marți, 20 mai 2014

Despre judecată.

Fiecare aspect al vieţii pe care îl negi, este doar un simplu blocaj personal. Judecata  sau etichetele pe care le aplici sunt nişte semnale excelente dacă eşti angajat în căutarea evoluţiei personale. 
Universul se expandează cu sau fără aportul unora dintre noi. Viaţa are prioritate, lucrurile se mişcă continuu în sensul unei evoluţii. Cei care stăm pe loc suntem blocaţi temporar de anumite credinţe, care reies foarte uşor la iveală prin negaţii. Unii dintre noi suntem blocaţi un an, doi pe o anumită poziţie, alţii zece, alţii o viaţă întreagă şi în sfârşit unii dintre noi se ”mişcă cu talent” printre încercările vieţii părând mai degrabă nişte peşti în apă, având în vedere uşurinţa cu care fac faţă provocărilor.
Negaţia înseamnă să spui ”NU” prezentului. Înseamnă să nu fii de acord cu ceva ce există deja, şi aceasta este şi esenţa judecăţii, a împărţirii lucrurilor/oamenilor/evenimentelor în bune şi rele. Spune ”Da” mereu, şi lucrurile se vor îndrepta miraculos în viaţa ta.
Observam prin introspecţie interioară zilele trecute un astfel de blocaj interior din trecut în momentul în care m-am găsit pus din nou în aceiaşi situaţie. Atunci mi-am dat seama imediat că îndârjirea mea împotriva acelei situaţii, negarea mea asupra unei realităţi în desfăşurare m-a adus în aceiaşi situaţie: Adică de a fi eu în poziţia ”făptuitorului”. Acestă situaţie mi-a fost dată tocmai ca să mă ”potolesc” în a mai judeca pe acei care sunt în situaţii similare.
De fapt privind în spate la întâmplările din viaţa mea, pot să văd un şir de evenimente care mi s-au returnat în urma judecăţilor personale, tocmai pentru a le trăi din altă perspectivă, tocmai pentru a-mi rezolva blocajul respectiv. Judecata este un lucru personal şi ne aparţine. 
Dacă judeci o persoană pentru ceea ce face, mai devreme sau mai târziu te vei găsi într-o situaţie similară. Dacă o vei trăi şi îţi vei lua lecţia, vei înţelege pe deplin că nu mai e cazul să judeci asemenea persoane înţelegăndu-le prin prisma experienţei pe care ai trăit-o exact din poziţia lor. Dacă din cauza educaţiei sau a credinţelor personale refuzi să trăieşti evenimentul de pe poziţia respectivă, îl vei primi din nou peste un timp. Apoi din nou şi din nou. Cu cât mai înverşunat vei fi, cu atât mai blocat pe poziţia ta şi prin urmare cu-atât mai departe de iertare , iubire şi acceptare. Cu cât vei înţelege mai repede că ai greşit când ai judecat, cu-atât vei trece mai uşor şi mai repede peste experienţa respectivă.
E bine aşadar să te abţii la a judeca pe cei din jur, dacă nu vrei să ajungi chiar tu într-o situaţie similară. Fiecare negaţie a ta asupra momentului prezent, fiecare judecată te va arunca imediat pe o poziţie similară. Dacă totuşi ai făcut-o, şi acum te găseşti pe poziţia de a fi chiar tu făptuitorul, acceptă-ţi această lecţie şi caută să înţelegi tot ceea ce se poate înţelege din experienţa respectivă. Astfel data viitoare când vei vedea pe cineva că va face la fel, vei ştii deja chiar de pe poziţia lui cum este şi nu îl vei mai judeca.
Da, eşti creatorul propriei tale vieţi. Da, îţi creezi viaţa după propriile tale reguli, dar asta nu înseamnă că trebuie să fii împotriva celor care fac altfel decât tine. Este creaţia lor, nu obiectul judecăţii tale.  
Dacă eşti în căutarea evoluţiei personale, aceste momente în care negi sau judeci ceva sunt perfecte pentru tine. Ele  să devin clopoţelul tău. Alarma ta că ”Hei! mai am ceva de îmbunătăţit aici.” Dacă începi să conştientizezi aceste judecăţi sau neacceptări şi să cauţi să vezi ce credinţă din tine te-a condus la judecată, vei scăpa de a mai fi pus tu însuţi în poziţia respectivă.
Toate acestea sunt la un nivel foarte subtil. Mental de multe ori nici nu mai sesizăm judecata, atât de ascunsă este şi de mascată. La nivel grosier, fizic, evoluezi destul de rapid, însă peste un anumit nivel lucrurile devin din ce în ce mai subtile, din ce în ce mai fine şi mai greu de identificat. Cu cât percepi mai mult aceste subtilităţi, cu-atît mai mult ai progresat. Şi cu cât mai mult intri în aceste laturi subtile, cu-atât mai greu devine să explici asta celor din jurul tău.
Da, acest concept poate fi folosit ca un indiciu. De câte ori vei vedea o persoană înverşunată pe alţii care fac ceva anume , este evident fie că va fi pusă în curînd într-o poziţie similară, fie a fost supusă deja şi nu o poate accepta, prin urmare o va repeta.
A fost interesant să observ câte judecăţi stau ascunse în mine care trec de un nivel de subtilitate. Cu cât mai mult evoluezi cu-atât mai uşor le descoperi, şi cu-atât cele rămase nedescoperite sunt încă şi mai subtile. Multe judecăţi sunt atât de adânc ascunse încât tot ceea ce simţi este doar un simplu dezgust sau o dezaprobare. Dar dacă ai să cauţi mai adânc în tine ce anume a condus la dezgust sau dezaprobare faţă de o situaţie vei descoperi în spate o judecată.
Aceste judecăţi sunt blocajele care te meniţin blocat pe poziţia pe care eşti acum.  M-am surprins deunăzi având un dezgust  în momentul în care am văzut o blondă îmbrăcată strident conducând o maşină mare de teren. Această imagine a  produs un dezgust în mine şi imediat mi s-a declanşat sistemul de alarmă... Am început prin investigare interioară să caut ce anume a alimentat acel dezgust. Mi-am dat seama că era vorba de o credinţă personală, prin care persoanele care posedă o maşină de teren trebuie să fie într-un fel anume. Iar dacă semnele pe care le afişează nu corespund cu imaginea mea, înseamnă automat că persoana este un fals, un impostor, şi prin urmare a obţinut bunul respectiv păcălind cumva un drum care îl consideram ”corect ” tot după standardele mele.
Iată cum am descoperit de la o mică dezaprobare două judecăţi ascunse. Apoi am înţeles că aceste judecăţi mă ţin blocat pe mine în poziţia în care sunt, poziţie de pe care blochez inclusiv abundenţa. Este deja evident că nu voi putea obţine acele bunuri judecând posesorii lor după un standard personal, şi negând astfel posibilitatea de a obţine acele bunuri. Abundenţa implică acceptare totală. Asta nu înseamnă că trebuie să faci ceva ilegal, sau împotriva sistemului tău de credinţe. Înseamnă doar că nu trebuie să judeci pe cei care ţie îţi par că le-au obţinut într-un fel cu care tu nu eşti de acord, şi astfel ai pornit un proces în care negi realitatea.
În momentul în care judeci o persoană după standardele tale ca fiind ”nedemnă” de bunul obţinut te judeci de fapt tine. De vreme ce tu însuţi nu ai obţinut deja bunul respectiv înseamnă că nici măcar tu nu te încadrezi în propriile tale condiţii. Asta te aduce în poziţia de a-ţi dori ceva şi de a-ţi bloca singur posibilitatea de a-l obţine în acelaşi timp. Şi asta este deja o suferinţă. Doar că această suferinţă este ascunsă atăt de adânc, încât tot ceea ce mai răzbate de la ea, este poate un oftat sau o dezaprobare.
Tu nu poţi cunoaşte totalitatea modalităţilor de a obţine un anumit lucru. Când asociezi un lucru cu o persoană, considerându-le alăturarea nedemnă după criteriile tale, tu ai în minte câteva posibilităţi, dar te asigur că s-ar putea să fii foarte departe de adevăr. Să luăm în calcul cea mai simplă ipoteză, că poate conducea o maşină de serviciu, nu personală. Poate împrumutată, poate moştenire, poate un chilipir second-hand cu mult sub valoarea imaginată de mine. Şi nu este neaparat să fi obţinut bunul printr-o imaginată fraudă aşa cum logica meaa îmi sugerase.
Această judecată a ta odată te va pune în situaţiile ”nedemne” imaginate de tine mai devreme sau mai târziu. Nu neaparat cu o maşină, dar să faci ceea ce judeci că celălalt ai fi făcut ilegal sau imoral. Şi deasemenea te va bloca pe tine să obţii acel bun dacă visezi la el.
Judecata are foarte multe forme şi consecinţe, iar ceea ce am dorit să relev în această postare este că formele ei sunt cu-atît mai subtile cu evoluezi. Atenţie deci la oftaturi, la dezaprobări, la negaţii. Ele trebuie să devină semnalul tău de alarmă pentru a investiga ce anume din tine mai păstrează judecăţi ascunse.

2 comentarii:

  1. Multumesc. Pe cand un articol despre felul in care ne judecam pe noi ///.

    RăspundețiȘtergere
  2. De fapt chiar pe noi ne judecăm. Fiecare are un set de credinţe care îi defineşte realitatea ăn care se mişcă. Pentru unii a fura înseamnă a jefui cu violenţă, pe cînd ei dacă fac o deturnare de fonduri conform propriilor definiţii poate fi o ”şmecherie” . Definiţiile care ne definesc realitatea sunt foarte diferite. Judecata este pînă la urmă ”îndesarea forţată” a unei situaţii create de persoane care au sisteme de credinţă diferite în definiţiile noastre. Este un fel de imixtiune de realităţi. O persoană acţionează ”bine” după creiteriile ei, iar eu o ”îndes” la rele după criteriile mele. Această îndesare a situaţiilor ăn şabloanele mele este personală. Este propria mea judecată, pentru că o fac după propriile mele reguli. Judecată faţă de mine ănsumi nu cred că mai este o judecată fiindă sunt doar eu cu normele mele. Este vorba mai degrabă de regretul că nu am făcut într-un anume fel, sau de lipsă de acceptare că sunt aşa cum sunt şi cum realitatea mi-a demonstrat-o deja. Ce este interesant şi mi-a scăpat în articol este că judecata poate fi doar negativă. Dacă este pozitivă, se transformă în admiraţie. Adică dacă mă uit la tine şi spun: Bravos! bine că ţi-ai tras Jeep, nu mai poate fi considerată o judecată pozitivă ci o admiraţie, care deschide la rîndul ei alte posibilităţi de manifestare a realităţii. Asta-mi aduce aminte de un articol mai vechi în care descoperisem că negarea este o iluzie, că negarea nu există. De fapt mulţi învăţători ne spun să răspundem mereu cu ”Da” situaţiilor care ne apar în viaţă. Judecata la un nivel mai subtil este o negare a unei realităţi în desfăşurare.

    RăspundețiȘtergere