joi, 30 ianuarie 2014

Cedarea de putere

Cedarea de putere este poate unul din subiectele care niciodată nu o să îl simt suficient de explicat. Este locul de unde îţi trage seva incapacitatea de a face ceva. Este boala societăţii contemporane. De aceea cred că ar merita spaţii largi de analiză şi instruire .

Cedarea de putere este tot ceea ce aştepţi să facă altcineva în locul tău. Tot ceea ce stă în puterea ta să faci, dar aştepţi să facă altcineva este cedare de putere. Adică ţi-ai cedat puterea ta de a face, altuia. Acţiunea deţine puterea întotdeauna! Dacă nu acţionezi nu ai puterea. Să emiţi teorii savante de pe margine, să demonstrezi cu toate argumentele posibile că altul trebuie să facă, nu face decât să mute puterea de la tine la cel care trebuie să facă. Dacă vrea face, dacă nu, NU! Sau face când vrea, sau cum vrea. Tu nu mai ai putere asupra acţiunii.

Acuma în teorie sună bine, problema este că cedarea de putere este ascunsă sub foarte multe forme în societate. Forme pe care nici măcar nu le bănuim. Şi o să vă dau câteva exemple:

Cedarea de putere către sistem. Pot să lucrez mai mul ca să câştig mai mult, sau pot să caut un job mai bine plătit să câţtig mai mult, dar în acelaţi timp pot aştepta să se mărească salariul minim pe economie. Mi-am cedat puterea către sistem, pentru că el hotărăşte mărimea salariului minim pe economie. Din momentul din care mi-am cedat puterea eu nu mai pot controla situaţia. Nu mai sunt răspunzător.

Cedarea de putere către televizor. Aici intră obiceiul deplasat pe care îl are o grămadă de lume de a-şi valida anumite informaţii prin simplul motiv că s-a dat la televizor. Adică renunţ la puterea mea de a discerne dacă e în avantajul meu sau nu o anume informaţie. Dacă a fost dată la televizor o iau ca fiind gata validată.

Cedarea de putere către specialişti. Renunţ la puterea mea de a discerne dacă o informaţie mă avantajează, lăsând asta la latitudinea unor specialişti. Este şi o generalizare ascunsă aici, pe care mă bazez că dacă un anume specialist a tras o concluzie într-un anumit caz, sută la sută e valabilă şi în cazul meu, renunţând astfel să mai fac propriile experimente. Este foarte interesant de urmărit lanţul prin care se propagă această cedare de putere. Pentru că diplomele specialiştilor atestă că ei sunt experţi într-un domeniu. Şi asta este o altă cedare de putere. O comisie, sau alţi profesori certifică, că o anume persoană are anumite competenţe. Deci tu accepţi o părere, pentru că este certificată de altă părere, în loc să decizi tu ce are valoare pentru tine şi ce nu sau dacă specialistul din faţa ta are nivelul de expertiză de care ai tu nevoie. În prncipiu la orice acţiune în care ai nevoie de un expert să zicem, dacă ţi-o defineşti corect, o să poţi şti exact pri câteva teste simple dacă omul din faţa ta prezintă sau nu abilităţile necesare. Orice altă hârtie, diplomă sau recomandare, fiind o cedare de putere din partea ta. Totul în lumea asta este pe bază de procente. Orice ţi-ar spune orice specialist la televizor sau altundeva ţi se poate potrivi într-un anume procent, sau poate chiar deloc. Să dai credit total unei păreri, doar pentru că este de specialist, iar apoi să ţi-o asumi ca şi credinţă personală absolută este o pistă periculoasă şi o cedare de putere din partea ta.

Dar poate ce mai mare capcană a cedării de putere este ascunsă în fraza: Fă pe răspunderea mea! Ca şi cum o acţiune pe care TU o faci, va putea purta altă răspundere decât a ta. Să îţi fie clar că orice acţiune faci, tu răspunzi. În experimentul Millgram am văzut cea mai dramatică cedare de putere. Persoana care este supusă presiunii de a apăsa pe butoanele care aplicau şocuri electrice alteia, iar doctorul care superviza experimentul, presa cu această frază: Continuă experimentul, eu răspund. Ca şi cum dacă tu ai fi apăsat un buton iar persoana murea, tu ai fi putut să spui liniştit, că doctorul răspunde. Eu sunt convins că nu ai fi doprmit nopţile indiferent cine ţi-ar fi zis că răspunde în locul tău. Ai apăsat butonul, RĂSPUNZI! Îndiferent ce cuvinte îţi spune cel de lângă tine. Decizia îţi aparţine şi te va bântui. Ţi-ai cedat puterea crezând că altcineva va răspunde dacă tu apeşi butonul, dar te-ai înşelat! Orice cedare de putere vine la pachet cu o autoînşelare.

Orice acţiune necesită acţiune. Adică dacă trebuie să faci ceva, pune mâna şi fă. Orice mutare a centrului de greutate spre o terţă persoană sau instituţie este o cedare de putere. Ai renunţat la puterea ta de a face acel ceva. Acţiunea bate orice gând, orice idee, orice plan, orice critică, orice părere şi orice expertiză. Pentrru că în momentul în care acţionezi, tu modifici realitatea. Şi într-o nouă realitate ai nevoie de o nouă decizie, care din poziţia iniţială era imposibil de prevăzut. Realitatea se schimbă în fiecare clipă! Ar trebui să te obişnuieşti cu asta! Şi la fiecare pas ai nevoie de decizia potrivită acelei clipe, şi nu de decizia luată de un specialist acum zece ani, pentru o situaţie similară, nici măcar identică. Dacă acţionezi vei avea un rezultat. Rezultatul poate să fie cel dorit sau nu. În funcţie de rezultat vei lua noua decizie care va corecta rezultatul.

Există nişte cadre general valabile este adevărat. Există ştiinţa de care trebuie să te foloseşti. Dar a nu acţiona în ideea că ai nevoie de o părere avizată, iar apoi a nu acţiona în ideea că acea idee poate fi perfecţionată te aruncă într-o buclă a inacţiunii. Şi acţiunea bate teoria pentru că este mereu ancorată la concret, la realitate.

Tot ceea ce stă în puterea ta să faci şi NU FACI este o cedare de putere. Aştepţi legea potrivită, vremea potrivită, temperatura potrivită, asociatul potrivit, suma de bani potrivită, iar în acest timp, alţii în jurul tău acţionează. Le potrivesc din mers, le ajustează, evoluează. Până ai tu toate condiţiile potrivite, cel care în acest timp a acţionat, are ceva în plus faţă de tine: Are EXPERIENŢĂ!

Desigur există foarte multe forme de cedare de putere în sistemul în care trăim. Te las pe tine să descoperi din ele, prin investigare proprie, pentru că acelea vor avea pentru tine cea mai mare relevanţă.




marți, 28 ianuarie 2014

Oglinda

Acceptarea este poate cea mai ignorată acţiune în zilele noastre. Pentru a fi liber trebuie să-i permiţi celui de lângă tine să fie liber. Tu vrei să fii liber, dar îi ţii pe cei din jurul tău dependenţi de tine? Permite-le să fie ceea ce vor să fie, şi ţi se va permite să fii ceea ce tu vrei să fii! Şi aici nu este nici o metaforă. Este o regulă a Universului cât se poate de clară şi de măsurabilă. A-i judeca pe cei din jurul tău înseamnă a nu le permite să fie ceea ce ei sunt deja. A le cere justificare pentru ceea ce sunt. Iar asta va naşte o reacţie identică din partea lor faţă de tine.

Continuarea bineînţeles pe noua platformă "Demascarea tiparului"

Cei care doresc să primească în continuare e-mail cu postările, îi rog să se înscrie pe noul blog. Mulţumesc. Paul Adam.

vineri, 24 ianuarie 2014

Surpriză!!!

Am postat mai rar de un timp pe acest blog e-adevărat. Acum a sosit momentul să îţi dezvălui motivul: Am pregătit o platformă nouă şi nu numai! Din februarie o să încep o serie de prezentări pe teme de conştientizare a tiparului şi dezvoltare personală în Bistriţa. Am în lucru şi o carte care va completa această serie de schimbări majore din viaţa mea. În acest fel voi împărţi din valoarea pe care am acumulat-o cu tine. Nu ştiu cum te simţi tu când citeşti toate astea, dar eu am un etuziasm care mă ţine în mişcare.

Acţiunea pune Universul în mişcare! Te invit aşadar dacă eşti din Bistriţa, să urmăreşti pe noua platformă data la care voi începe prezentările. Pentru postări voi volosi atât acest blog de pe platforma blogspot cât şi noua platformă. O să fac o diferenţiere pe domenii ulterior. Ai link-ul către demascarea tiparului făcând click pe banerul de mai jos.




O să revin cu amănunte în curând. Mulţumesc, Paul Adam.

marți, 21 ianuarie 2014

Despre valoare

"O turistă  occidentală admira colierul unei băştinaşe.
- Din ce este făcut? a întrebat-o ea
-Din dinţi de aligator, doamnă, răspunse femeia.
- O, înţeleg. Bănuiesc că pentru voi au aceiaşi valoare mare cum au pentru noi perlele.
- Nu tocmai. Oricine poate deschide o scoică...
Omul trezit înţelege că un diamant nu este altceva decât o piatră căreia mintea îi atribuie o valoare foarte mare. El înţelege că un lucru poate fi mare sau poate fi mic după felul în care îl priveşte mintea."
Anthony de Mello -  Rugăciunea broaştei


Are valoare pentru tine tot ceea ce simţi că ai nevoie şi te va împlini. Te va face să te simţi şi mai mult tu însuţi. Ceea ce nu are valoare pentru tine, este în afara ariei tale de interes. Nu există! Nu vezi! 
De fapt fiecare concept are valoarea pe care o atribui tu. Ce înseamnă succesul pentru tine? Bani, maşină casă? Oare ce înseamnă succesul pentru un băştinaş din Australia? Dar pentru un multimilionar? Crezi că banii casa şi maşina sunt considerate de un milionar ca fiind succes?

Succesul înseamnă pentru fiecare altceva. Tu defineşti ceea ce pentru tine este succes. Tu defineşti ceea ce sunt banii pentru tine. Tu defineşti ce valoare are un diamant pentru tine. Poate eşti o persoană cu venituri medii şi ai convingerea că un diamant te va face mai fericit. Îţi va creşte importanţa. Ve strânge acei bani şi vei cumpăra un diamant care te va face să te simţi mai important. Aceea este valoarea diamantului pentru tine. 

Ţin minte o secvenţă din filmul de animaţie Wall-E . Un roboţel care clădea gunoaiele pentru a le compacta, ultimul rămas funcţional după ce planeta fusese poluată iremediabil şi părăsită de toţi oamenii. La un moment dat roboţelul găseşte printre gunoaie o cutie cu un inel cu diamant la care se uită fascinat. O întoarce pe toate părţile, îi place, aşa că aruncă inelul şi păstrează cutia. Ce valoare are un inel când nu îl vrea nimeni? Dar când mori de foame?

Fiecare lucru are valoarea pe care tu io acorzi. Dar nu uita că banii nu au o valoare în sine. Banii sunt o consecinţă a abilităţilor tale pe care le aplici. Valorile tale sunt poate excursiile, anumite obiecte, servicii. Banii în sine sunt o unealtă cu ajutorul căreia poţi ajunge la obiectivele tale. Să îţi doreşti doar bani de dragul banilor, este un obiectiv pe care mintea nu îl poate pricepe. Încearcă să surprinzi valoarea banilor. Ce valoare au banii? Dacă ai tot ce vrei, material vorbind şi tu cauţi experienţe noi, banii nu înseamnă nimic. Valoarea pe care o cauţi tu este alta. Mintea nu poate înţelege valoarea banilor în lipsa unui obiectiv clar.

"Un om a fost crescut în ideea că nu merită să accepte decât ce are viaţa mai bun de oferit. Această optică l-a ajutat să aibă succes şi să se îmbogăţească, astfel încât a ajuns să îşi permită într-adevăr tot ce are viata mai bun de oferit. Într-o zi el s-a îmbolnăvit de amigdalită, o boală uşoară, care ar fi putut fi tratată cu uşurinţă de către orice chirurg calificat din regiunea sa. Convins însă de propria sa importanţă şi ghidat de obsesia sa că trebuie să îşi ofere tot ce are mai bun de oferit lumea medicală, el a început să colinde întreaga lume, pentru a găsi cel mai bun specialist în amigdalită.
De fiecare dată când îi era recomandat un chirurg competent, prin minte îi trecea ciudatul gând că undeva ar putea exista un specialist încă şi mai competent decât el.
Între timp, starea i s-a agravat şi infecţia s-a răspândit atât de tare încât dacă nu s-ar fi operat pe loc, viaţa i-ar fi fost pusă în pericol. Exact când şi-a pierdut cunoştinţa, s-a întâmplat să se afle într-un sat uitat de Dumnezeu, în care singurul om care a tăiat vreodată o fiinţă vie era măcelarul local.
De altfel, acesta era un măcelar excelent, dar nu mai văzuse până atunci cum arată amigdalele umane. De aceea, el a încercat să se consulte cu ceilalţi săteni, dar nimeni nu a ştiut ce să-i spună. Până să ia el o decizie, omul care nu accepta decât ceea ce are viaţa mai bun de oferit a murit, din cauza hemoragiei."    Anthony de Mello -  Rugăciunea broaştei



Valoarea pe care o atribui tu lucrurilor este iluzorie. 
Cât de dispus eşti să mori pentru a apăra o poziţie iluzorie?

joi, 9 ianuarie 2014

Descoperire sau Creație?

Viața este un act de CREAȚIE nu de descoperire. Este rezultatul unei alegeri personale urmat de o serie de acțiuni concrete. Termenul de descoperire este foarte înșelător, lăsând senzația că trebuie să aștepți ca lucrurile să se dezvăluie. Când tu aștepți, Universul așteaptă. Când tu te miști, Universul se mișcă. Când tu stai apatic, Universul stă apatic, așteptând prima ta decizie.


Universul se mișcă cu viteza cu care te miști tu. 

Făcând primul pas și cel mai mic pe care poți să îl faci, în sensul unei acțiuni care te entuziasmează îți începi actul de creație. Entuziasmul este busola naturală, este indicatorul care te îndreaptă întotdeauna spre misiunea ta, sau vocația ta.

Atenție: Egoului îi plac lucrurile mărețe. Nu căuta lucruri mărețe pentru entuziasmul tău. Începe cu cel mai mic pas în direcția care te entuziasmează acum. Universul ți-l va da pe următorul. Mâine s-ar putea să fie altceva care te entuziasmează. Urmează-l pe acela. Unele acțiuni le vei prefera, altele nu. Dar vei afla asta doar încercându-le. Și acest drum este actul de Creație prin care tu te creezi pe tine. Tu nu poți deveni tu, pentru că asta ar însemna că versiunea ta există deja creată, treaba ta fiind doar să descoperi care este ea. 

Tu te creezi pe tine în funcție de preferințele tale. Ce preferi în acest moment? Identifică ceea ce te entuziasmează apoi acționând în acel sens te vei creea pe tine. În acest fel, realitatea ta va fi creația ta și nu ceva care ți se întâmplă mânat de forțe străine de tine. Stând pe loc , alții te vor creea pe tine după preferințele lor.

De fapt tu nici măcar nu îți creezi viața. Viața există deja, cu sau fără tine. De fapt tu nu ai capacitatea de a creea nimic. Viața se creează singură în funcție de circumstanțe. Există deja o grămadă de dovezi științifice care dovedesc că viața se modifică în funcție de circumstanțe. Organismele vii, fie ele celule, fie ființe complexe se modifică, trăiesc, se expandează sau se micșorează, dispar, mor în funcție de ciscumstanțele exterioare. Experimentul Stanford arată foarte frumos că și oamenii își modifică comportamentul în funcție de circumstanțele exterioare. Linia dintre bine și rău care se află în noi nu este fixă așa cum o percepem ci ea se modifică mereu în funcție de circumstanțe. 

De fapt tot ce putem face noi este să ne modificăm circumstanțele din exteriorul nostru. Tu ești acum rezultatul circumstanțelor tale. Dar tu nu te poți schimba pe tine. Tu poți doar prin bunătatea ta să-i determini pe cei din jur să aleagă și ei să fie buni prin metoda exemplului personal, singura care nu lezează Liberul Arbistru și ca atare, Dreptul la Existență. Prin acțiunile tale, schimbi oamenii din jurul tău. Și schimbând oamenii din jurul tău, tocmai ți-ai modificat circumstanțele tale. Având alte circumstanțe, VIAȚA din tine va CURGE conform acestora. Iar tu ca și Conștiință, ești prezent doar ca să constați aceste modificări ale vieții care curge prin tine.

Este măsura de siguranță a lui Dumnezeu ca să nu ajungem cu toții lunateci. Autosuficienți. Căci lăsând la îndemâna oamenilor actul de creație al Vieții, am fi devenit autosuficienți. Ne-am fi trăit viața prin noi înșine. Dar așa cum este construit Univesul acum, noi nu putem evolua ajutându-ne pe noi ca niște lunateci ci doar ajutând pe cei de lângă noi, modificându-ne astfel circumstanțele.

Noi facem parte din ÎNTREG dar din cauza individualismului, am vrea cumva să ne fie nouă bine fără să ne intereseze de restul. Fără să putem înțelege că nouă ne poate fi bine doar dacă întregului îi este bine. Iar întregul înseamnă tot ceea ce este în jurul meu. Modificând ceea ce este în jurul meu , circumstanțele mele deci, îmi va fi mie bine. Iar eu, la rândul meu sunt circumstanță pentru alții. E un joc de echipă în care nu contează cine marchează ci cât de bine ne simțim în timpul jocului.

marți, 7 ianuarie 2014

Prietenul cel (ne)bun


 Spune-mi cu cine te-nsoțești ca să-ți spun cine ești, zice o vorbă veche. Sunt majoritatea prietenilor tăi negativiști sau pozitivi? Ai mai mulți prieteni cu care vorbiți despre greutăți când te întâlnești sau despre subiecte optimiste? Când te întâlnești cu prieteni care se plâng că nu le ajung banii, mai degrabă le dai dreptate și intrii în jocul lor, sau încerci să-i convingi contrariul și să le schimbi opinia? Trebuie să-ți spun ca dacă majoritatea prietenilor tăi sunt pesimiști și negativiști la fel este și tiparul tău, programarea ta socială.

Ai cumva un prieten cu care te întâlnești zilnic și care mereu îți dă vești proaste? Ai cumva un prieten cu care petreci o mare parte a zilei și care vede în jur doar lipsuri, greutăți, șomaj și violență?

Să facem un exercițiu de imaginație: Du-te la un psiholog și spune-i că ai un prieten pe care de câte ori îl întâlnești îți spune că viața e grea, salariile mici, se fură mult, și oamenii sunt violenți. Iar psihologul te va întreba poate: Dar acest prieten al tău nu are și momente când vorbește despre altceva decât greutăți? Ba da, uneori vorbește despre spectacole, show-uri, despre distracții zgomotoase. Și de cele mai multe ori , în timp ce vorbește cu mine schimbă brusc subiectul și îmi aduce aminte de tot felul de magazine pe unde a umblat sau de ultimele lucruri la modă.
 Prietenul tău ia cumva lucrurile prea în serios, și are o voce gravă indeferent despre ce îți vorbește? Este cumva insensibil la problemele tale? Poate nici măcar nu te aude, atât este de preocupat de ceea ce are de spus. Poate el vorbește mereu despre sine cu o voce gravă ca de "sfârșitul lumii" și pe tine nici măcare nu te bagă în seamă.

Probabil că psihologul va pune un diagnostic de “dus cu capul” prietenului nostru imaginar. Eu spun că acest prieten nu este deloc imaginar, ci este foarte real, și dacă nu te-ai prins încă este vorba de televizor. O mare parte a zilei aloci întreaga ta atenție acestui prieten negativist care îți prezintă viața altora în negru. Pentru că nu îți poate prezenta viața ta, o prezintă pe a altora. Și tu ai deodată modele. Tiparul este un program care are nevoie de modele. El nu poate lua decizii dacă nu are deja informații stocate ca și amintiri.
Dacă televizorul ar fi o persoană, probabil ar fi demult la ospiciu.

Așadar… Spune-mi cu cine te-nsoțești ca să-ți spun cine te influențează.

duminică, 5 ianuarie 2014

Dansul puterii

Orice problemă simplă are o rezolvare simplă și aplicabilă imediat. Dar pentru a rezolva o problemă simplă într-un termen lung sau nedefinit, iar soluția să treacă mereu pe lângă realitate, ai nevoie de forțe politice. Mai mult decât atât: Forțele politice, în timp ce-și vor demonstra incapacitatea de a rezolva problema, vor dansa un dans impresionant al puterii. Privind năucit acest dans de mimare a puterii și ocolire a realității, vei ajunge să uiți de problema inițială, care între timp va înceta să mai fie o problemă, și va deveni un alt punct de sprijin al scenei pe care e joacă spectacolul de mimă. Atâta timp cât există spectatori care plătesc și se miră, piesa va continua. În momentul în care ți-ai cedat puterea de a-ți rezolva probleme simple unor forțe exterioare ție, tocmai ți-ai luat bilet în primul rând.