luni, 13 octombrie 2014

Ghid pentru viaţa în captivitate

Dacă eşti o persoană lucidă, conştientă de sine şi ţi-ai luat responsabilitatea totală a celor ce ţi se întâmplă, atunci acest text nu este pentru tine.  Aşa că pentru început trebuie să afli dacă eşti captiv sau nu.

Aşadar cum ştii că eşti captiv? Ei bine răspunsul la această întrebare este foarte simplu. Îţi voi da câteva indicii ca să îl poţi afla. Dacă aşteptai un răspuns direct la această întrebare, acesta este un indiciu foarte puternic că eşti captiv. Este o dovadă simplă că aştepţi răspunsurile altora. Întocmai ca într-o închisoare reală, părerile şi concluziile personale sunt periculoase pentru liniştea detenţiei. Prin urmare, pentru ca viaţa în captivitate să-ţi fie mai uşoară, primul sfat este ca la întrebările tale să aştepţi răspunsurile altora şi să ţi le însuşeşti. Asta va reduce conflictele cu cei din jurul tău, şi te va face să ai aceleaşi păreri cu mulţimea, asigurându-ţi un confort psihic atât de necesar în viaţa grea din captivitate. Cum afli părerile celor mai mulţi , ca să te poţi pune în acord cu ele? Din fericire, pentru a se evita confuziile, există câteva unelte care ne spun exact aceste păreri. Recomand deci urmărirea cu atenţie a televizorului, ziarelor, radioului.

După acest prim paragraf , o parte din cititori deja au înţeles despre ce este vorba şi s-au sortat. Încet, încet vor rămâne pe poziţii doar aceia care au într-adevăr nevoie de acest ghid. Probabil cei care au contiuat să citească nu sunt chiar lămuriţi încă dacă sunt captivi sau nu, prin urmare nu ştiu încă dacă acest ghid de captivitate le este de vreun folos. Te asigur că acest ghid practic vine în urma unei bogate experieţe personale în captivitate, şi este conceput să răspundă aşteptărilor unui captiv veritabil. Că veni vorba de aşteptări: Este cel de-al doilea indiciu că eşti captiv.  Aşteptările sunt pretenţia captivului ca oamenii şi evenimentele din jurul său să se comporte conform planurilor lui, fără ca aceste planuri să fie comunicate. Aşadar, pentru a te mişca cu talent prin viaţa din captivitate, va trebui să-ţi construieşti aşteptări pe care să nu le comunici nimănui şi să aştepţi cu ardoare ca ele să fie puse în practică. Faptul că cei din jurul tău nu sunt în stare să se potrivească planurilor tale, transmite un semnal ferm că eşti mai deştept decât ei. Unde mai pui că acest semnal de deşteptăciune îţi creşte încrederea în sine, fiind deci un factor foarte benefic în viaţa din captivitate.  În momentul în care ştii ce este de făcut, şi toţi ceilalţi fac altfel, nu poate fi decât un semn clar că ei nu ştiu, şi asta te va plasa în mod cert deasupra lor. Aşteaptă-te aşadar mereu să-ţi crească salariul, să obţii nişte sporuri neaşteptate, să fi recunoscut ca expert pe un domeniu, etc.Aşteaptă-te ca alţii să ia decizii ca tu să trăieşti mai bine. Aşteptările presupun pretenţii, deci inacţiune. Aşteaptă-te deci mereu, ca diverse organizaţii, lideri sau conducători, să-ţi rezolve problemele. Poate te întrebi care sunt riscurile de a rata acest punct important din viaţa captivului? Acest risc a fost prevăzut aşa că lideri şi organizaţiile de diferite feluri se schimbă periodic, astfel ca tu să-ţi poţi construi mereu aşteptări noi. În practică s-a constatat că riscul ca aşteptările tale vis-a-vis de o organizaţie să devină realitate sunt nule. Aşadar nici un pericol...

Cam atât pentru astăzi dragi cititori. O să continui în postări viitoare, acest ghid, pentru a vă uşura viaţa din captivitate. Sigur nu toţi s-au lămurit încă dacă sunt captivi sau nu dar vă asigur că veţi înţelege cu timpul. Vă las cu următoarele sfaturi: Pentru o captivitate uşoară asiguraţi-vă că: Preluaţi ideile altora pe care le susţineţi necondiţionat, fără să le fi experimentat. Dacă acele persoane sunt experte pe domeniul lor cu-atât mai bine. Vă scuteşte de cercetăriile proprii. Nu vă întrebaţi nimic. Tot ceea ce aveţi nevoie pentru o viaţă în captivitate se află deja la îndemână pe mass-media. Totul are un echilibru, aşa că este recomandat să combateţi pe oricine ar veni cu păreri proprii de natură să strice acest echilibru. Vă asiguraţi astfel că regulile pe care vi le-aţi însuşit cu-atâta greutate, nu vor fi schimbate. Astfel nu vă expuneţi riscului de a trebui să învăţaţi reguli noi. Succes în captivitate... P. A. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu