miercuri, 12 noiembrie 2014

Viaţa ca un Kitsch

Da da.. Astăzi nu vă pun poze. Ştiu... Ştiu regulile blogului, regulile succesului. Cuvinte cheie, fotografii în concordanţă cu subiectul, dacă se poate să transmită emoţie. Scrie pe limba lor, că pe a ta oricum nu te înţeleg. Ştiu toate astea. Dar azi scriu pentru mine. Îmi pare rău că v-am înşelat aşteptarea făcându-vă să deschideţi această postare, care este de fapt pentru mine. Dar staţi liniştiţi, că nu am făcut-o pentru clicuri. Nu trăiesc din clicuri deşi uneori aş vrea.

O definiţie a kitsch-ului am aflat într-un timp şi într-un loc pe care nu le mai reţin. Zdrobitor de clară mi-a apărut respectiva formulare, care aranja cuvintele în această ordine: Kitsch-ul este adevărul evident strigat în gura mare! Ce senzaţii mi-a declanşat mie acest şir de cuvinte? O să rearanjez aceste cuvinte, ba chiar o să mai adaug altele în plus, pentru a exprima mai în amănunt combinaţia complexă de acorduri pe care am regăsit-o eu însumi în interiorul meu.

 Adevărul evident este o combinaţie de cuvinte foarte reuşită pentru această definiţie. Eronat! Cu totul Eronat, Presupunem că adevărul este evident într-un mod universal. Adică pentru toţi, evident. Nu prieteni, nu am atins încă acel nivel. Beţi! Beţi umblăm încă pe drumuri, amăgindu-ne cu adevarul. Există această credinţă care ne îmbată: Că dacă cineva ar cuvânta adevărul în gura mare, mare belea şi-ar pune în cap. Din partea celor care -chipurile- nu vor ca adevărul să se ştie.  Şi îmbătare spun, pentru că o astfel de idee are o falsă presupunere la bază: Presupunerea că toţi ar înţelege adevărul, prin urmare vor sări să îl suprime. ”Dacă ştii, vezi. Dacă nu ştii, nu vezi” A.Einstein a pus această ordine în cuvinte de mult timp. Vă asigur prieteni că dacă vreunul din voi ar ieşi la televizor să strige adevărul în gura mare, nu-şi va atrage oprobiul public. Nu va fi înţeles pur şi simplu. Aşadar, adevărul nu este evident, deşi pentru toţi cei care Îl cunosc, el elste.

Strigat în gura mare! Agresiune.Agresiune zbierată! Strigătul în gura mare a exprimat întotdeauna agresiunea. Credeţi-mă! Ştiu exact despre ce vorbesc. Eu însumi strig în gura mare. Îmi recunosc propria agresiune. Mai mult decât atât... Îmi văd propria agresiune în ţipetele voastre. Atât de bine ştiu despre ce vorbesc. Apoi repetiţia. Mai e şi repetiţia... nu destul că cineva zbiară. Mai şi tocăne... Repetă acţiunea. Strigăt în formă continuată....Atât de bine e exprimată repetiţia aici, pentru a scormoni urechea. Pentru că strigărul însuşi e strident, tare şi agresiv. Făcut şi în gura mare, îmi subliniază asta, îmi repetă, îmi tocăne.

Să folosim mai multe cuvinte acum după ce am disecat corzile la care fac ele atingere: Kitsch-ul este partea de adevăr evidentă pentru mine, agresiv zbierată într-o formă continuată. Evidentul ţine agresiv sub papuc subtilul. 

Dacă viaţa ar funcţiona cum hazardat uneori credem, ca şir de evidente reguli strigate şi impuse, totul ar funcţiona perfect. Am fi obţinut de mult un asemenea rece mecanism. Noroc cu emoţiile care vin mereu să strice jucăria evidenţei. Viaţa e subtilă prieteni.Şi nu e strigată în gura mare. Acelaşi lucru lasă spaţiu... permite...interpretări.... personale.... intime....ne-evidente.Rezultatul nu poate fi decât intim şi personal .

 Am obosit să strig. Am răguşit. În jurul meu sunt adevăruri evidente strigate în gura mare. Dacă vorbesc în şoaptă... Cine să le audă? Dacă le zbier, se amestecă cu celelalte. Zid de cărămizi fac credinţele pe care le car după mine de mic. Uneori găsesc cărămizi care nu-mi aparţin, şi le scot din zidul meu. Până la urmă macar zidul să fie al meu. Dar gaura? Gaura din zid a cui e? Parcă suntem antrenaţi să nu vedem golurile. Nu avem capacitatea să vedem un gol. Vedem doar un zid găurit...

99% din orice este spaţiu gol! Demosntrat ştiinţific! Cui îi pasă? Vedem planetele din sistemul solar care sunt punctiforme în comparaţie cu spaţiul gol în care plutesc. Vedem protoni şi electroni, care ocupă mai puţin de 1% dintr-un atom. Şi întreaga lume materială se bazează pe atom! Pe această iluzie goală pe dinăuntru. Trăim într-o iluzie, spun înţelepţii. Trăim într-o iluzie...Ştiaţi? Ştiaţi că nu s-a descoperit? Nimic cu-adevărat solid nu s-a descoperit încă! Nu... Nu ştiaţi. Oamenii au luat o cărămidă, şi s-au uitat în ea. Cum să vezi într-o cărămidă? Cu mircroscopul. Şi au văzut atomi. Şi între ei mult spaţiu gol. Apoi s-au uitat în atom. Cum poţi să te uiţi într-un atom? Folosind un microscop mai mare....Au găsit tot felul de particule care exercită tot felul de energii. Dar nu s-a găsit încă partea solidă. Doar forţa dintre ele. 

Viaţa e subtilă.... Am văzut deja evidenţa zidului, şi îl strigăm în gura mare. Dar subtilitatea găurii din zid? Subtilitatea cărămizii lipsă? O singură cărămidă lipsă într-un zid îţi permite deja să vezi ce este dincolo. Mintea. MinTea sau MinŢea? Ce să fac? Aşa e propoziţia: Mintea, minţea. Mă întreb acum când m-a minţit pe mine mintea că lumea e solidă. Când merg pe stradă în lumea ”tare” doar tălpile ating solidul. Restul corpului meu este cufundat în gol. Cu o mică parte din mine, cu tălpile, ating evidenţa. Şi cu restul întregului meu plutesc în subtil. Şi totuşi nu văd subtilul, dar văd evidenţa.

Orb... Orb mă prefac.Răutatea lor este răutatea mea. Ignoranţa lor este ignoranţa mea. Corupţia lor este corupţia mea. De ce mintea mă minţea? De parcă tot ce e în jur e rupt de mine? Auzi ce mă păcălea odată mintea: Mă uitam la ei şi vedeam că corup...Auzi. Că ei corup! Dar eu ştiam deja că vezi doar dacă ştii, şi dacă nu ştii nu vezi. Şi eu vedeam la ei, deci eu ştiam. Şi de unde ştiam? V-aţi întrebat vreodată de unde ştiţi?
Păi... dacă ţi-a spus cineva, trăieşti în presupuneri. Dacă ai experimentat tu, ştii cu-adevărat. Iată o pistă nouă: A şti - în formă continuată. Înseamnă a experimenta în formă continuată, prin urmare, a vedea în formă continuată. De fapt realitatea însăşi este o formă continuată...Am obosit. Aş putea continua la nesfârşit. Am apelat la toate trucurile mele. V-am scos din tiparul propoziţiei să nu vă plictisiţi. Am răsucit ordinea cuvintelor, am răsucit ideile, am răsucit totul cu capul în jos...Eu vă arăt cărămida lipsă, voi vedeţi zidul. 

Şi asta pentru că nu poţi arăta nimănui o cărămidă lipsă. Pot să-ţi arăt o cărămidă. Dar nu pot să-ţi arăt o cărămidă lipsă. Pot să-ţi arăt un atom, dar nu pot să-ţi arăt spaţiul lipsă din el. S-a descoperit recent că două particule se pot conecta. Şi astfel conectate dacă una îşi schimbă starea, şi cea de-a doua îşi schimbă starea. Instantaneu. Indiferent de distanţa care le separă. Instantaneu. Oriunde în Univers. De ce s-ar conecta două particule? 

Şi până la urmă ce e aia empatie? Pluteşti într-o mare lipsă, într-un spaţiu lipsă, de aia nu ţi-l pot arăta, întocmai ca şi cărămida lipsă. Pluteşti în acest spaţiu lipsă, cu tălpile având un contact infim cu ceva ce numeşti solid, dar pe care nu-l înţelegi prea bine oricum, din moment ce nici nu ştiai că se bazează pe un spaţiu gol. Şi vezi un om. Un om care suferă. Suferă de o lipsă... Îi lipseşte poate dragostea, poate hrana, poate adăpostul. Şi empatizezi. Te conectezi la el întocmai ca cele două particule. Credeam că ştiu ce este Viaţa... dar m-am încurcat în particule. Nu ştiu nimic. Am obosit de strigat în gura mare. Totul e atât de evident.




3 comentarii:

  1. Mi-a placut analogia spatiul gol-atom-forte. Am sa o folosesc de acum inainte cand voi vorbi despre folositor-nefolositor :D In rest m-ai cam zapacit si nu ca m-ai zapacit in sensul ca n-as intelege ce zici ci m-ai zapacit adica n-am gasit Roma ideilor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Altfel, presupunand ca ar fi o discutie despre adevar si consistenta, am intalnit la multi oameni cautarea adevarului prin negatie.. Si asta li se trage din cauza gandirii cu care au fost invatati.. daca nu e alb, e negru! Daca nu e cald, e rece! Daca nu e rau, e bun! Oamenii gandesc in extreme sau in valori precise sau absolute.. ceea ce este una din marile greseli ale gandirii umane.. in loc sa gandim in sanse, procente, posibilitati multiple, crezand ca simplificam lucrurile de fapt le facem imposibile. Bineinteles ca daca dorim sa fim niste masini usor de manevrat, asta este calea! Dar insa daca dorim sa fim niste conducatori ai propriilor vieti, avem nevoie de o educatie sau auto-educare care sa nu se/ne blocheze.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uneori simt nevoia să fug de şirul ideilor raţionale, care parcă nici alea, nu mai au substanţă. Încerc să indic o emoţie anume pe care să o demontez cu un raţionament. Nu pretind că am reuşit... mai studiez încă. Există un tipar în toate Mariane. Încerc să sparg un tipar de aranjare a cuvintelor cu care suntem deja obişnuiţi. Nu pretind nimic. Eu nu scriu, pentru că scrisul este creaţie. Mă rezum la a-mi ordona cuvintele după cum cred. Totuşi...În blogging, un text care produce orice fel de reacţie este mai bun decât un text care nu produce nici o reacţie. Mulţam de trecere, Paul.

      Ștergere