei pretenţii. Adică, ţi-ai luat tu singur pentru că erai convins că ţi se cuvine.
Din educaţie, din programare socială sau din credinţele celor din jur ajungem să repetăm acest model bazat pe pretenţii. El funcţionează cam în acest fel: Îmi fixez o dorinţă, având ca rezultat o acţiune , eveniment sau obiect, după care mă lupt din răsputeri şi presez lumea din jurul meu ca ea să se muleze pe dorinţa mea şi să ducă la crearea acestui rezultat. Sigur, funcţionează şi în acest fel, doar că vei obţine totul cu multă suferinţă, va trebui să joci mereu roluri, pentru a-i convinge pe cei din jurul tău să-ţi returneze rezultatele pe care tu le aştepţi de la ei.
Acest gen de interacţiune produce în jur manipulare în locul relaţionării.  Adică am omul în faţa mea, dar unica mea acţiune are ca scop să îl determin ca el să facă lucrurile într-un fel anume pe care eu l-am plănuit deja. Pretenţiile merg mână în mână cu ascunderea planurilor.  Dezvăluieşte-ţi în fiecare moment planurile pe care le ai şi Universul te va susţine 100%! Total şi necondiţionat. Fiecare plan pe care îl ţii secret, va genera pretenţii. Pretenţia ca cei din jurul tău să joace în piesa scrisă şi regizată deja de tine. Fiecare plan dezvăluit, va deschide oportunitatea ca cei care gândesc ca tine să ţi se alăture, iar cei care au altă părere şă nu se implice într-o acţiune pe care nu o doresc. Tot ceea ce lezează liberul arbitru va genera pretenţii.
Liberul arbitru sau entuziasmul sunt unul şi acelaşi lucru. Pentru că tot ceea ce faci din propria ta alegere şi fără nici o constrângere vei face cu entuziasm. Dacă în ceea ce faci există o constrângere cât de mică din exterior, ori vine din pretenţia celor din jur, entuziasmul dispare. Ai fost manipulat sau ai manipulat. Pentru că e valabil şi invers. Să zicem că ţi-ai făcut un plan de acţiune pe care nu îl dezvălui nimănui. Pentru atingerea lui ai nevoie de suportul sau relaţionarea cu mai mulţi oameni. Pentru a obţine suportul lor, tu trebuie să le spui ceva. De ce anume ai nevoie de ei.ascuns Doar că ascunzându-le planul sau intenţiile tale, pentru a obţine rezultatul dorit de la ei, va trebui fie să-i păcăleşti fie să-i manipulezi, ceea ce în esenţă e cam aceiaşi chestie.  Din acel moment tu  ai lezat dreptul lor de a alege dacă li se potriveşte sau vor să participe la acţiunea ta, şi totul se complică. Nu te mai poţi bucura nici de rezultat, pentru că nu poţi dezvălui rezultatul pe care îl aşteptai, unor persoane care nu ştiu în ce s-au băgat. Şi totul se transformă într-o scenetă în care te prefaci. Mai întâi joci un rol pentru a obţine de la cei din jur ceea ce ai tu nevoie, iar apoi joci un rol pentru ca ei să nu înţeleagă că rezultatele pe care le-ai obţinut erau plănuite dinainte, deci te-ai folosit de ei. Toată această scenetă ştirbeşte valoarea şi bucuria rezultatului obţinut în echipă şi prin cooperare. În plus toată acţiunea se face în stres pentru că fiecare este mereu atent şi forţează pe celălalt să obţină un anumit rezultat. Ascunzând planurile tale faţă de cei din jur, este ca şi cum le-ai ascunde de tine. Este încălcarea propriului tău angajament de a face tot ce îţi stă în putere ca să îţi atingi obiectivele. Te ascunzi de tine şi te aştepţi să reuşeşti...
De asta exemplul care l-am propus la început este cel natural, pentru că merge pe calea rezistenţei minime. Apa curge prin locurile unde întâmpină rezistenţa minimă şi nu pe unde sunt locurile mai frumoase.  Pentru a putea folosi acest mecanism paşii sunt următorii: Determină-ţi dorinţa, adică identifică ce anume doreşti, unde te împinge entuziasmul. Apoi transformă acea dorinţă în obiectiv. Diferenţa dintre dorinţă şi obiectiv este că dorinţa este o imagine mentală a ceva ce preferi, sau ţi-ar aduce un rezultat pe care îl preferi şi te entuziasmează. Doar că dorinţa este o imagine mentală, este ceea ce simţi în legătură cu un rezultat la care visezi. Este un vis, care te împinge la acţiune. Obiectivul este concret!  Este obiectul sau acţiunea pe care pot pune mâna, este realitatea concretă pe care tind să o obţin.

marți, 18 februarie 2014

Roluri şi cricumstanţe

Fragment din cartea demascarea tiparului.
De îndată ce începi să-ţi creezi viaţa, vor apărea şi piedicile. Pentru că celor din jurul tău nu le plac creatorii. Lumea preferă actorii. Actorii joacă roluri.  Jucând un rol te vei potrivi în piesa lor. Dacă vei fi tu însuţi dintr-o dată piesa mea nu mai are sens. Fiecare suntem în felul nostru regizori, pentru că acordăm roluri oamenilor din jur, iar de îndată ce aceştia nu se comportă conform rolului îi respingem. Ca să îţi creezi viaţa, să fii stăpânul creaţiei tale va trebui să scapi de aceste roluri. Va trebui să îţi creezi propria piesă şi să încetezi să mai joci rolurile pe care cei din jurul tău ţi le oferă.
La început poate părea greu. Pentru că toţi avem în noi o nevoie de validare. Am cules din educaţie şi din programarea socială această nevoie de validare. Nu poţi face nimic dacă cineva nu îţi confirmă că ceea ce faci este bine. Această nevoie de validare, de acceptare ne împinge să acceptăm roluri pe care nu le dorim. Vrei cu toată puterea ca cei din jur să te accepte şi să te recunoască. Aşa că le faci pe plac. Doar că aceasta este o capcană. O fundătură. Făcându-le pe plac le joci de fapt rolul pe care ţi l-au acordat. În momentul în care nu mai accepţi rolul ei se vor supăra şi te vor respinge.
Toţi avem încorporat acest mecanism în noi, doar că l-am perfecţionat atât de mult încât nu îl mai putem detecta. L-am transformat într-un joc rafinat.
Ceea ce nu ştii în legătură cu acest mecanism este că nu trebuie şi nici nu vei putea să primeşti validarea tuturor. Tu ai nevoie de validarea celor care gândesc la fel ca tine. Şi asta nu o poţi obţine atâta timp cât tu joci un rol în piesa altuia. Afişând rolul, omul nu te mai vede pe tine. Tu când vezi o piesă de teatru poţi şti cum sunt actorii în viaţa de zi cu zi uitându-te la rolul pe care îl interpretează? Nu poţi. La fel şi tu, cu fiecare rol pe care îl joci ascunzi o părticică reală din tine. Ascunzând această părticică, le va fi tot mai greu celor care gândesc la fel cu tine să te găsească. Când vei începe să fii tu însuţi, când nu vei mai accepta să te comporţi conform cerinţelor celor din jur, unii se vor supăra iar alţii te vor recunoaşte ca fiind ca ei.
Acei care te vor recunoaşte că eşti ca ei, aceia îţi vor da validarea de care ai atâta nevoie. Aceia îţi vor confirma că ceea ce faci este bine. Nu mai căuta validare şi acceptare în cei care nu cred şi nu gândesc la fel cu tine. Ei au alte realităţi şi alte experienţe de trăit. Nu poţi să fii acceptat de toţi, dar poţi fi acceptat de cei care gândesc la fel cu tine şi asta este suficient.
De fapt tot ce putem face noi este să ne modificăm circumstanțele din exteriorul nostru. Tu ești acum rezultatul circumstanțelor tale. Circumstanţele tale sunt rezultatul alegerilor pe care le-ai făcut în trecut. Schimbă-ţi alegerile astfel încât să-ţi schimbi circumstanţele.
Oamenii din jurul tău exercită o presiune asupra ta ca tu să fii într-un anumit fel. Oamenii din jurul tău sunt circumstanţele tale. Dacă oamenii din jurul tău sunt violenţi sau binevoitori sunt două circumstanţe diferite în care tu te vei comporta diferit. Schimbându-te tu, vei deveni un exemplu pentru cei din jur. Iar exemplul personal este singura metodă de educaţie.  Tu prin bunătatea ta să-i laşi pe cei din jur să aleagă și ei să fie buni prin metoda exemplului personal, singura care nu lezează Liberul Arbitru și ca atare, Dreptul la Existență. Prin acțiunile tale, schimbi oamenii din jurul tău. Și schimbând oamenii din jurul tău, tocmai ți-ai modificat circumstanțele tale. Având alte circumstanțe, VIAȚA din tine va CURGE conform acestora. Iar tu ca și Conștiință, ești prezent doar ca să constați aceste modificări ale vieții care curge prin tine.
circumstante
Greşeala cea mai des întâlnită este că oamenii încearcă cu disperare să-şi modifice circumstanţele prin impunere. Impunându-ţi părerea celor din jur, aceştia vor ajunge să joace un rol. Pentru că nimeni nu poate schimba ceea ce gândeşte sau simte un om. Nici măcar TU! Dar poţi prin presiune, strigăte şi intimidare să îl facei pe cel de lângă tine să joace rolul care ţie îţi convine. Asta nu înseamnă că el a schimbat ceea ce simte sau gândeşte. A schimbat doar ceea ce îţi afişează ţie, ca să scape de presiunea ta. Astfel că în jurul tău toţi vor juca roluri: Rolul amabilităţii, rolul politeţii, rolul bunăvoinţei ş.a.m.d.  Şi oamenii din jurul tău sunt mediul în care tu îţi petreci viaţa. Sunt circumstanţele tale pe care tu le-ai modelat. Astfel şi tu vei juca un rol, forţat de circumstanţele tale.
Exemplul personal permite celor din jur să aleagă. Impunerea forţează pe cei din jur să joace roluri. Dacă tu îi permiţi celui din faţa ta să fie aşa cum este el şi el îţi va permite acelaşi lucru pentru că este circumstanţă pentru tine. Dacă tu impui celui din faţa ta şi el îţi va impune pentru că este circumstanţă. La asta se referă şi oglindirea. Adică oamenii din jurul tău sunt oglinzi pentru tine, în care poţi să te vezi aşa cum eşti tu. Nu spun că acest mecanism este simplu de înţeles şi mai ales de acceptat, dar aşa funcţionează.

luni, 10 februarie 2014

Autosabotarea

Astăzi îţi dezvălui un paragraf din cartea Demascarea tiparului numit autosabotarea.

Autosabotarea este responsabilă de ratarea unei cure de slăbire, de ratarea renunţării la fumat, sau renunţarii la alcool. A mânca tot din farfurie, sau a mânca la ore fixe, fie ţi-e foame fie că nu ţi-e foame, sunt obiceiuri care ţi-au fost induse din copilărie prin repetiţie. Aceste obiceiuri au la bază credinţe puternice pe care tu le vei urma inconştient, sabotându-ţi mereu planurile tale de schimbare. Pentru că schimbarea nu vine din ce şi cât mănânci, ci din ce anume CREZI.

Continuarea din acest subcapitol se găseşte aici.

marți, 4 februarie 2014

Obiective şi optimism

Orice principiu este valabil până în momentul în care nu mai ai nevoie de el. Când un principiu îţi returnează rezultate nefavorabile, urmarea naturală este schimbarea lui. Iar schimbarea înseamnă creaţie. Schimbând ceva în viaţa ta ai creat o nouă realitate cu noi posibilităţi. Dacă te opui schimbării te opui creaţiei şi vieţii.

Trebuie să recunosc că nu am fost persoana care să se ghideze după ebiective. Până de cutând nu am avut această practică, dar am recunoscut instantaneu puterea ei când am citit despre ea. Oamenii riguroși lucrează planificat și pe obiective. Asta pentru cei împrăștiați ca mine poate părea o constrângere fantastică. Ideea de a trasa un plan dinainte pe care să îl urmez mi se părea o chestiune lipsită de sens și ascunsă după paravanul lipsei de creativitate.
Din fericire pentru mine, și pentru faptul că mă întreb, am dat de explicațiile potrivite. Stabilirea obiectivelor nu are nici o treabă cu creativitatea sau cu limitarea ci mai degrabă cu realizarea sau materializarea dorințelor tale.. Este o altă unealtă care te menține focusat pe direcție.  Da da, de cele mai multe ori pierzi direcția, pentru că tu conduci fără o hartă. Trebuie să oprești din loc în loc să întrebi pe unde ești. Lista de obiective este harta care te va scuti de opririle dese din drumul tău.
Obiectivele sunt angajarea ta în luptă. Adică tu vrei ceva, ai o dorință, dar dorințele sunt doar șiruri de cuvinte. Ele sunt neputincioase în acel stadiu. Un obiectiv pus pe hârtie este deja începutul unei firme materiale. Un contract al minții cu tine însuți. Și o șansă în plus pentru tine ca peste trei săptămâni când dai de lista ta cu obiective să îți reamintești că ți-ai propus ceva.
Desigur că toți vrem lucruri și chiar le obținem într-o măsură mai mică sau mai mare. Desigur că uneori și planuri de anvergură pe care le materializăm fără să fi avut o listă de obiective în prealabil. Eu spun doar că folosind o astfel de listă vei ajunge mai repede la ele.
“Secretul pentru a obține ce îți dorești este disponibilitatea ta de a face TOT ceea ce este necesar pentru a-ți atinge obiectivul” -Jeff Keller-
Și lista de obiective nu face altceva decât să îți reamintească că ceea ce la un moment dat ți se pare plictisitor sau anost este unul din acei pași necesari din drumul către obiectivul tău. Poți umbla prin pădure pe întuneric desigur dar este infinit mai ușor dacă ai o lumină în zare după care să te ghidezi. Acea lumină este obiectivul tău, care readuce mintea pe direcție. În plus, dacă ai o serie de obiective conturate, s-ar putea să observi mai ușor că îți consumi foarte mult timp cu lucruri sau evenimente care nu duc nicăieri. Care nu sunt pe direcția ta, sau mai răcu chiar te îndepărtează.
Am început așadar de ceva timp să îmi fac și eu o listă zilnică cu obiective, și funcționează! Este asemenea unui magnet care te trage mereu înspre ceea ce ți-ai propus, și respinge ceea ce te îndepărtează. Desigur că poți fi creativ, desigur că poți schimba complet întregul plan în orice moment. Desigur că poți să nu mai respecți nimic, să modifici , să tai. Dar simpla existență a acelor obiective, scrise pe hârtie, te direcționează deja cumva, nu știu cum, spre îndeplinire.
bife2Un alt beneficiu este vizualizarea poziţiei în care ai ajuns. Bifând obiectivele pe care le-ai îndeplinit, poţi percepe sensul. Observi că te mişti. Simţi că eşti mai aproiape de pasul final. Mintea logică funcţionează pe comparaţii. De fapt atributul ei principal este comparaţia. În lipsa unor sarcini clare, ea va face comparaţii între situaţiile trecute şi cele ipotetice. Ceva de genul: Cum ar fi dacă… Anul trectu dacă faceam una, astăzi era alta. Comparaţia este mecanismul de funcţionare al raţionamentelor. Având o listă de obiective, împărţită pe paşi, vei putea compara situaţia de ieri cu cea de astăzi. Vei putea observa sensul şi progresul, lucru esenţial pentru mintea logică.