luni, 30 septembrie 2013

Reportaj din nemanifestare

75.000 pentru nemanifestare.Reportaj.

 Duminică 29.sept.2013 un grup de aproximativ 75.000 de persoane din Bistrița NU s-au manifestat împotriva cianurilor considerând că distanța e suficient de mare de ei ca să nu-i afecteze. Pentru cititorii noștri am intervievat mai multe persoane dintre nemanifestanți ca să le aflăm opinia. Cei mai mulți dintre Bistrițeni s-au declarat neinteresați față de acest proiect având în vedere că zona este prea departe de ei pentru a prezenta interes. Reprezentantul nemanifestanților care privesc televizorul a declarat că aceasta chestiune a fost deja dezbătută pe mainstream și specialiștii au declarat în repetate rânduri că cianurile nu prezintă nici un pericol și investitorul și-a dat cuvântul de onoare că va face curat după exploatare. Deasemenea au fost voci printre nemanifestanți care ne-au delcarat că știu exact problematica proiectului precum și aspectele ilegale ale acestuia dar că fiind vorba de niște jocuri politice deja făcute manifestarea nu mai prezintă interes. Nu mic a fost numărul de nemanifestanți care nu cunoșteau deloc subiectul nedezbătut dar au ales să se nemanifeste din solidaritate.
Cei 75.000 de nemanifestanți privesc cu profundă indignare către cei 30 de manifestanți care tulbura adormirea dulce din Bistrița mișcarea de nemanifestare fiind astfel greu încercată în fiecare Duminică.

Am părăsit împreună cu colegii zona de nemanifestare pentru a lua și pulsul părții opozante, pentru a reflecta realitatea cât mai echitabil.Cei 30 de manifestanți din stradă ne-au declarat că vor continua să se exprime indiferent de nemanifestarea celor din case, fiind o problemă care ne afectează pe toți în egală măsură. S-a demonstrat chiar științific că cianura nu poate deosebi un nemanifestant de un manifestant, și ca atare există un risc ridicat ca victimele să fie de ambele părți. Manifestanții privesc cu profundă înțelegere la nemanifestanți, așteptând cu ardoare ziua în care aceștia vor înțelege ce li se întâmplă.

În fotografie se poate vedea un număr mare de nemanifestanți care privesc de după perdele, așteptând înțelegători ca manifestarea să se încheie pentru a-și putea relua în liniște activitațile casnice.


vineri, 27 septembrie 2013

Totul e aşa cum trebuie!

Totul e aşa cum trebuie să fie, şi nu putea fi altfel. De câte ori analizez sau încerc să pătrund tainele situaţiei în care am ajuns , revin mereu la această vorbă care o tot repetă marii mistici care au atins echilibrul şi înţelepciunea...anume, că ceea ce se întâmplă este exact cum trebuie să fie. Cum am fi putut fi noi după 89 altfel de cât suntem? După ce am ieşit din vremuri în care televizorul era prohibit, după ce am venit din vremuri în care la televizor vedeai doar conducătorul, din prima zi în care am început să vedem altceva pe sticlă, am absorbit această unealtă. Venim din vremuri în care bancurile cu partidul se spuneau în şoaptă, din vremuri în care făceai ce spune partidul, doar ca să te lase în pace, doar ca să nu faci notă discorrdantă să fii luat la ochi. Venim din vremuri în care societatea a fost divizată până la "îndivizibil" când fiecare individ la nivel personal a trebuit să-şi găsească propriul sistem de supravieţuire, propria poveste care să o afişeze ca să supravieţuiască. Afişam povestea care trebuie ca să ne câştigăm bula în care puteam gândi ceea ce doream de fapt.

E de la sine înţeles că din prima zi în care la televizor ni s-a dat altceva, că din prima zi în care am putut să vorbim cu prietenii să le comunicăm propria noastră bulă de libertate, am avut senzatia că ne-am implicat. La televizor spectacolul politic care se derula era mult peste cunoştinţele noastre de democraţie, şi nu făcea decât să excite senzaţia noastră de implicare. După ani de zile în care votul s-a făcut pe pilot automat, alegând din opţiunile partidului, primul vot în care am crezut că e liber a venit ca o gură de oxigen, ca o senzaţie că "se poate" . Am început să credem că acel vot contează, doar pentru că partidele aveau alte denumiri. Am început să credem televizorul doar pentru că s-a schimbat piesa. AM început să ne entuziasmăm doar pentru că cineva ne+a cerut părerea. Şi îmbătaţi de acest extaz de "gusturi noi" , nici nu am mai văzut că actorii sunt aceiaşi, că uneltele sunt aceleaşi, şi că părerea ni se cere pentru mimă nu pentru corectitudinea jocului. Şi am crezut că asta e democraţia.Şi am crezut sincer (bieţii de noi) că facem parte din joc, că suntem implicaţi.

A trebuit să votăm de multe ori tot contra celui care fusese anterior, ca să înţelegem că actorii sunt aceiaşi. A trebuit să stăm ani de zile cu nopţile privind la "talk-show-uri" ca să înţelegem că e vorba despre aceiaşi unealtă. A trebuit să stăm mai mult de 20 de ani pe tuşă , privind ce ni se întâmplă, ca să înţelegem că de fapt privitul de pe tuşă nu modifică scorul meciului niciodată. Toate instituţiile şi-au schimbat numele, s-au reorganizat, s-ai desfiinţat şi reânfiinţat, servindu-ne mereu iluzia schimbării. În goana noastră după schimbare noi imbraţişam mereu şi mereu iluzia ei fără să înţelegem ce ni se întîmplă.

Anii au trecut, noi ne-am blazat, am căzut în acceptare, în renunţare, în ne-jucare.Am închis televizoarele, am lepădat votările, am căzut... Şi speram mereu că lucrurile se vor îndrepta. Am trăit mereu această iluzie că necerând nimic, vom obţine pînă la urmă rezultatul favorabil nouă. Întocmai ca împătimiţii jocurilor de noroc, care stau cu sufletul la gură aşteptând să câştige o sumă de bani şi care pierzând mereu nu sunt în stare să priceapă că jocul este măsluit...asemenea lor stăteam şi noi pe tuşă urmărind cu interes meciul din teren şi aşteptându-ne ca rezultatul să ne fie favorabil, fără să înţelegem că jocul era măsluit.Nu putea fi altfel, pentru că nu înţelegeam jocul, la fel cum cei care se opun acum nu înţeleg jocul, la fel cum păpuşarii 4X4 nu înţeleg jocul.

Am trăit toate astea. Am văzut toate astea. Am înţeles toate astea. Acum vrem să părăsim tuşa. Abia acum am început să intrăm pe teren. Să ne facem încălzirea.Suntem dezorientaţi ca şi o a treia echipă care intră într-un meci de fotbal în desfăşurare. Dar este bine... cele două echipe au două porţi, noi putem marca la oricare din ele. Oricare echipă încasează goluri pierde. La oricare poartă înscriem , câştigăm. Mai ales că noi nici nu avem poartă în care să încasăm. Meciul nu se termină la scor. Meciul nu are limită de timp. Meciul se termină cănd cele două echipe ne recunosc pe noi ca jucători de valoare şi părăsesc terenul. Întotdeauna a fost aşa dar noi doar acum am înţeles.


miercuri, 25 septembrie 2013

Tudor Chirilă surprinde foarte frumos, în câteva cuvinte esența relației marii majorități, cu statul.

"Câteva cuvinte despre relația noastră a românilor cu statul. Poate că merită analizată din perspectivă freudiană. Pentru majoritatea românilor - via comunism – funcționează încă statul paternalist. Tatăl nostru statul este cel care are grijă de noi, el n-o să ne lase niciodată să murim de foame, o să găsim mereu un locșor călduț care să ne apere de frig. Tatăl ne mai și urgisește din când în când că deh, așa e tatăl, mai dur câteodată. De multe  ori el doarme și noi putem să-i mai furăm câte o sutică din buzunare că na, el e tatăl nostru, nu se simte dacă mai ciupim și noi ceva. Când ai un tată nu mai e nevoie să gândești, o face el pentru tine și tu îți vezi de treaba ta. Tata ți-arată calea și tu o urmezi. Majoritatea românilor se află într-o poziție infantilă față de stat. Ei sunt iresponsabili și infantili politic. Ei se simt excelent în poziția asta și nu par să fie amenințați prea curând de adolescența care ar putea să-i forțeze la o ipostază contra “tătucului”.  Această majoritate infantilă nu are cum să înteleagă(din păcate) că România este țara lor și nu țara “tatălui” lor. Ei nu înțeleg că acum rolurile sunt inversate și că responsabilitatea trebuie să vină de la ei către România și nu invers. De aia ei NU SE AFLĂ în stradă."

Restul postării, care merită citită în întregime, aici.

Vizita primului ministru în Finlanda

Referitor la vizita din Finlanda a primului ministru aş dori doar să expun părerea europarlamentarei Satu Hassi caree uşor invers decât încearcă să ne sugereze Victor Ponta.

"Am fost informată că premierul român Victor Ponta a zugrăvit în roz utilizarea cianurii în minele finlandeze. Declarațiile sale par să se bazeze pe o dezinformare totală.

În primul rând, există o duzină de mine în Finlanda, nu 52. Cianura este utilizată doar în foarte puține dintre ele. În al doilea rând, utilizarea cianurii în minele de aur finlandeze nu s-a făcut în condiții de siguranță. Agnico-Eagle, compania canadiană care exploatează aurul la mina Kittilä din Laponia, a fost cel mai vocal susținător al utilizării cianurii, și a susținut că cianura este utilizată într-un proces complet închis. Acest lucru s-a dovedit a fi fals, în apa reziduală din mina Kittilä Suurikuusikko, conținutul de cianuri depășind limita permisă.

Pentru poporul român ar putea fi, de asemenea, relevant să știe că minele finlandeze nu sunt situate în zone dens populate. De exemplu, în Kittilä există mai mulți kilometri pătrați decât oameni, densitatea populației din Kittilä fiind de 0,78 persoane pe km pătrat."

Declară doamna Satu Hassi pe blogul său personal.


marți, 24 septembrie 2013

Resursa care nu poate fi văndută

Oricât de incredibil ar părea, mai există ceva în ţara noastră care nu poate fi vândut. Şi nici nu va putea fi vreodată. Oricâte guverne se vor schimba, oricâţi miniştrii ne vor vinde, oricâţi preşedinţi se vor da jucători, această resursă nu va putea fi vândută.
Dar această resursă se cere exploatată de noi. Aşteaptă cuminte să o exploatăm, iar vremurile în care noi ne vom fi hotărât să începem exploatarea așteaptă decizia noastră.

 Este o resursă care nu poate fi pusă pe hărtie.
Este o resursă care nu poate fi cuantificată în bani.
Este o resursă care nu poate fi dată, luată sau transmisă.

Este o resursă care aşteaptă acţiunea noastră!
Unitatea nu poate fi vândută, nici înfrântă dar are nevoie de acţiunea noastră!

Acest cuvânt, acest concept care se referă deopotrivă la individ ca unitate a societăţii şi la voinţa comună a unei sume de indivizi exprimată ca şi cum ar fi una, este răspunsul la zbaterea noastră. Şi exact asta încearcă sistemul să dezbine, exact asta încearcă mereu să ne arate că nu există. Dar unitatea nu este ceva ce există, este ceva ce trebuie creat. Şi trebuie creat mereu şi mereu şi mereu. Unitatea este înlocuită de sistem cu regula majorităţii, creând senzaţia că majoritatea cere ceva căruia o minoritate trebuie să i se supună. În acest fel avem iluzia unei false unităţi. Deasemenea prin alegeri ni se crează iluzia implicării. Ni se sugerează că dacă mergem la vot înseamnă că ne+am făcut datoria, că ne-am implicat, putem deci sta linistiţi până la tura următoare. Aceste două nevoi reale de unitate şi de alegere sunt nevoile care coagulează indistructibil un grup. De asta ele sunt înlocuite cu două iluzii care să ne dea senzaţia că le avem.

Deunăzi discutam cu doi călători din Canada despre situaţia din lume în general, iar eu adusesem în discuţie felul în care România a fost invadată de lanţurile de supremarket-uri care importă totul şi duc la dezechilibre locale grave. Canadienii mi-au confirmat că şi la ei se întâmplă acest fenomen. Un supermarket se instalează într-o localitate mică care are un echilibru economic şi social deja format. Începe să aducă marfă din alte zone, închizînd micii producători locali. Odată cu ei se pierd locuri de muncă locale în diverse domenii de activitate care sunt înlocuite de câteva locuri de muncă necalificate de vânzători. Oamenii din comunităţi mici , în alte ţări realmente fac greve şi protestează când se deschide un supermarket în zona lor. Este demonstrat deja de experienţă că distrug echilibrul comunităţilor. Şi totuşi obţin autorizaţiile, şi funcţionează nestigherite. Iar soluţia este atât de simplă...UNITATEA! Dacă nimeni nu s-ar angaja acolo, dacă nimeni nu ar cumpăra de acolo în maxim jumătate de an orice supermarket cred că ar închide, sau ar merge pe pierdere. Această lipsă de unitate care se manifestă la nivel de comunitate le dă puterea să treacă chiar şi peste regula minoritatea se supune majorităţii. Vă daţi seama? Nu trebuie nici o lege, nici un referendum, nici o directivă, doar ignorare totală a companiilor care sunt din altă zonă. Atât de simplu! Iar toţi cei care pactizează cu compania să beneficieze de acelaşi tratament. Totuşi, nu suntem deacord cu supermarket-urile, nici cu politicile lor abuzive, nu ne dăm seama că distrug economia locală dar continuăm să cumpărăm de acolo...cine validează deci acţiunea? Noi! Chiar Noi! 

UNITATEA este răspunsul la Roşia Montană!
Unitatea este răspunsul la corupţie.
Unitatea este răspunsul la trădare!
Unitatea este răspunsul la problemele societăţii de astăzi!

Tot într-o editare ulterioară, adaug scrisoarea "În capitală, departe de casă, copiii şi nepoţii voştri au pornit o revoluţie"  de "Alexandra Scânteianu" găsită undeva pe net. Trebuie ascultată cu căşti, nu este un text scris.


Cu actele în regulă

Am găsit ieri două articole care m-au pus pe gânduri. Unul se referă la o situaţie din România, mai exact satul Nadăş din Arad, sat care printr-o schemă juridică cu acte mânărite a fost reptrocedat unei singure familii care chipurile sunt moştenitorii acelor terenuri. Articolul se găseşte aici.  Al doilea articol care l-am citit este legată de pătrunderea companiei Chevron în Polonia şi protestul oamenilor de acolo faţă de exploatările de şist şi se găseşte aici. De ce m-au pus pe gânduri aceste două articole care privesc subiecte aparent atât de diferite din ţări diferite?

Datorită unei declaraţii care apare în articolul despre satul polonez invadat de Cevron. După ce se prezintă partea invadată, respectiv acei ţărani care s-au trezit călcaţi pe proprietatea privată de o companie străină, răspunsul reprezentantului acestei companii este halucinant: Avem toate actele în regulă. Pe acelaşi principiu, o familie venită de-nu-ştiu-unde primeşte pe baza unei hârtii un sat întreg, iar locuitorii acelui sat sunt executaţi silit şi scoşi în drum. La fel, aveau toate actele în regulă. Aceste "acte în regulă" au început să mă sperie. Aici se poartă şi bătălia de la Roşia Montană: ca RMGC să obţină actele în regulă. Deci reprezentanţii noştri pe care i-am angajat să ne reprezinte şi să ne servească nu par a fi interesaţi nici de poluare, nici de populaţia care se pronunţă pentru alte soluţii, nici de apa care va lipsi cu desăvârşire pe zone foarte mari după începerea exploatării, nici că bogăţiile subterane prin constituţie aparţin poporului Român... nimic din toate acestea nu-i interesează. Ei au o singură grijă: care sunt actele în regulă care trebuie să le obţină RMGC şi cum pot fi ele "cât mai în regulă" cu un deranj cât mai mic din partea populaţiei. După ce actele vor fi în regulă, nu mai contează potopul care urmează.

Cum am ajuns în situaţia asta? Foarte simplu: Am construit un sistem (sau am permis să fie construit sub nasul nostru) care acordă putere imensă cuvintelor. Aşa cum arătam şi în postarea "Am redus viaţa la un şir de cuvinte." acordăm o putere imensă cuvintelor, cedând astfel din puterea noastră. Astfel bătăliile nu se mai duc demult pentru a demonstra o anumită dreptate ci pentru a obţine o hârtie pe care sunt scrise cuvintele potrivite. Ca şi cum o hârtie cu cuvinte, poate anula drepturile şi gospodăriile unor oameni, poate anula dreptul la existenţă. Sigur, este foarte la modă de o vreme să fii acuzat că eşti împotriva capitalismului, sau a sistemelor în general, şi îmi asum că prin scrierile mele aş putea fi acuzat de aşa ceva. Totuşi eu cred că se poate construi un viitor sistem așezat pe alte baze. Am mai spus-o şi o mai spun: nu este vorba de Ponta, sau de acest guvern, sau de un guvern anume, ci de faptul că sistemul poate prin legi strâmbe să dea înscrisuri, hotărâri care au putere asupra noastră. Atâta timp cât noi cedăm această putere sistemelor asupra noastră, e o problemă de timp până se va găsi cineva să ne vândă.

NU ştiu cum ar trebui să fie noul sistem, nu ştiu ce formă ar trebui să aibe, dar ceea ce ştiu sigur, este că aşa cum este el acum nu este bun. Şi nu vorbim doar de România. În toate ţările e la fel. Constituţiile prevăd un cadru general care pleacă de la premisa de libertăţi personale. Libertăţi care mai apoi sunt îngrădite cu fiecare lege care se dă. Totul se învârte în jurul cuvintelor, suntem captivi într-un set de cuvinte care credem că ne garantează libertatea. Când libertatea este o STARE de A FI, nu un set de cuvinte, nu o constituţie, nu un set de legi. A fi liber înseamnă a te păzi zilnic şi a riposta de câte ori cineva calcă peste dreptul tău.

De asta vă spun: Mă sperie din ce în ce mai tare când văd o companie care declară că are toate documentele legale cu care îşi justifică o acţiune împotriva voinţei oamenilor. Ca să nu mai spun căt de frică îmi este de un guvern care declară că are o datorie faţă de o companie privată.

Într-o actualizare ulterioară a acestui articol m-am hotărât să nu las neobservat gestul lui Adrian Sobaru care face greva foamei în Piaţa Universităţii. Ca o scurtă reamintire, Adrian Sobaru este persoana care s-a aruncat de la balconul parlamentului în gol , protestând astfel împotriva clasei politice corupte. În urma acestui gest, Adrian Sobaru nu a murit în schimb a devenit un protestant foarte fervent împotriva sistemului, alăturându-se la numeroase proteste care au avut loc de-atunci în Bucureşti. Gestul lui este din nou unul de disperare, şi oricâtă inutilitate şi absurditate pare a avea, vreau să remarc că el nu se adresează politicienilor. Absurdul şi inutilitatea unor astfel de gesturi recurge din insensibilitatea care clasa politică o prezintă când este vorba de oameni. Totuşi...Adrian Sobaru se adresează de data asta cetăţenilor. El face acest gest pentru a trezii oamenii din impasibilitatea lor, din insensibilitatea lor identică cu cea a politicienilor. Care este diferenţa dintre noi cei care blamăm sistemul politic că este insensibil la protestele oamenilor, dar noi înşine nu avem sensibilitate faţă de disperarea acestui om de a trage un semnal de alarmă? Nu suntem noi la fel ca cei pe care-i acuzăm? Nu ne comportăm noi prin gestul nostru de nepăsare la fel ca şi clasa politică pe care o acuzăm?


vineri, 20 septembrie 2013

Suma efectelor

E greu să înţelegi în ansamblu funcţionarea unui mecanism atât de mare cum este un oraş, un judeţ sau chiar o ţară. Însă mult mai uşor este să observi trăsăturile şi comportamentul unui grup mai mic cu care ai contact direct şi să înţelegi că de la acea bază se extrapolează comportamentul general la nivel de ţară. Acest exerciţiu care îl propun este foarte simplu de practicat de aproape oricine şi garantez că veţi face descoperiri interesante. Cel mai simplu şi mai la-ndemână grup social care se poate observa este suma părinţilor care au copii în aceiaşi clasă, fie ea de grădiniţă sau şcoală. Avem deci un grup social delimitat care are ca element comun copii din aceiaşi clasă, prin şedinţele ce se fac necesită sau implică hotărâri comune şi  în final se reflectă în acţiuni comune.

Aceste grupuri sociale au toate elementele necesare care coagulează un grup într-un mod natural:
1.pleacă de la o nevoie reală , oamenii au nevoie de hotărâri şi acţiuni care să rezolve problemele ce sunt identificate .
2. Implică întâlniri sub formă de şedinţe la care oamenii care compun grupul se pot exprima în legătură cu problemele apărute sau cu soluţia care trebuie adoptată.
3. Implică un lider şi eventual un casier pentru fondul grupei, secretar, deci are toate elementele unei structuri ierarhice şi coordonate.
4. Aş mai adăuga ceva lăsat mai deoparte - implică unitate ca să poată funcţiona sau accepta hotărârile.

Astfel, pentru a înţelege mai profund ce se petrece în societatea românească, propun celor interesaţi un exerciţiu foarte simplu: Urmăriţi cum se comportă grupul la şedinţe, urmăriţi cum se adoptă o decizie, urmăriţi cum se aleg liderii,urmăriţi dacă problemele propuse pleacă de la o nevoie reală, dacă se fac persuasiuni în grup care să conducă spre o anumită decizie. Iar după ce aţi observat toate aceste lucruri gândiţi-vă care dintre ele se regăsesc în societatea românească ca şi ansamblu. O să ajungeţi la concluzii interesante. Până o să faceţi voi înşivă această observare , am să descriu mai jos ceea ce am observat eu într-un asemenea grup şi voi încerca deasemenea să evidenţiez problemele care deformează funcţionarea unui astfel de grup. Fac asta din două motive: Pentru a putea trage o concluzie referitoare la ansamblul general, la problemele sistemului general, şi pentru ca cei care vor face observaţiile proprii să aibe o bază de plecare, ca exemplu.
Menţionez deasemenea că observaţiile le-am făcut într-un grup de părinţi care au copii la gradiniţă şi într-un grup de părinţi care au copii la şcoală, iar aceste două mici sisteme de grup social sunt aproape identice.


Liderii.

 De regulă la prima şedinţă când începe anul şcolar părinţii se întâlnesc în prima şedinţă şi mă refer aici la PRIMA . Respectiv  prima şedinţă când începe o grupă nouă la cămin, sau prima şedinţă din clasa a-1a .Atunci se aleg liderii. De regulă şedinţa are loc sub tutela sau sub îndrumarea educatorilor sau a învăţătorilor. Oamenii sunt puşi de cele mai multe ori de prima dată în viaţa lor să ia parte la o acţiune civică. Căci asta este până la urmă. O întâlnire a unor oameni cu un scop comun, pentru a hotărâ acţiunile care le va coordona o activitate viitoare. Din această cauză mai toţi sunt timoraţi, şi ascultă cu interes ceea ce urmează să se întâmple. Toată acţiunea este amestecată şi cu un grad mare de entuziasm pentru omul care se implică pentru copilul său care urmează să meargă pentru prima dată la grădiniţă sau la şcoală. Acest entuziasm amestecat cu o reţinere vizavi de faptul că nu ştii ce urmează , dar eşti deschis pentru orice şi disponibil să ajuţi este sentimentul care domină prima şedinţă. Desigur aici aveţi de făcut propriile observaţii. Grupurile pe care le-am observat eu au avut acest comportament dar nu este neaparat obligatoriu, însă tind să cred că este un atribut destul de răspândit pentru a fi generalizat. Astfel când educatoarele/ învăţătorii întreabă cine vrea să fie şef de clasă, sau casier pentru fondul grupei, sau secretar, se întâmplă că oamenii sunt derutaţi şi dau în spate, refuză. Toţi vor să facă dar să nu se implice. Atunci doamnele aleg persoanele după criterii proprii. De cele mai multe ori se nimereşte că ele sunt tot persoane care lucrează în sistemul bugetar. Un contabil de nu-ştiu-unde strânge banii, o asistentă medicală e şefă de clasă, etc. Astfel se produce prima turbulenţă de sistem: Liderii nu sunt naturali. Orice sistem natural are un lider care se ridică prin forţe proprii, coagulând grupul spre o unitate. În momentul în care liderii sunt impuşi se crează o deficienţă de sistem.

Nevoia de atenţie

Un alt fapt care deformează puternic acest grup social în miniatură este nevoia unora dintre părinţi de atenţie din partea educatorilor / învăţătorilor. Oamenii au nevoie de atenţie, de o asigurare că al lor copil este cu ceva mai băgat în seamă decât restul. Astfel ei sunt cei care intră în vorbă primii cu doamnele, socializează, încearcă să fie drăguţi cu doamnele. Întâmplător sau nu, primele care fac asta sunt tot persoanele care deja lucrează în sistemul bugetar. De ce? Pentru că sistemul bugetar în ansamblul său este tot un grup social care prezintă toate caracteristicile unui sistem: lideri, structură ierarhică, unitate. Astfel încep să se contureze două grupuri: un grup care pactizează cu doamnele şi un grup care mai degrabă nu se implică deloc, nu sunt curioşi de aceste aspecte, dar care ajung în mod natural în opoziţie faţă de primul grup.

Lipsa de implicare

Un alt atribut care este observabil după două trei şedinţe este lipsa de implicare.
După ce primul val de emoţii a trecut, anul a început, s-au cumpărat perdele, covoare, DVD, jucării, părinţii se liniştesc şi cad în neimplicare. Mai ales că fiecare şedinţă este un prilej de a se aduna bani pentru ceva, de multe ori ceva care nu pare o necesitate vitală. În schimb oamenii încep să vadă deficienţele sistemului, deficienţe care le bănuiau, le ştiau de la alţii iar acum dau piept cu ele. Nimeni nu pare în şedinţe că s-ar interesa de aceste aspecte. Oamenii pufăie, şi sunt super stresaţi şi grăbiţi când trebuie să ia parte la o şedinţă. Aici trebuie să recunosc că şi eu sunt la fel, dar după cum vom vedea ulterior există o cauză pentru asta. Pentru că oamenii nu pot sau nu au curajul de a schimba lucrurile care nu le convin, dar sunt chemaţi să participe la lucruri neesenţiale care de regulă se termină cu adunat de bani ei devin impasibili şi total dezinteresaţi de şedinţe.

Lipsa de unitate

După un timp unii din ei observă păcăleala jocului, observă tiparul şi se revoltă. Astfel la unele şedinţe apar revoltaţii. Abia aici se întâmplă ceva cu-adevărat interesant. Oamenii care vor să iasă din păcăleala acestui joc, care cer soluţii cu-adevărat folositoare sunt contraţi de grupul celor care au pactizat cu sistemul. Apoi, din motive care-mi scapă, mai multe persoane care de regulă nu se implică devin şi ele împotriva celor care se implică plasându-se atunci pe loc de partea sistemului. Acest fenomen prin care oamenii care nu se implică ajung să fie împotriva celor care au descoperit păcăleala rupând definitiv unitatea grupului mi se pare cel mai interesant. Şi mai este ceva ... Cumva, ceilalţi care înţeleg perfect la ce te referi, stau mici şi tac. Astfel, cei doi-trei, sau uneori unul singur, care au încercat să arate evidenţa sistemului deformat este pur şi simplu linşat de cei mai vocali, situaţie care elimină posibilitatea ca pe viitor cineva să se revolte.  În clar, pot să vă spun că de câte ori ai nevoie să strângi semnăturile părinţilor să zicem pentru o anumită acţiune, vor fi voci care sunt contra acţiunii respective. Aceasta duce la o rupere a unităţii grupului, fapt care face ca orice acţiune cu folos real să se implementeze foarte greu, sau să cadă în derizoriu. Deasemenea duce ulterior la lipsa de implicare tot mai mare din partea celor care iniţial erau neutrii.

Suma efectelor

Iată deci că avem deja un mic sistem social care suferă de toate problemele de ansamblu a societăţii . lideri impuşi, lipsă de unitate, lipsă de implicare, şi încă multele altele secundare care decurg din cele amintite deja. Atunci micul grup social începe să funcţioneze aşa cum funcţiona întotdeauna...cei din sistem obţin ce vor, iar părinţii obţin nervi , încleştare, şi opoziţie obositoare, care duce la renunţare. Dai ce ai de dat, asculţi ce ai de ascultat, privești piesa care ţi se joacă şi aştepţi să pleci cât mai repede.Aş mai adăuga aici încă o mare asemănare a micului sistem social, cu marele sistem social: lipsa de transparenţă faţă de beneficiarul real. Aşa cum în societate cetăţenii în calitate de beneficiari ai sistemului administrativ nu au acces în totalitate la documentele, bugetele sau hotărârile care-i privesc direct, tot astfel în micul grup social, beneficiarii sunt copii noştrii care nici o clipă nu ştiu ce se petrece la o "şedinţă de oameni mari". Niels Donald Walsch spunea că dacă în lume s-ar aplica pe loc în toate domeniile, înstituţiile şi companiile fie ele private sau de stat, o trasparenţă totală, în lume s-ar petrece o mare revoluţie. Tot astfel eu spun că dacă la fiecare şedinţă cu părinţii am duce prin rotaţie să zicem câte 5 copii să privească spectacolul care îl jucăm, să vadă banii care se strâng, să privească toate dedesupturile unui sistem care mai apoi îi va urmării toată viaţa, generaţiile care ne urmează ar rezolva aceste probleme. Dar noi ascundem. Ascundem de ei problemele esenţiale ale acestui sistem.Prin dorinţa noastră naturală de ai proteja de duhoarea acestui sistem , în speranţa că ei nu vor trece prin aşa ceva niciodată...

 Asta este păcăleala noastră! Să aşteptăm ca generaţiile următoare să rezolve nişte probleme pe care noi le ascundem de ei, sau mai rău pretindem că ele nici nu există. Aceasta este suma efectelor" Acesta este rezultatul care îl puteţi vedea oriunde pe stradă! Aceasta este adormirea în care ne zbatem. Aşa ajung copii noştri să ştie în clasa a-Xll a cum se dă un lanţ de aur cadou profesorului, ca să nu primească bani , căci poate fi acuzat de mită, aşa ajung să nege toţi realităţile care le ascundem mereu sub preş pretinzând că ele nu există şi forţând pe cei care intră în viaţă să le ia din zbor şi să joace aceiaşi piesă proastă ca noi. 

Singurul sistem social care nu mai are unitate este sistemul civic. Şi de asta este mediul perfect de manipulat. De ce se vând în şcoli reviste? jucării? fotografii de 8martie? felicitări?culegeri? Au copii bani? au copii discernământ? Gardienii care păzesc şcoala să nu intre persoane străine de ce permit firmelor să intre în şcoli? de când activitatea economică ambulatorie este permisă în şcoli? toate acestea necesită măsuri din partea societăţii civile. Ele sunt deja reglementate şi interzise prin lege dar se întâmplă în faţa ochilor noştri cu acceptul nostru tacit, prin lipsa de atitudine civică şi lipsa de implicare. Şi exact aceste calităţi or să le posede şi copii noştri ! NU ALTELE!


miercuri, 18 septembrie 2013

Strigăt mut!

Am dat dimineaţă peste un articol pe totb care prezenta o scrisoare deschisă a medicilor din Siria către guvernul sirian. Scrisoarea este un semnal de alarmă aspura unui fenomen foarte periculos. S-a constatat că în Siria sunt supuse asediului cu preponderenţă spitalele, multe dintre acestea fiind distruse complet. Foarte mulţi asistenţi sunt în spatele gratiilor sub diverse acuzaţii. Astfel medicii se simt ca într-o cursă îndreptată tocmai împotriva lor. Condiţiile de lucru degradându-se, iar riscul de a mai practica această meserie în Siria a determinat multe cadre medicale să parăsească ţara. Din această cauză întreg sistemul medical se află în pragul colapsului tocmai când situaţia tulbure din ţară şi luptele de stradă ar necesita un efort medical mărit faţă de normal.

Nu pot să-mi dau seama dacă este un act voit, intenţionat sau doar o consecinţă a unor lupte purtate haotic fără discernământ însă îndreptarea violenţelor asupra actului medical construit în întreaga lume pentru a proteja omul mi se pare că loveşte la baza celor mai solide principii ale omenirii. Dacă pe timp de război sau revoltă începem să distrugem spitalele pentru ca "duşmanul" să nu poată fi tratat, să fie eliminat din luptă mi se pare un calcul ridicol, având în vedere că cel ce o face nu prevede că s-ar putea găsii el însuşi în atare situaţie. Presupunerea mea este că este vorba totuşi de o acţiune dirijată cu scop clar împotriva sistemului medical şi ordonată sau operată de terţe forţe dinafara Siriei. Nu cred că oameni din aceiaşi ţară, fie ei rivali în lupte interne şi-ar distruge propriul sistem medical.

Grija faţă de cel suferind, sistemul medical în speţă este caracteristica principală a umanităţii. Este generată de sentimentul de suferinţă, de empatia faţă de cel aflat în suferinţă, şi mai puţin de logică sau de ideologii. De aceea spun că a lovi în acest sistem bazându-te pe calcule reci de luptă este un mare pas spre "dez-umanizare".

Găsiţi aici scrisoarea medicilor adresată guvernului Sirian.

marți, 17 septembrie 2013

Cine ne sunt investitorii?

Cine ne sunt investitorii sau cum ajungem să validăm chiar noi un sistem economic deformat.
Uitându-mă ieri la emisiunea lui Guran având ca invitat pe primul ministru mi s-au deschis nişte semne de întrebare. Primul ministru sugera că e în regulă că nu acceptăm o investiţie anume la Roşia Montana dar e foarte important cum o facem. Ce cuvinte folosim, ce mesaj transmitem celorlalţi investitori care i-am putea alunga.  Eu vreau să vă spun că am depăşit de mult faza de a intra în jocuri de cuvinte şi idei care jonglează cu iluzii. Câtă vreme munţii sunt acolo şi aurul e acolo se vor găsii investitori să accepte condiţiile care se pun. Altfel, străduindu+ne noi cu munţii şi aurul în curte să transmitem un fel de semnal anume pozitiv ca nu cumva Doamne-feri să deranjăm investitorul mi se pare o plecare de capete.

Dar ceea ce m-a pus pe gânduri a fost că plecând de la acest raţionament am zis : bine, hai să vedem cine ar fi cei investitori care s-ar putea supăra pe noi ăştia din stradă de nu ştim să transmitem semnalele corect. Şi în acest raţionament nu mă refer doar la RMGC. Deci investitorii sunt nişte entităţi juridice, fie ele companii sau persoane fizice care au mulţi, foarte mulţi bani, şi nesătui, ar vrea şi mai mulţi. Aşadar găsesc ei prin economiile lumii oareceva oportunităţi care li se pare lor că le-ar putea spori capitalul. Acuma eu vin cu întrebarea: Cum a ajuns o persoană-entitate-companie să deţină sume atât de mari?

Dacă vă uitaţi la investitorii mari de calibru ei au întotdeauna în spate cel puţin o afacere mare de talie internaţională. Acuma, şi de-abea de aici începe figura. În toate ţările, companiile mari au diverse facilităţi şi scutiri de taxe în diverse forme. Asta e prima deformare a economiei reale, care defavorizează astfel agenţii mai mici de pe aceiaşi ramură. Apoi aceste firme imense acumulează capital şi cumpără sau investesc într-o viitoare afacere într-o altă ţară dar atenţie: Obţinând nişte facilităţi de la statul respectiv, faţă de restul agenţilor locali pe acelaşi domeniu de activitate. Aceasta este deja a doua deformare a economiei reale. Apoi dacă luăm la purecat oricare dintre companiile foarte mari vedem că în cel puţin o ţară în care mai au filială au probleme de şomaj/taxe neplătite/ sau alte probleme specifice rămase nerezolvate şi care ar putea fi rezolvate cu bani. Dar ei închid o subsidiară pe pierdere si deschid o alta într-o altă ţară unde beneficiază din nou de avantaje speciale. Cu ce bani? Cu bani care provin din alte excepţii de la legile economiei sau care nu au rezolvat o altă problemă care putea fi rezolvată.

Mai grav e că motivaţia pentru astfel de investiţii nu pleacă de la nevoia comunităţii. Pleacă de la nevoia investitorului. Deci comunitatea locală nu are nevoie de produsele investitorului respectiv. Investitorul are nevoie de o nouă investiţie ca să-şi ruleze banii. Asta e o altă deformare a economiei reale foarte gravă. Nu contează că locuitorii din apuseni nu vor aur. Îl vor investitorii şi îl vrea statul.

Sigur, ceea ce disec eu aici este un caz simplist, în realitate totul este mult mai complicat, intervenind băncile care mai asigură şi ele o parte din capitalul necesar investitorului. Deci investitorul investeşte o sumă care nu o are încă şi câştigă o licitaţie să zicem în favoarea altui investitor care şi el vine cu bani de împlumut.Vă daţi seama ce iluzii se joacă aici? De exemplu Statul Grec este acţionar la o companie de telecomunicaţii din România dar el are datorii imense faţă de alte ţări. Ce fel de investitor este el? Cu cine am stat noi la masă să negociem? Cu un stat care nu-şi poate onora propriile datorii. În virtutea cărei logici a avut acel stat bani de investit aici?

Ceea ce vreau eu să scot în evidenţă cu acest raţionament este că noi validăm acest fel de economie. În momentul în care noi privim cu stimă la o mare companie care vine să investească, dar nu vedem câţi bani generează totalitatea excepţiilor şi a bonusurilor de care beneficiază per total/  în toate ţările în care are subsidiare,ăn momentul în care noi ne uităm cu respect enorm la o astfel de companie care investind acei bani nu-şi mai onorează nişte angajamente din alte state...în acel moment noi devenim răspunzători. Prinn acceptul nostru, prin admiraţia noastră faţă de un astfel de investitor, noi validăm un stil de economie. Scriam într+o postare mai veche pe aceiaşi idee că atâta timp cât noi picăm pe spate de admiraţie faţă de ceea ce au construit statele mai avansate industrial, dar nu vedem că au avut colonii, că au ocupat alte ţări, că au o supremaţie legislativă care-i avantajează, noi le validăm acţiunea. Suntem automat deacord cu acest tip de practici. Nu mai numesc în clar ţările, e simplu de intuit şi de verificat ce spun eu.

Uitaţi-vă doar ce companii au cele mai mari investiţiii în România. Apoi vedeţi ce excepţii şi facilităţi au primit de la statul Român. Apoi verificaţi în altă ţară unde are subsidiare ce facilităţi are. Şi mai verificaţi o balanţă sau căutaţi ştiiri legate de şomaj. Puţin jurnalism de investigaţie şo o să fiţi uimiţi... Aceştia ne sunt investitorii de care ne temem că o să le dăm un semnal nepotrivit. Iar pe aceste semnale, sistemul economic actual creşte dobânzile la care se împrumută un stat. Deci un fel de şantaj economic de a rămâne in zona care trebuie... Colac peste pupăză, aurul stă la baza acestor sisteme economice pprin garantarea puterii financiare a unui stat. Deci nu contează forţa de muncă, calificarea, capacitatea de creaţie ci valoarea aurului, cu care garantezi ca să te împrumutăm mai ieftin, pentru că tu stat mergi mereu pe deficit bugetar, deci în loc să administrezi banii care-i aduni de la mine cetăţean tu te împrumuţi în numele meu, ca să poţi acorda facilităţi unui mare investitor care are o grămadă de bani pentru ca are facilităţi de la statul său. Asta e cloaca în care ne mişcăm şi greşala noastra este aceea că ne uităm cu admiraţie la corporaţiile mari sau la statele care au "reuşit".

Ne vom elibera de acest sistem doar când vom înţelege şi accepta că acei care au mult mai mult decât ar putea produce sau cheltui într-o viaţă au doar pentru că au luat de la alţii, care acum nu mai au de unde să obţină. Ne vom elibera când vom înţelege că marile motoare ale europei s-au făcut pe jaf, şi prin sânge prin colonialism de cea mai joasă speţă, că au ras ţări şi au ocupat naţiuni care au muncit pentru ele.Atunci când vom putea spune: Frumoasă ţară, păcat că e construită pe munca coloniilor.

Dar deh... investitor e una şi ţară e alta, însă amândouă beneficiază prin admiraţia de girul nostru dat unui sistem economic deformat.

luni, 16 septembrie 2013

Scrisoare către aleşi

Zilele trecute am descoperit o interfaţă web între utilizatorii de internet şi autorităţi. La adresa de web http://www.protectiamediului.org/ se poate vedea despre ce vorbesc. Deşi denumirea portalului este protecţia mediului, interfaţa face conexiunea cu orice ales sau instituţie publică. Foarte intuitiv organizat, saitul, cere să alegi judeţul în care locuieşti după care alegi cărei instituţii sau reprezentat doreşti să-i adresezi o scrisoare sau o petiţie. Astfel pentru început ca să văd cum şi dacă funcţionează treaba am scris două scrisori: Una către deputatul de Bistriţa d-na Doina Pană şi una către Garda de Mediu Bistriţa.
Ataşez mai jos scrisoarea mea precum şi răspunsul d-nei Doina Pană. 

On 15.09.2013, at 11:39, Adam Paul  wrote:
Domană Deputat Doina Pană

Vă scriu în calitate de cetățean al României și locuitor al Bistriței.
Vă comunic părerea personală referitoare la proiectele de lege privitoare la exploatările pe bază de cianuri și exploatările de gaze prin metoda fracturării hidraulice.
Vă comunic că sunt pentru căutarea unor soluții alternative care să înlocuiască aceste tehnologii poluante și respinse în lumea întreagă.
Susțin cu tărie că în locul oricărei tehnologii poluante se poate găsi o alternativă viabilă. Principiile capitaliste care urmăresc maximizarea profiturilor nu se pot aplica în cazurile în care mediul este distrus iremediabil. Mediul și natura nu sunt și nu trebuie să fie obiectul unor dispute între companii private și societatea civilă, prin intermediul lumii politice.
Nivelul de siguranță prezentat de către companiile investitoare este doar o probabilitate și nu o certitudine. Lista dezastrelor ecologice provocate de scurgerile de cianuri pe întreg mapamondul în ultimii zece ani indică fără nici un drept de apel că nu există certitudini.
Probabil că investițiile au un standard tehnic ridicat care respectă nivelul impus de legislațiile europene, dar eu ca cetățean nu sunt dispus să accept exploatări care sunt evident dăunătoare sănătății și mediului, indiferent de gradul lor de siguranță.
Deasemena ca cetățean român mi se pare înjositor ca demnitarii care mă reprezintă se aprobe un proiect de lege care încalcă grave principii ale democrației în favoarea unei companii private cu acționariat străin. A favoriza companii străine sau terțe persoane de pe mapamond în defavoarea propriilor cetățeni încalcă însăși principiul elementar al reprezentării. Cum mai garantează în acest caz statul român egalitatea în fața legilor?
Deasemenea cum poate fi de interes național un proiect secretizat?
Care este logica unui contract de interes național când cetățenii țării nu cunosc acest interes, care le este ascuns?
Deasemenea caracterul temporar al acestor investiții nu justifică riscurile care pot decurge din ele. Pe care logică o companie care investește într-un proiect cu caracter temporar, poate garanta cu atâta fermitate că va proteja mediul și se va îngrijii de arealul exploatat perioade de timp atât de mari încât este puțin probabil ca acele companii să mai existe?
Transilvania este o zonă bogată în hidrocarburi, care sunt deja exploatate prin metode convenționale. Beneficiul cetățenilor români din aceste exploatări este neglijabil. Practic plătim gazul la prețuri echivalente cu restul Europei. Nu cred că o exploatare prin metoda fracturării hidraulice va aduce beneficii semnificaative cetățeanului. Și atunci retoric din nou... Unde ne grăbim cu aceste contracte distructive pentru mediu? Avem noi sistemul medical și asigurările de sănătate atât de bine puse la punct să facem față unor asemenea provocări?
Sunt foarte multe de spus și de întrebat, însă tendința globală de a interzice aceste practici în alte țări, unele din ele cu democrații greu încercate, cred că ne indică un semnal suficient de puternic și de clar că nu trebuie să apăsăm acest buton declanșator.
Ipoteza că în Județul Alba se moare de foame dacă nu se pornesc investițiile cu cianuri este una falsă. Am putea deduce din acel raționament lansat de politicieni, că și județul nostru, Bistrița Năsăud ar trebui să fie șters de pe harta economică, de mult timp, pentru că la noi nu este aur de exploatat.
Am speranța că neliniștile care le-am prezentat aici v-au produs o minimă curiozitate menită spre a vă deschide dorința de informare mai profundă pe acest subiect dureros la nivel global. Toate accidentele ecologice au fost produse de companii cu putere internațională imensă, și fiecare la momentul ei folosea tehnologii de ultimă oră. Acesta este semnalul că nu trebuie să ne mai jucăm cu mediul în care ființăm. Pur și simplu nu avem altul.
Știu că aici sunt doar cuvinte, știu că ele pot chiar să nu conteze, dar eu cu aceste cuvinte m-am exprimat și mi-am făcut datoria de cetățean. Am convingerea că vă veți face datoria de reprezentant al meu cel puțin la fel de bine.


Paul Adam

Notă: această scrisoare este deschisă și va avea un caracter public, ea urmând a fi prezentată și pe blogul personal.

Răspunsul :
Domnule Adam,
Va felicit pt atitudinea civica de care dați dovada si va multumesc pt increderea pe care mi-o acordati. Va asigur ca votul meu va avea in spate un studiu f aprofundat al proiectului dpdv al impactului de mediu, al patrimoniului cultural, al aspectului economic si al factorului uman. Sunt convinsa ca la fel vor proceda marea majoritate a colegilor parlamentari,  chiar dacă putini romani mai cred acest lucru(din păcate!). 
Cu deosebita consideratie,
Doina Pana
Sent from my iPad


Nu doresc să trag concluzii, nici nu aş avea de unde, este un simplu dialog purtat pe e-mail, care nu garantează nimic. Dar dă un semnal aleşilor că cineva se uită la ceea ce fac, iar numărul mare de scrisori, cereri şi petiţii poatre contracara într-o oarecare măsură anunţurile care mainstreamurile mass-media care susţin că nu există un interes real pe această problemă, eventualii protestatari puţini fiind manipulaţi sau plătiţi de forţe obscure. Orice ar susţine mass-media, în momentul în care un reprezentat este asaltat şi se creează o presiune publică asupra lui, cu care nu este obişnuit, el simte realitatea. Recomand tuturor acest simplu exerciţiu democratic de a comunica cu aleşii. Este un exerciţiu care orice cetăţean care a ales sau alege un reprezentant ar trebui să-l facă. Cert este că, cu fiecare acţiune democraţia creşte. Ne-am îmbătat de cap cu apă rece după Revoluţia din 89 păcălindu-ne sau lăsându-ne păcăliţi cum că numărul mare de partide înseamnă democraţie.După ce decenii la rând ni s-a băgat pe gât partidul unic, numaidecât ce-am văzut mai multe partide am avut falsa senzaţie că alegem şi că avem democraţie.  Nimic mai fals...demos+cratos - puterea poporului , va fi cu-adevărat doar în momentul în care cetăţenii se vor exprima şi vor determina forţele politice ce să facă şi nu invers. Eu cred că democraţia în România abia acum a ajuns la stadiul de copil care descoperă abilităţile care le are.

vineri, 13 septembrie 2013

Cu ce motivaţie pornim la drum?

Iată că încetul cu încetul, pe nesimţite, am trecut de la subiectele de evoluţie personala, de la subiectele pe teme de trezire, de conştientizare la subiecte sociale şi civice. Deşi iniţial mi-am propus să nu fac asta, acum mi se pare aproape imposibil să vorbeşti despre trezire, conştienţă sau evoluţie lăsând la oparte componenta civică, respectiv suma acţiunilor noastre în interesul colectiv al comunităţii.

Văd tot mai multe proteste în lume care cu greu mai pot fi numite proteste. Mai degrabă doar sistemul le numeşte proteste pentru că se simte ameninţat de prezenţa lor. Altfel, sunt mai mult manifestări , exprimări în stradă care pentru evitarea derizoriului în care au fost aruncate devin din ce în ce mai calme şi mai "culturale."  În Turcia manifestanţii din piaţa Taksim au împărţit cărţi din literatura internaţională. S-au aşezat pe jos în pieţe cu cărţile în mână, fără să strige, fără sa fie împotrivă. Chiar şi acest gest a deranjat enorm iar forţele de ordine au ridicat de pe străzi oameni care realmente citeau, care nu s-au zbătut, nu s-au opus arestării. Acest comportament a aruncat efectiv în absurd acţiunile în forţă care au devenit astfel nejustificate şi complet disproporţionate.

Eu cred că toate guvernele ştiu deja ce au de făcut pentru a dizolva o manifestaţie. Este o lecţie care au perfecţionat-o, au rafinat-o de-a lungul timpului. Indiferent de culoarea politică de la guvernare, mecanismele de reprimare sunt create, antrenate şi perfecţionate. Tocmai de aceia jocul este mai subtil. Orice acţiune publică va fi târâtă mereu în zona pe care ei o controlează. Acolo ei sunt stăpânii jocului. Micile manipulări de presă, deturnarea atenţiei de la problema de fond, crearea unor tensiuni între grupuri care sunt în fapt de aceeiaşi parte a baricadei sunt parte a "logisticii"  menită să ne ghideze spre terenul lor de joacă. Odată ajunşi acolo suntem pierduţi. Uitaţi-vă la soarta demonstraţiilor în general, în lume nu doar în România. Vedeţi chiar şi abilitatea prin care o victorie a străzii se transformă în timp, pe tăcute într-o înfrîngere.

 Şi ca să leg puţin aceste evenimente din ţară cu privire la proiectul din Roşia Montana cu conştiența, cu trezirea, am să-ncerc să lămuresc puţin motivaţiile de la care ar trebui să plece manifestaţiile care se petrec acum în ţară. Sunt mulţi oameni care se manifestă în stradă cu ocazia acestor evenimente. Şi cu toate că obiectivul care ne uneşte este unul comun, motivaţiile sunt foarte diferite, ceea ce e şi normal până la urmă.  Important este să înţelegem că nu toţi au aceiaşi motivaţie ca a noastră şi să acceptăm că pentru acelaşi argument pot exista motivaţii diferite.

Am văzut că se foloseşte mult termenul de "protest" . În general în media şi pe mainstream, dar termenul este preluat şi folosit şi de manifestanţi. Personal nu prea sunt deacord cu acest termen şi am să vă spun de ce. Tot ceea ce gândim sau spunem, ne definesc ca persoană şi ne plasăm singuri conştienţi sau nu în diferite posturi doar în funcţie de cuvintele care le folosim. Sau invers: cuvintele care le folosim indică deja acţiunea care noi "suntem" deja. Termenul de protestant indică un om care este impotriva a "ceva". Deci nu sunt deacord cu o situaţie sau eveniment şi îmi exprim dezacordul. Acest termen te poziţionează deja în opoziţie cu cineva sau ceva. Nu poţi protesta împotriva a "nimic" sau nu poţi protesta "pentru ceva". Poţi protesta doar împotriva a "ceva, cuiva, etc" . Mult mai corect ar fi demonstraţie - demonstrăm ceva în ce credem, sau manifestaţie, manifestare- mă manifest în legătură cu ceva, mă exprim.

A fi împotriva a ceva, este o non-acţiune. O reacţie. Ştim cu toţii că reacţiile sunt non-acţiuni. Ca urmare, ca să fiu împotriva la ceva, acel ceva există. Acel ceva este o acţiune. Prin simplul fapt că există, că fiinţează, produce un efect în jurul său. În momentul în care eu sunt împotrivă eu de fapt întăresc ceva care există deja. Este inutil, lipsit de sens să fiu împotriva a ceva care există, este evident şi în faţa mea. Nu îl pot anula prin împotrivire, pot doar genera o reacţie care va confirma, va întări că fenomenul împotriva căruia mă manifest există deja.

E vorba de actiune si non actiune. Concret: Eu mut un obiect. Este o actiune. Tu te declari împotrivă, si mă înjuri, faci teorie ca nu e bine unde l-am pus, vii cu argumente, poate sa cadă, sa se spargă...toate astea sunt non-acţiune. Eu am influenţat universul în jurul meu, am mutat un obiect. Tu nu ai influenţat nimic. Rezultatul este nul. De fapt nu este nul. Este în favoarea mea.Obiectul ramâne unde l-am pus eu. Singurul lucru care îl poti face ca sa schimbi asta este ca tu sa muţi obiectul unde vrei tu. Asta e o acţiune. Ai obţinut un rezultat. Deci faptul ca eu am mutat obiectul, iar tu ai fost împotriva nu te ajută. Obiectul este mutat, situaţia există DEJA. TU nu poţi fi împotriva a ceva ce există. Adică poţi, dar o faci degeaba, pentru ca ea, situaţia există deja. Societatea civila este mereu împotriva guvernelor. Asta arata clar ca guvernele actioneaza. Iar noi vociferam. Acţiunea ramâne, există deja.

Într-o postare pe facebook referitoare la controversata deja doamnă Sanda Lungu am observat distorsiunea care generează reacţiile contra, ceva. Cine nu ştie despre ce e vorba, să dea o căutare pe youtube după cuvintele "sanda lungu" şi va înţelege, nu mai reiau povestea pe blog. Doamna a devenit astfel simbolul omului manipulat, plătit de compania minieră. Astfel cineva a postat nişte fotografii de pe pagina doamnei, cu fotografii cu fica ei, postare pe care au început să se reverse valurile fireşti de indignare.


Acest gen de subiecte sunt total contraproductive. Ele ne lansează într-o acţiune şi alimentează o atitudine ostilă faţă de doamna Sanda Lungu. Iar această atitudine ostilă a noastră nu face altceva decât să întărească credinţele doamnei în cauză, să-i confirme că are dreptate. Credeţi-mă! Doamna lungu a luat cea mai bună decizie în funcţie de cât poate ea înţelege din acest joc. Nu această doamnă este duşmanul nostru. Duşmanul nostru este compania care a manipulează şi se joacă cu mintea doamnei Lungu. Haideţi să schimbăm puţin jocul care ne duce în zona care ei o vor. Zona în care vor să ne aducă este zona care ei o controlează perfect.Jocul acesta l+am mai jucat, nu aceasta este reţeta. 

Haideţi să permitem doamnei Lungu să existe aşa cum este ea, să se exprime conform dreptului constituţional care este acelaşi cu al nostru, pentru ca şi ea să ne poată permite să existăm aşa cum suntem noi. A fi mereu împotriva celui care are o părere diferită generează conflicte care ne depărtează de la tema principală a acţiunii. Aşadar hai să nu mai fim împotriva doamnei dar nici să nu-i mai creştem popularitatea. E suficient dacă rămâne ceea ce este: un om manipulat şi neinformat. Este ilustrarea perfectă ca înţelegem că noi ne luptăm de fapt cu ignoranţa .

Motivaţia de la care plecăm trebuie să fie alta decât aceea de a anula sau de a fi împotriva unui alt cetăţean. TOŢI cetăţenii au dreptul la liberă exprimare şi gândire. Existăm deja toţi în această ţară. Nu putem să ne anulăm unii pe alţii pentru că suntem fosrţe din interiorul aceluiaşi sistem. Barca nu înaintează dacă sufli tu în pânze. Forţele interioare se anulează. Unii cetăţeni sunt manipulaţi iar unii nu. Doamna lungu nu poate răspunde pentru ce face pentru simplul motiv că nu înţelege ce i se întâmplă. Nu ea este adversarul nostru. Dacă noi pornim într-o luptă care este împotriva unor alţi cetăţeni care au dreptul LA FEL CA NOI să se exprime, suntem în aceiaţi oală. Doamna Lungu există deja. Nu o putem anula, nu+i putem interzice dreptul la liberă exprimare, nu putem să o condamnăm doar pentru că nu gândeşte la fel cu noi. Altminteri acest joc se repetă la infinit, iar cei care manipulează jocul asta aşteaptă. NU înţelegeţi? Ne anulăm reciproc forţele de cetăţeni liberi în favoarea lor.


Înţelegeţi cât de subtil e jocul? Ei sunt "pentru" proiectul minier.Asta ne aruncă cumva, sau ne fosrţează ca noi să fim împotrivă. A fi împotriva la ceva este o non-acţiune. Deci acţiunea există deja, iar noi ne împotrivim la ceva ce deja există...deci validăm deja acţiunea lor. În momentul în care noi generăm o acţiune ei vor fi puşi în situaţia de a se împotrivi. Acţiunea câştigă mereu. 

Ei doar mimează acţiunea, ei ştiu că noi avem dreptate, dar mimând acţiunea, ne forţează ca noi să ne împotrivim. ATENŢIE ! nu e o simplă joacă de-a logica ce spun eu aici. Pur şi simplu aşa se manifestă realitatea. Astea sunt bazele pe care ei îşi plasează acţunile.





joi, 12 septembrie 2013

Declarația minerului RMGC


DECLARAȚIE
Prin prezenta, eu, miner angajat al RMGC, declar pe proprie răspundere și în deplină cunoștință de cauză că doresc ca Parlamentul României să aprobe exploatarea aurului cu cianuri la Roșia Montana!
Declar pe proprie răspundere că am luat la cunoștință și am fost pe deplin informat asupra faptului că proiectul RMGC, la care sunt angajat, presupune că:
1. Sunt de acord cu distrugerea aproape integrală a localității în care m-am născut (sau zic că m-am născut) și despre care vorbesc cu atâta emoție în fața televiziunilor. Casele bătrânești deja demolate și cele care urmează a fi distruse nu au absolut nici o relevanță pentru mine. Declar, de asemenea, că nu mă interesează nici problemele celorlalți locuitori ai Roșiei Montana, care doresc să-și apere de la expropriere și demolare, casele moștenite sau agonisite, considerând fără nici o reținere că interesul meu pentru minerit este mult mai important.
2. Sunt de acord cu distrugerea aproape integrală a tot ceea ce definește din punct de vedere arheologic și arhitectural, localitatea și regiunea: minele săpate în peste 2000 de ani și biserici de secolul 18. Declar că nu mi se pare relevant faptul că acestea au fost săpate chiar de către părinții, bunicii și strămoșii mei, cu care mă mândresc atunci când spun că sunt miner din tată-n fiu, nici că ele au fost făcute cu costul unor cantități mult mai mari de aur și de argint decât cele care vor fi exploatate de către RMGC. De asemenea, consider ca inutilă includerea Roșiei Montana pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, deși acest lucru ar fi foarte posibil.
3. Sunt de acord cu distrugerea peisajului și modificarea iremediabilă a acestuia, inclusiv a acelor porțiuni declarate monumente ale naturii.
4. Sunt de acord cu construirea unui baraj imens care să susțină cel mai mare lac de cianuri din România. Declar că mi se pare irelevant faptul că întreținerea unui baraj de o asemenea anvergură va costa Statul Român – inclusiv pe copiii mei pentru care susțin că muncesc astăzi la RMGC – mult mai mulți bani decât cei promiși de către RMGC sub formă de investiție, redevențe și procente Statului Român.
5. Sunt de acord cu semnarea de contracte frauduloase, ilegale, între RMGC și Statul Român, reprezentat prin guvernele care au fost la putere în ultimii 15 ani, acte făcute împotriva interesului național. Declar că este absolut irelevant că între compania pentru care lucrez și Statul Român au fost semnate astfel de acte, cu clauze ascunse sau secrete și nu consider că procesele pierdute în instanță de către RMGC au vreo semnificație.  De asemenea, cred că – deși am fost informat că sunt contracte făcute împotriva interesului național, – proiectul RMGC este unul de interes național special.
6. Sunt de acord cu faptul că vor fi produse mult mai puține locuri de muncă decât cele promise în campaniile intense pe diferite posturi de televiziune și că durata contractelor va fi de maximum zece ani! Nu consider relevant ce se va întâmpla cu mine după aceea, tot așa cum nu mi se pare obligatoriu să explic ce am făcut în cei 14 ani, de când RMGC încearcă să exploateze aurul.
7. Sunt de acord cu manipularea informațiilor, dezinformarea, furtul de imagine și de identitate operate de către RMGC! Cred că este pe deplin justificat ca RMGC să își promoveze imaginea exact pe fotografiile în care apar protestatarii adunați împotriva proiectului RMGC, cred că este perfect normal ca RMGC să creeze o pagină pe facebook în care să folosească fără accept sigla Salvați Roșia Montană și cred că posturile de televiziune, cum ar fi B1 TV, pot furniza imagini cu oameni care renovează clădiri vechi, spunând că acelea sunt acțiuni de prezervare și renovare derulate de RMGC, cu toate că imaginile respective prezintă voluntari Salvați Roșia Montana, intervenind asupra unor imobile care sunt condamnate de proiectul RMGC la distrugere.
8. Sunt de acord ca actualul guvern și actualul parlament să propună și să accepte o lege care încalcă mai multe legi și câteva articole din constituție. Cred fără șovăire că dreptul meu de a fi angajat al RMGC este mai presus de lege.
9. Sunt de acord cu faptul că deși cei care au ieșit în piețe și pe străzile țării și nu numai, nu sunt vinovați în vreun fel pentru contractele și clauzele frauduloase și dezastruoase semnate de către Statul Român cu RMGC, ei trebuie și pot fi învinovățiți ca atare. Cred că dreptul meu de a fi angajat al RMGC este mai important decât dreptul lor de a avea opinie, de a o afirma și de a cere lămuriri sau respectarea legii.
10. Sunt de acord ca jandarmeria să intervină cât mai repede, mai abuziv și mai în forță asupra protestatarilor, folosindu-se orice formă de manipulare și de dezinformare pentru ca aceștia din urmă să fie percepuți ca anarhiști, agenți ai altor țări sau ai unor puteri obscure, numai și numai pentru a putea fi justificată intervenția violentă a jandarmeriei. Mă declar pe deplin de acord cu domnii Răzvan Theodorescu, Adrian Năstase și Ion Iliescu, care afirmă că protestatarii sunt periculoși și cred că dânșii au fost și sunt cei mai buni politicieni din România ultimelor decenii.
Prin declarația de față, declar că subscriu la toate cele 10 puncte de mai sus și că, pe baza lor, pretind fără nici o reținere toată simpatia și înțelegerea din partea populației țării.
Data: ……………………………………………………….                                                                                                               Semnătura…………………………………………………..

miercuri, 11 septembrie 2013

Inamicul real

Prieteni, să nu ne amăgim! Să înțelegem bine miza acestei lupte , ca să înțelegem bine adversarul. Noi nu luptăm cu un sistem politic. Sau nu doar cu el. Noi luptăm cu însăși inima sistemului economic. Cu baza imperiului care susține întreg conceptul actual de economie. Întrebați-vă și investigați la ce e bun atâta aur câtă vreme toate țările în care sunt sau au fost exploatări sau săturat de ele.

 Bijuteriile și aplicațiile industriale care folosesc aurul sunt infime față de cantitatea extrasă. În plus bijuteriile se întorc aproape integral în circuit prin retopire, și remodelare, deci cantitatea efectivă de aur care o necesită sestemul de bijuterii este infimă. Vă spun eu la ce e bun. Este baza tuturor sistemelor economice . Este minciuna pe care stau speculatorii. Statele pot tipării bani, în virtutea aurului pe care îl dețin. Acesta fiind într-un fel garanția că statul care dorește a bate monedă are puterea financiară și resursele de a susține suma care se tipărește.

 Astfel tot acest aur ajunge sub formă de lingouri în subsolurile băncilor. În baza acestui aur se pot tipării banii. Deci înțelegeți că sistemul monetar așa cum este el acum nu se bazează pe valoarea muncii care o poate depune un individ. Asta este iluzia care ne ține captivi. Banii pierd sau câștigă valoare, moneda se poate aprecia și deprecia în funcție de jocurile speculative, garantate cu aurul din subsoluri. Deci nu relevă cu nimic valoarea muncii depuse.

 Dacă o criză economică ar veni cu-adevărat, atunci tot sistemul economic actual bazat pe aur va cădea la fel cum a căzut sistemul bazat pe imobiliare. Toată lumea vinde, dar nimeni nu cumpără. Pentru că în caz de criză nu ai ce face cu aurul. Nu-l poți mânca, nu-l poți vinde la industrie, nu-l poți da la altul că nu-l vrea. Asta e adevărata valoare a aurului. El are valoare doar în virtutea faptului că numai anumite companii pot să exploateze și exploatază aur. Atunci el are valoarea care exploatatorii pretind că o are. Dar ei mai departe îl bagă într-un subsol de bancă unde rămâne cu anii.

Deci înțelegeți vă rog, că oamenii politici de la noi sunt niște rotițe mult prea mici în fața acestui sistem. Aurul e iluzia pe care este construit sistemul. Și adversarul nostru real are puterea peste orice guvern din orice țară. A boicota o exploatare de aur, a ignora stăpânii sistemului economic global nu cred că e o luptă ușoară. Trebuie să ne așteptăm la ORICE. Chiar guvernul cred că îl vor schimba de va fi nevoie.Constituția o vor schimba de va fi nevoie. Miza este MARE. Dacă noi vom învinge acest sistem eu cred că întreg sistemul actual de schimb și monedă bazat pe deținerea aurului va cădea. Aceasta este miza. Aceștia ne sunt adversarii.


marți, 10 septembrie 2013

Cum se sparge o țară în bucăți!

Un film care trebuie văzut! Arată foarte frumos cum Peru este spart în mii de bucățele și făcut praf de către companiile miniere. Aceiași rețetă...corupție, legi preferențiale, interes național, redevențe inexistente și poluare pe veci. De concentrat atenția pe metode...urmează la noi!

Ce-am avut şi ce-am pierdut?

Au sărit analiştii cu sculele de mani-pulat în mână să certe poporul prost că din cauza lui a pierdut statul două miliarde de nuştiu-ce. V-am mai spus că mie ăştia îmi sunt cei mai dragi care ceartă poporul. Deci poporul SUVERAN trebuie să se alinieze politicii nu politica trebuie să se alinieze poporului.

Concret: Statul nu a pierdut nu pierde şi nu va putea pierde bani NICIODATĂ! Pentru simplul motiv că statul nu are bani. Nu poate pierde ceva ce nu are! Statul administrează banii noştri! Deci titlul corecte este: Statul a gestionat PROST 2 miliarde de nuştiu-ce. Ceea ce mie personal îmi ridică mari semne de întrebare referitor la capacitatea statului de a mai gestiona banii MEI !

Apoi nu înţeleg ce e cu antepronunţarea asta... Proiectul RMGC se bazează pe o serie de falsuri şi încălcări de la legislaţie. Din câte ştiu eu nu poţi primii despăgubiri pentru o afacere care nu are bază legală... Sau nu mai e aşa? Deocamdată contractele sunt secrete...cine ştie câte falsificări zac ascunse, de unde ideea asta că deja statul a "pierdut" acei bani" ? Mie asta mi se pare o presiune creată pentru a justifica o viitoare acţiune.Asta e...când companiile îşi fac de lucru cu guverne corupte, în căutare de chilipiruri, mai şi pierd. De

Chiar şi-aşa... Sunt deacord să se plătească despăgubirile, după ce toţi CETĂŢENII ROMÂNI vor fi fost despăgubiţi pentru toate procesele câştigate în instanţă! Atâta timp cât statul nu-şi despăgubeşte cetăţenii propriei ţări după ce ia abuzat tot el, pe motiv că nu are bani, dar despăgubeşte o companie privată străină, eu trag concluzia că nu mă mai reprezintă. Asta este discriminare domnilor aleşi! Chiar şi-aşa... statul nu a mai mărit salariile profesorilor că nu are bani. Păi o să dăm noi şi despăgubirile...când om avea bani. După ce se vor mării toate, la primul surplus de bani care o să îl prezinte guvernul în buget, să-i dea ca depăgubire. Sper să ajungem la asta în următorii 50 de ani...

Cum s-a ajuns aici?

Într-o postare mai veche arătam cum cei care pricep jocul găsesc scurtăturile cele mai eficiente. Astfel dacă pentru unii jocul constă în respectarea paşilor, ordinii şi regulilor pentru alţii jocul constă în căutarea scurtăturilor şi a portiţelor din joc.Astăzi am dat de emisiunea lui Moise Guran care analizează în detaliu ingineriile prin care s-a rostogolit "Roşia" până a ajuns ea în situaţia de astăzi.

Eu am înţeles de mult că nu ne-am potolit. Cauzele care au dus la criza financiară nu au fost eliminate. S-au închis băncile, s-au pompat bani publici în sistemul bancar pentru a acoperii găurile dar nu s-au eliminat cauzele. Concret, una din aceste cauze la care fac referire este caracterul speculativ al bursei. Această joacă de-a investitorul, această păcăleală care rulează sume ameţitoare în scopuri speculative ajungând la a face bani din nimic ne bagă în continuare în găuri din ce în ce mai adânci.

Dacă o să urmăriţi emisiunea lui Moise guran la care fac referire la început o să vedeţi că baza de la care sa pornit cazul Roşia Montană a fost o speculaţie la bursă. Un om specializat în astfel de acţiuni, o persoană care cunoaşte la perfecţie scurtăturile jocului a pornit bulgărele. Da da! Totul a fost o joacă de-a manipularea. O creare de iluzie care a fost ulterior vândută la bursă. Creatorul a încasat banii şi s-a retras de mult din joc. Castana nu mai e la el.

Înţelegeţi că oamenii fac aceste lucruri pentru că pot. Atâta timp cât bursa este un teren de joacă vom intra mereu în bucluc. Atâta timp cât mandatăm politicienii să ne reprezinte ei ne vor putea vinde. Atâta timp cât acceptăm să fim vânduţi, se va găsi cineva să o facă. Aş putea spune că ne-o cerem. Că legea cererii şi a ofertei funcţionează şi aici. Oamenii politici nu sunt altceva decât "omul potrivit la locul potrivit". Atâta timp cât noi permitem ca statul să deruleze în numele nostru contracte secrete, vom primi mereu ceea ce căutăm.

Am mai scris despre aceste păcăleli cu care ne auto-amăgim. Aceste concepte gen "interes naţional" şi "interes strategic" dacă sunt amestecate cu secretizarea duc la contradicţii stupide. Naţiunea este suma oamenilor care o compun. Interesul naţional este suma intereselor noastre. Când noi toţi avem un interes comun acela devine interes naţional. Dacă acel interes este "secret" ne găsim în situaţia în care noi nu putem să ne cunoaştem interesul naţional pentru că e secret şi pentru că e naţional. Aceste legi care permit secretizarea, ascunderea de votanţi , de stăpâni deci, sunt slăbiciunea de la care pleacă totul. Dacă este exploatarea aurului de la Roşia Montană un subiect de interes naţional de ce este secret contractul? Adică cum naibii mai este el de interes naţional când naţiunea nu poate afla nimic despre el?

Sistemul administrativ nu are voie să creeze şi să gestioneze secrete. Noi singuri acceptăm un sistem care mai apoi operează cu secrete, ascunzând astfel de noi culmea...tocmai interesul nostru. 

luni, 9 septembrie 2013

Un protest mic de provincie

A fost mic? DA! A contat? Da!
Am să încerc în cele ce urmează să descriu micul protest de solidaritate cu Roşia Montană din Bistriţa.
Peste 60 de oameni au fost prezenţi , titrează un ziar local, şi probabil cam asta este şi suma reală. Trei rânduri seci şi câteva fotografii în publicaţiile online. Să fie ăsta maximul de efect care am reuşit să-l producem?

Puţină dezamăgire mi se pare că am gustat fiecare dintre cei care am participat. Dezamăgire că numărul a fost mic, dezamăgire că nu am atras atenţia destul. dezamăgire că oamenii sunt total neinformaţi şi total indiferenţi de o acţiune civică. Când s-a produs această blazare? De când acest dezgust+plictis+greaţă pentru o acţiune civică? E-adevărat că au fost şi ceva oameni înscrisi prin partide, dar până la urmă constituţia funcţionează pentru toţi, nu-i aşa? Au acelaşi drept la liberă exprimare, garantat de aceiaşi constituţie. Departe de mine gândul să apăr politicienii care iau parte la un protest civic. Vreau mai degrabă să provoc puţină acceptare.Mai ales că au avut bunul simţ să nu fluture pancarte cu partidul care-l reprezentau.

Dar să vedem cum a arătat protestul... În Bistriţa tocmai s-a redeschis publicului parcul municipal, care a fost închis vreo doi ani pentru reabilitare. Ora 17 aleasă pentru a ne acorda solidar cu celelalte demonstraţii din ţară, oferea o lumină blândă de toamnă şi forţa efectiv la calm. Drumul de la mine de-acasă până la locul planificat pentru proteste trece prin parc. Din start vă spun că am rămas şocat. Niciodată, niciodată, niciodată, nu am mai văzut atâta lume în parcul din Bistrita. Toate aleile erau blocate aproape complet, pistele de biciclete erau şi ele pline de pietoni, aflaţi într-o mişcare lentă şi boemă, fiecare purtând cu el o mare grijă: Să nu calce pe picioare pe cel de alături. Iar toate acestea strecurate prin lumina galbenă a toamnei Româneşti. 

Cred că aş putea numi fără să greşesc, că a fost cel mai civilizat protest de care am cunoştinţă. Numărul jandarmilor şi al poliţiştilor de la locală a fost aproape de jumătatea numărului de demonstranţi. În aceste condiţii mi-am simţit cu-adevărat protejat dreptul la liberă exprimare. Cu+adevărat, noi cei care demonstram eram protejaţii. Am pornit deci în marşul nostru, care avea traseul chiar prin parc...Ha! Asta cred că a fost piesa de rezistenţă! De-abia de-aici începe frumuseţea democraţiei. 

În faţă aveam ca antemergător un jandarm. El se oprea mereu şi ne întreba ce alee alegem. Am intrat în parc şi practic mulţimea prezentă acolo la plimbarea de seară ne-a "înghiţit" . Numărul lor depăşea cu mult numărul demonstranţilor.Apoi orice bistriţean ştie că însuşi primarul ne-a rugat frumos în presă, ca o perioadă să nu călcăm iarba proaspăt pusă ea fiind deocamdată foarte sensibilă. Astfel fiecare cetăţean păşea cu grijă pe aleile strâmte să nu iasă nici măcar un cetimetru pe zona de iarbă. Şi s-a produs cred că, cel mai frumos mixaj de democraţie. Pietoni, cetăţeni, copii, bunici, demonstranţi, jandarmi, poliţişti...toţi păşind cu grijă să nu deranjeze pe cel de alături.

UNIŢI- SALVĂM-ROŞIA MONTANĂ!
Strigam noi în şoaptă cumva, cu grija pentru cei veniţi la relaxare.Am un mare defect că reţin vorbele altora dar nu şi persoana, dar un politician american dacă nu mă-nşel zicea că o naţiune care se angajează într-un război contra altei naţiuni nu este liberă. Oamenii tind instinctiv şi natural spre pace şi pot fi scoşi din această stare naturală doar prin manipulare. Mitingul de la Bistriţa vine să confirme asta. Pentru cei din parc eram ca o curiozitate, ca un bonus extra, oferit  norocoşilor. Într-o plimbare calmă dintr-un parc de provincie, în secolul XXl fanfara nu mai e la modă. Un miting "călduros" de protest devine curiozitatea momentului.Oamenii ne privesc blânzi şi îngăduitori. La fel de îngăduitori precum sunt şi faţă de guvernul lor. Se împart fluturaşi, oamenii zâmbesc, şi mulţumesc frumos. Apoi fiecare se îngrijeşte să ducă fluturaşul la coş să păstrăm curăţenia în noul nostru parc. O clipă am senzaţia că am greşit ţara. Un protest în această oază de linişte pare la fel de stupid ca şi încălcarea constituţiei.

Dar a fost doar o senzaţe. Zâmbetele de bunăvoinţă ascund ceva. Oamenii în disperarea lor după normalitate au ajuns să o mimeze. Dar am auzit vocile...nimic nu se poate ascunde. Mici acuze răutăcioase , trimiteri către penibilitate, răzbat prin zâmbete boeme. Binenţeles că noi emanam lipsa de experienţă pentru astfel de manifestaţii. Am fost oameni care am înţeles capcana şi am ripostat. NU eram profesionişti "ai străzii" , sau ai comunicării sau ai protestelor. Eram oameni obişnuiţi, cu glasuri tremurate, acuzaţi de penibilitate. Vă spun eu cât de penibili eram. Mult mai puţin penibili decât cei care votează o lege după cum le se arată cu degetul de la tribună. Da, da, această "cutumă" parlamentară prin care se face semn cu degetul în sus sau în jos ca să se ştie cum trebuie votat, pare că nu mai e penibilă. E normală. 

Bine  înţeles că sistemul nu e corect. Bine înţeles că sistemul şi-a alocat comoditatea iar nouă ne+a lăsat penibilitatea. Nu penibilitatea de a demonstra, ci penibilitatea ignoranţilor care ne acuză. La urma urmei, o lege se lansează simplu dintr-un pix.Dar dacă e proastă şi vrei să o opreşti trebuie să ieşi în stradă. E clar că acest sistem este inechitabil. Sunt curios câte legi ar mai trece dacă aleşii noştri ar trebui să le susţină în stradă, iar cetăţenii să dea o bifă de acasă sau de la birou dacă le convine legea. Sunt curios dacă cetăţenii ar putea bloca orice lege din pix, cât de penibil ar arăta aleşii puşi în situaţia de a-şi apăra legea în stradă, lege care nu o cunosc, nu cred în ea, dar li s-a făcut un semn cu degetul că trebuie votată.

Ce am învăţat? Nu pot cuantifica exact asta, dar pentru copii mei care au fost prezenţi a devenit un act de normalitate. Eu când eram copil mergeam la demonstraţiile de 23 august forţat de şcoală. Toată lumea înjura pe la spate sistemul şi toţi ştiam că totul este fals. Acest gen de protest l-am văzut eu când eram copil. Copii mei au văzut un protest mic dar civilizat. Nu ştiu dacă a atras atenţia cuiva, dar cei care am fost acolo ne-am perfecţionat. Am învăţat puţin mai mult ce înseamnă democraţia. Şi data viitoare vom învăţa mai mult. În Bistriţa ceva mai mult de 60 de oameni au exersat democraţia. În oraşele mai mari au fost mii. Se spune că la protestele pentru salvarea Roşiei Montane sunt cei mai informaţi cetăţeni referitor la o lege care se contestă. Băiatul cel mic m-a întrebat seara când am ajuns acasă: Tati, am salvat Roşia Montană? Am salvat-o?? 

În încheiere vreau să punctez câteva mesaje simple care mitingul nu a reuşit să le transmintă. Mesaje care ar trebui să nască o minimă curiozitate din partea oricui.

Cianura este o substanţă neurotoxică interzisă după cel de-al doilea război mondial. 
Un gram poate ucide trei oameni.
La Roşia Montană se vor folosii 13.000 de TONE pe an!
Nu poate fi neutralizată. Odată ce o ai în ogradă, o ai pe veci.
Ţările în care au fost exploatări pe bază de cianură cheltuie milioane de dolari anual pentru izolarea acestor zone.
În anii secetoşi tone de cianură ajung în aer datorită evaporării , şi sunt purtate de curenţii de aer.

Acum către final, să ieşim puţin din nota asta sumbră... Nu e cazul să va panicaţi. Roşia Montană e departe. La Bistriţa nu ni se poate întâmpla nimic. Chiar şi exploatările gazelor de şist sunt departe.Nici un pericol în micul orăşel de provincie scăldat un lumina calmă a toamnei Româneşti. Aţi uitat complet că este vorba despre VOI. Pentru că nu vă afectează direct...

Bistriţeni RELAXAŢI-VĂ ! Veţi avea şi voi AURUL vostru!




Pentru cine doreşte să se informeze despre modul în care s+a ajuns în această situaţie recomad această emisiune a lui Moise Guran.