miercuri, 31 iulie 2013

Cheia spre cunoaştere.





Mintea logica creează şi perfecţionează tipare.
Dacă are tiparul potrivit, mintea spune că ştie!
Astfel ai închis uşa spre cunoaştere.

Minţii logice îi scapă cel mai important lucru.
Faptul că realitatea se schimbă MEREU  !
Asta înseamnă că ceea ce
ştiai ieri nu mai este valabil astăzi.
Oare realitatea din secolul XV mai este valabilă azi?
Dar cea de ieri? 



Ca să ŞTII din nou, trebuie să VREI  din nou SĂ ŞTII. 
Ca să ŞTII mereu, trebuie să VREI mereu SĂ ŞTII
Nu poţi să ŞTII dacă spui că deja ştii. 
În clipa în care ştii deja, jocul s-a încheiat.





marți, 30 iulie 2013

Instigare la gândire !


-Inculpat! Ce ai de spus în apărarea ta ?
- Nu înţeleg acuzaţia, mă simt nevinovat....
-Eşti acuzat că ai instigat împotriva sistemului!
- Nu ştiu despre ce vorbiţi domnule. Eu nu am instigat pe nimeni...
- Există martori care pretind că dumneata ai cuvântat lucruri instigatoare.
-Domnule, eu am spus doar ceea ce gândesc. Hotărârea de „instigare” le aparţine.
- Prin vorbe meşteşugite, poţi lua minţile oamenilor şi astfel antrenezi o instigare împotriva sistemului.
- Vorbele sunt cuvinte domnule. Ce pericol pot prezenta nişte cuvinte pentru un sistem? De ce i-ar fi frică sistemului de cuvinte?
- Cuvintele nu sunt periculoase, dar tu te joci cu ele băiete! Tu ai emis acolo nişte concepte care instigă.... Şi nu te crede prea important! Sistemului îi pasă prea puţin de tine.
- E adevărat domnule, am aranjat cuvintele într-o anumită ordine. M-am jucat cu ele. Dar oare nu asta facem toţi? Chiar dumneata domnule,acuzându-mă ai aranjat cuvintele ca ele să dea sensul pe care îl doreşti.Dar dacă tot nu-i pasă sistemului de mine, atunci de ce mai sunt aici?
- Băiete! Nu face pe prostul! Ai emis idei şi concepte periculoase de natură să schimbe sistemul. Cu ele ai manipulat oamenii să facă cum spui tu. I-ai instigat! Eşti aici pentru că ceea ce spui este periculos, nu pentru că tu ești periculos. Sistemului îi pasă de ceea ce vorbeşti, nu de tine.
-Repet domnule. Eu nu am manipulat pe nimeni. Eu mi-am exprimat părerea iar ceilalţi au făcut ce au crezut de cuviinţă. Eu nu pot controla ce să facă oamenii, altminteri aş face cumva să îmi daţi drumul....Dar cine este “Sistemul” ?
- Oamenii care au stat în jurul tău, după ce te-au auzit vorbind au cerut schimbarea.I-ai provocat! ... Sistemul este pentru voi! L-aţi construit să vă reprezinte.
- Domnule, eu doar i-am făcut să înţeleagă cum sunt ei iar oamenii când au înţeles cum sunt, au cerut singuri cum vor să fie. Alegerea le aparţine. Dar poate sistemul să se bucure în locul meu, sau să sufere în locul meu?
- Tu ai manipulat acei nefericiţi să te creadă pe dumneata, şi să ceară schimbarea în numele tău. Cererile de schimbare nu sunt ale lor, ele sunt de fapt ale tale. Sistemul nu se poate bucura şi nu poate suferi în locul tău, pentru că nu a fost conceput pentru asta!
- Dacă sistemul nu poate suferi în locul meu atunci nu mă poate reprezenta! La fel acei oameni nu pot cere nimic în numele meu, dar pot începe să gândească.
- Aşa este. Te condamn pentru instigare la gândire! Iar astfel ai încercat să provoci schimbarea.
- Dar domnule, schimbarea va fi mereu. Asta este evoluţia! Totul se schimbă mereu! Cum poate schimbarea să pună în pericol sistemul? Atunci ce rol mai are sistemul?
- Sistemul nu se schimbă doar oamenii care îl controlează.  Rolul său este să controleze!
- Bine dar de ce am avea nevoie de un astfel de sistem?
- Sistemul ţine totul funcţional.El vă împarte rolurile.El vă verifică, el vă administrează, el vă reprezintă.Astfel voi nu aveţi de făcut decât să respectaţi instrucţiunile. În acest fel totul funcţionează.  Altfel ar fi haos! Aveţi nevoie de sistem ca să existaţi!
- Dar domnule , asta e împotriva legilor Universului ! E împotriva firii ! În acest fel nimeni nu mai gândeşte. Sistemul împarte totul. Astfel devine un tipar. Dacă nu este schimbare atunci nu este evoluţie!
- Astfel l-aţi creat, astfel îl aveţi. Sistemul nu este proiectat să evolueze singur. Sistemul nu se poate schimba pe el . Altcineva trebuie să îl schimbe. De fapt doar creatorul sistemului poate să îl schimbe. Dar până atunci dumneata ai încălcat regulile.
 Aşa că te condamn pentru instigare la gândire! Ai instigat impotriva sistemului !

- Domnule, şi eu vă condamn! Vă condamn pentru instigare împotriva schimbării!


Totul e sub control !

Zilele trecute citeam un titlu din presă care m-a pus pe gânduri. Şi pentru că am mai scris despre capcana cuvintelor şi capcana expresiilor, m-am gândit că ar fi o idee bună ca de câte ori văd jocul de idei ascuns în spatele conceptelor să îl dezvălui şi pe blog. Până la urmă dacă sunt atâţia care mestecă în minţile oamenilor cu concepte de ce să nu fie cineva care să le şi descâlcească? Şi nu e vorba doar de titluri, pentru că acele titluri dezvăluie de multe ori concepte care se vehiculează în lumea politică, dezvăluie capcana în care am căzut cu toţii şi din care nu mai putem distinge păcăleala care ne-o servim singuri de-acum..Prima dată când am căzut în capcană, ne-a surprins şocul durerii şi am răcnit din toate puterile. Dar nu ne-a auzit nimeni. Mai bine zis ne-a auzit dar nu ne-a băgat în seamă. După ceva vreme de urlete şi chinuri am cedat să ne mai zbatem caci am observat că e mai bine să ne conservăm energia. Apoi au început să vină falşii ajutători, oameni de bine, pe lângă noi să ne şoptească: frate, stai calm, că e plină pădurea de capcane. Mai sunt mulţi prinşi. Nu te zbate, că organizăm acuşica o acţiune de salvare în masă. Şi ne-am lăsat adormiţi.Şi pentru că au trecut anii ne-am obişnuit cu capcana, a venit acceptarea, a venit căderea. Şi oamenii de bine spuneau, e greu că sunteţi mulţi, nu avem resurse, să vă salvăm încă, dar până atunci am hotărât să va hranim. O să vă dăm câte o farfurie de mâncare la fiecare ca să mai rezistaţi. Şi noi ne-am bucurat că cineva ne aude, că cineva ne vede. Dar anii au trecut şi acum există o mulţime de oameni care umblă pe la cei prinşi în capcane cu hrană, medicamente, în sfârşit, ce-o mai fi nevoie. Iar noi din când în când revoltaţi, din capcana noastră cerem să se schimbe cei care plănuiesc acţiunea de salvare, pentru că nu dă rezultate. Şi vin alţii, şi alţii, şi noi alegem mereu pe cei care ne dau mâncarea mai bună, medicamentele mai multe şi îşi manifestă grija mai mare. Fără să înţelegem măcar o clipă că niciodată nu au dorit să ne elibereze. Şi am ajuns astfel în faza în care ne bucurăm că cel puţin capcana noastră e mai bună decât a vecinului, că porţia mea e mai mare şi chiar mai mult...am început să pretindem că de fapt chiar noi am ales să intrăm în laţ, că de fapt nici nu e chiar atât de rău şi ne amăgim că am putea scăpa oricând, doar că nu vrem. În această stare de spirit, cei care ne întind un blid de zamă ni se par salvatori ! Şi noi înşine ne-am sucit minţile ca să-i vedem astfel, doar ca să ne justificăm capitularea în faţa păcălelii. Dar să vedem ce titluri ne servesc salvatorii prin intermediul celor care ne aduc blidele de zamă:


"Veste bună pentru persoanele cu venituri mici....... Ar putea beneficia de ajutoare pentru încălzirea cu energie ....."
Deci credeţi-mă ! că privesc ca un tâmp şi nu văd vestea bună... în primul rând ea este doar o probabilitate " ar putea" . Dacă ar fi să dau într-adevăr o veste bună persoanelor cu venituri mici, aceasta ar fi înştiinţarea că nu vor mai exista venituri mici. Deci vă rog înţelegeţi că în situaţia în care ne aflăm singura veste care poate fi bună este eliberarea din capcană! nici o altă acţiune care ne ţine în continuare prinşi în laţ nu mai poate fi numită salvatoare. Ajutoarele pentru încăzire îseamnă menţinerea în laţ! Înseamnă dependenţa de cel care îmi dă ajutorul! Înseamnă minimizarea omului din capcană şi creşterea importanţei a cărăuşului de blide. De ce nu se măresc veniturile acelor persoane cu cuantumul ajutorului de încălzire care se doreşte a se da? Pentru ca asta înseamnă desfacerea laţului.

Să mai vedem un titlu: Pierderi economice însemnate în agricultură din cauza inundaţiilor..... 
Observaţi vă rog ce răsucire de concepte ! ce amestec de idei care luate separat înseamnă altceva dar puse împreună ne ameţesc. Deci au ajuns şi pierderile să fie economice! Pierdem dar nu oricum...noi pierdem economic. ca să nu fie dubii, o luăm ca la gramatică în şcoala generală: Cum sunt pierderile? - Economice !
Chiar dacă termenul "economic" înseamnă cheltuieli minime, cheltuieli reduse, agoniseală, pricopseală, care adună, el a ajuns totuşi să fie asociat cu o pierdere. Probabil  "Pierderile din economie",  ar fi fost mai potrivit, deşi se zbate în aceiaşi contradicţie de concepte, chiar dacă "economia naţională" este un termen general acceptat. Dar tocmai această acceptare generală este capcana care ne adoarme. În mod paradoxal toate "economiile" lumii au pierderi. Deci iată cum am ajuns să folosim un termen care iniţial am hotărât în dicţionar ca înseamnă cu cheltuieli minime, cu efort minimal, a devenit un termen care îl folosim într-un concept care exprimă mereu pierderi. Este o răsucire fantastică! Ca să nu mai spun că termenul de "economie" apare în DEX astfel:

ECONOMÍE, (2, 3economii, s.f. 1. Ansamblul activităților umane desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și serviciilor. ♦ Economie națională = totalitatea activităților și interdependențelor economice la nivel macro- și microeconomic, coordonat pe plan național prin mecanisme proprii de funcționare. Economie politică = știință a administrării unor resurse și mijloace limitate, care studiază, analizează și explică comportamentele umane legate de organizarea și utilizarea acestor resurse.Economie de schimb = economie în cadrul căreia produsele muncii iau cu precădere forma de mărfuri.


Deci este un termen, un concept pentru a da de înţeles că mă refer la un ansamblu de activităţi.În nici un caz nu poate economia să piardă ceva, pentru că nu este o entitate! este un termen.  Bine , dar totuşi cine a pierdut din ecuaţia asta?  Pai a putut să piardă unul sau mai mulţi agenţi economici care desfăşoară acele activităţi economice prevăzute în definiţia noastră. Agenţii economici există, ei sunt nişte entităţi care desfăşoară activităţi, ei cheltuie bani şi au venituri deci pot înregistra pierderi. Când mă refer la "economie" în ansamblul ei , ea nu este decât o sumă de cifre, care relevă o stare de fapt a unor agenţi.Economia nu poate pierde nimic, dar totuşi cumva, "pierderile economice" au ajuns să fie un termen de specialitate acceptat. Foarte păcălitor. Dar să vedem dacă titlul nostru ar deveni: "Unii agenţi economici din agricultură au pierderi ....." cum se mută centrul de greutate.Dacă iniţial era o treabă gravă care ne va afecta pe toţi, iată cum devine o problemă a unor agenţi economici deci nu prea mai este un titlu. Dar pot agenţii economici să piardă ceva ce nu aveau ei încă ? Adică dacă ai o sumă de bani în buzunar şi o pierzi pe stradă, e un adevăr acolo, dar putem folosii acelaşi cuvânt dacă cineva mi-ar promite un cadou sub forma de bani care ulterior nu îl mai primesc? pot eu să mai spun că am pierdut acei bani? Eu cred că acei agenţi nu puteau pierde decât sumele care le cheltuiseră deja. Dealtfel articolul precizează ca doar o pătrime din suma pierdută era asigurată. Şi cum eu nu cred că greii din agricultură se joacă cu recoltele fără asigurări, sunt aproape sigur, dar aici recunosc că este vorba doar de presupunerea mea, că acea pătrime care au primit-o ca despăgubiri este tocmai suma cheltuită de ei . Deci de fapt nu a pierdut nimeni nimic dar iată ce uşor avem o situaţie dintr-o dată, totul are o gravitate, căci ne e frică să nu cumva să nu ne mai primim blidul de zamă! Iar salvatorii noştrii ne amăgesc: staţi liniştiţi! nu încercaţi să vă desfaceţi laţul ! poate fi periculos! noi nu răspundem pentru cei care se desfac singuri! Aşteptaţi până organizăm noi salvarea voastră! Totul e sub control ! .

Hai că asta e faină! nici nu mi-am dat seama ce faină e: "Staţi liniştiţi! Totul e sub control!" HA!


Notă: am ales titluri pentru disecare datorită conceptelor care le ascund. Ele reflectă cel mai bine ceea ce am dorit să ilustrez şi nu are nici o legătură cu entităţile care l-au generat. 

vineri, 26 iulie 2013

Idei despre comunicare

De ceva timp mă preocupă o idee. Cum aş putea găsii o punte de comunicare, cum aş putea transmite emoţia mea, ceea ce simt eu referitor la realitatea din jur, persoanleor din jurul meu? Mi-am dat seama că limbajul este foarte precar în acest sens. Şi Krishnamurti şi Ekchart Tolle şi Mooji, de fapt toţi înţelepţii ne arată asta, toţi ne spun să lăsăm cuvintele la o parte caci ele transmit doar concepte şi ascund realitatea şi mai adânc. De fapt ce este comunicarea până la urmă ?  Comunicarea este împărtăşirea sau împărţirea cu o altă persoană a unei trăiri sau a unei stări care o avem. Deasemenea poate fi împărţirea unei informaţii a unui concept, a unei idei, deci şir de cuvinte. Aceste două valenţe le-am descoperit eu. În ambele cazuri vă rog observaţi că am ales cu grijă cuvântul "împărţirea" pentru că toată realitatea mea se petrece în mintea mea, iar în momentul în care am ales să o comunic altuia de fapt eu împart deja cu acea persoană o bucăţică din lumea mea interioară. Oricât de mică sau de neimportantă pare a fi o comunicare sau o propoziţie ea este o împărtăşire a mea cu restul Universului. Este o dezvăluire a mea, a lumii mele interioare, faţă de cel care primeşte informarea. De ce am nevoie să dezvălui ceva celui de lângă mine? De ce am nevoie să comunic?
Pentru că este parte a rolului pe care îl joc. Din marea Creaţiei, eu sunt o Unicitate care se dezvăluie.Nu pot altfel.Orice aş face, chiar dacă nu aş vorbii nimic cu nimeni ar fi o dezvăluire a felului în care unicitatea mea se dezvăluie, se raportează restului. Eu sunt completarea, eu sunt bucăţica fără de care TOT CEEA CE ESTE nu ar mai fi TOT. Şi această bucăţică unică se raportează la restul Universului prin dezvăluire, prin aceea că eu arăt lumii cum sunt EU altfel decăt EI . Chiar dacă traiesc izolat şi nu vorbesc cu nimeni, eu mă raportez la cei din jurul meu ca fiind o persoana izolată, deci m-am dezvăluit deja.Nu poţi să nu te dezvălui! Ăsta este rolul TĂU! Ăsta este rolul vieţii, dezvăluirea UNICITĂŢII care sunt eu, în raport cu restul orice-ai face îţi joci piesa. Comunicarea este acest schimb, această împărtăşire cu alte fiinţea lumii mele interioare, este scoaterea la Lumina a ceea ce sunt Eu în raport cu cel din faţa mea. Atenţie! comunicarea nu se rezumă la cuvinte.Dacă ţin de mână o persoană suferindă chiar fără să-i spun nici un cuvânt, am comunicat deja cu ea. Daca privesc cu milă o persoană suferindă de pe stradă sau dimpotrivă dispreţuitor, mi-am comunicat deja poziţia, deja am dezvăluit o mică particică din mine, fără să spun nici un cuvânt. Chiar un şir de cuvinte care pare neutru, poartă în el dezvăluirea mea, raportarea mea la Tot Ceea Ce Este. De exemplu "Afară plouă" poate părea o simplă comunicare fără un scop anume, poate părea neutră dar ea ascunde o emoţie a mea o poziţie a mea faţa de acest eveniment. Oricât de neutru ar părea ceea ce comunicăm, este determinat de poziţia noastră faţa de acel eveniment / stare. Dacă nu ar fi astfel, atunci pur şi simplu am pronunţa cuvinte şi idei la întâmplare ca dintr-un mare mixer de gânduri şi cuvinte. Într-adevăr ego-ul este un mare mixer de gânduri şi cuvinte dar cineva mai presus de el, adică NOI alegem din acel mixer să comunicăm doar gândurile care au o relevanţa pentru noi. Bun, acum ca am trasat o linie de plecare, acum că am observat că orice comunicare este o împărţire, o dezvăluire, o relaţionare a Unicităţii mele în raport cu restul Universului să vedem ce mai implică comunicarea. Deci această emoţie, această dezvăluire, această împărtăşire a mea doresc sa o exprim, să o transmit altei persoane. Şi  pentru asta folosesc limbajul, cuvintele.Aici apare problema: cuvintele exprima concepte. Conceptele sunt diferite de la persoană la persoană în funcţie de experienţele trăite, de educaţie şi de credinţe. De aceea persoana cu care comunicăm va auzii cuvintele mele dar le va da alt sens. Le va da sensul a ceea ce ea simte în raport cu ce am emis eu. Suma cuvintelor care le-a auzit de la mine, va trece prin filtrul credinţelor şi experienţelor prorpii dupa care va crea în acea persoană o emoţie. Eu am emis o emoţie, cel din faţa mea a recepţionat o emoţie. Dar sunt aceste emoţii aceleaşi? A recepţionat cel cu care vreau să comunic eu aceiaşi emoţie care am încercat să o transmit eu? Eu cred ca de cele mai multe ori NU! Persoana a auzit cuvintele mele, dar a recepţionat emoţia sa proprie, generată de Unicitatea sa. Să continuăm exemplul cu ploaia pentru o mai bună înţelegere.
Un prieten s-a întors dintr-o excursie la munte unde a avut o experienţa negativă: a trăznit lângă cortul în care dormea, să zicem, iar câţiva din prietenii de excursie chiar au suferit ceva răni uşoare. Din cauza asta ei au strâns în grabă tabăra şi au plecat pe vreme grea într-un loc mai sigur. Acea persoană se află acum în cameră cu mine. Eu mă uit pe geam şi văd o ploaie plăcută de vară, îmi aduc aminte de copilărie cum fugeam desculţ prin ploaie, zâmbesc puţin şi spun: Afară plouă . Credeţi că a recepţionat ce am încercat eu să transmit? Nu! El a rememorat experienţa proprie şi probabil va răspunde: S-o ia naiba de ploaie... Fiecare din cei doi a recepţionat propria sa emoţie dar în paralel cu asta şi dezvăluirea celuilalt în raport cu un eveniment. Deci eu am rememorat un episod plăcut din copilărie si am simţit aceiaşi emoţie, şi am înţeles totodată că prietenul meu nu suferă ploaia. Deasemenea prietenul meu a rememorat un episod traumatizant în care s-a transpus din nou şi a recepţionat acea emoţie dar din cuvintele "afară plouă" nu reiese mai mult. Ea pare a fi doar o simplă constatare, totuşi dacă nu aş avea nici un interes faţă de acest fenomen cel mai probabil că nici nu îl observam. Repet: dacă nu aş avea nici un interes, dacă prin comunicare,prin vorbire, nu m-aş dezvăluii aşa cum sunt, celor din jurul meu, atunci actul vorbirii ar fi o simplă înşiruire de cuvinte fără sens luate la întâmplare. Până acum am ajuns cu exemplul nostru până la faza de raportare. Nu avem o relaţionare a celor doi implicaţi. Este ea o comunicare deja ? Da, conform definiţiei acestui cuvânt comunicarea presupune înştiinţarea, vestirea, prezentarea evenimentului nu şi asigurarea că celălalt l-a recepţionat întocmai şi la fel cum am dorit să-l transmitem. Totuşi uneori asta nu e destul.În funcţie de persoana de lângă noi dorim să ne dezvăluim mai mult sau mai puţin. De exemplu dacă dialogul de mai sus ar fi avut loc între doi necunoscuţi, probabil s-ar fio oprit acolo. Fiecare şi-a comunicat poziţia şi s-a raportat la lumea din jur prim prisma experienţei şi a gândurilor prorprii. De fapt nici unul nu l-a auzit pe celălalt.Fiecare s-a auzit pe EL! . Dacă cei doi ar fi prieteni, poate ar dori să se devăluie mai mult fiecare,se creeeze noi raportări, să-şi joace rolul, să se dezvăluie. Şi astfel dialogul nostru ipotetic ar putea continua astfel:
- Afară plouă.
- S-o ia naiba de ploaie.
- Ştii? când eram mic, alergam la bunici prin ploaie. Î-mi placea mult, mă simţeam atât de liber...
Personajul s-a dezvăluit mai mult. A comunicat mai departe emoţia care o simţea în copilărie.  De la acest punct încolo se întâmplă ceva interesant. Situaţia poate evolua în două moduri:
1. Fie partenerul este interesat de persoana din faţa sa, o aude, o vede, şi astfel se naşte o relaţionare:
- Serios? povesteşte-mi te rog, pare foarte eliberator.... e o bucurie care nu am simţit-o....
2. Partenerul rămâne blocat în ego-ul propriu, în gândurile sale, nu vede persoana din faţa sa decât pentru propria sa raportare :
- (mormăie) -Aham...(şi se gândeşte- când ţii lua tu două trăznete în freză, aşa de liber te-i simţii, de numa....) El a rămas blocat în experienţa sa trecută, recepţionează în continuare doar emoţia proprie referitor la experienţa pe care a avut-o. Nu a intrat in faza de relaţionare, care implică o acţiune bilaterală, a rămas în faza de raportare, adică se raportează în continuare faţa de situaţia sau evenimentul din faţa sa.
Dacă se continuă în faza de relaţionare, atunci comunicarea devine un dialog, fiecare din cei doi îl aude pe celălalt, are porţile deschise, nu-şi mai aude prorpriul ego, propriile gânduri decât ca şir de cuvinte care se formează pentru a emite spre celălalt emoţia. Celalalt recepţionează emoţia comunicată, nu cea proprie.Are uşile deschise, mintea alertă, acceptă informaţia...- Foarte interesant să alergi prin ploaie, nu am facut-o niciodată, povesteşte-mi. Dacă dimpotrivă rămâne la faza de raportare, porţile sunt închise, emoţia recepţionata este cea proprie - asta e o prostie, mie mi-au ajuns traznetele de atunci pentru toată viaţa, nu mai vreau să încerc dintr-astea, nu ştiu cum alergai tu dar mie mi se pare o prostie să faci asta când plouă. Uşile sunt închise, emoţia recepţionată este cea proprie, nu aude persoana din faţa sa, nu relaţionează.
Desigur şi asta este tot o forma de comunicare, fiecare şi-a dezvaluit poziţia, comunicarea a avut loc, raportarea a fost făcută, rolul a fost jucat. Dar eu am scris această poveste pentru că ma interesează mai mult partea în care comunicarea este bilaterală. Când se trece de raportare, când se ajunge la relaţionare. Asta e întrebarea care mă macină de mult timp: cum poţi comunica cu cel din faţa ta să îl aduci în faza de relaţionare? cum faci ca el să recepţioneze emoţia ta nu a lui ?

Continuarea o să o fac zilele următoare, dar până atunci o să adaug câteva imagini din "diagrama sacră" a lui Bashar care să le priviţi cu atenţie pentru că au o mare legătură cu subiectul de aici.






Deasemenea postez mai jos filmul explicativ despre cum se foloseşte circuitul sacru tradus şi în româneşte.


joi, 25 iulie 2013

Am redus viaţa la un şir de cuvinte !

Ce sunt amintirile? ce sunt ele altceva decât un şir de cuvinte care eu le aşez după reguli stabilite de mine?
Ce sunt planurile? ce sunt ele altceva decât un şir de cuvinte care eu le aşez după reguli stabilite de mine?
Până şi prezentul se pare ca nu-l mai pot observa, dacă nu îl translatez în acelaşi sistem de şiruri de cuvinte. Gândurile sunt şiruri de cuvinte aşezate după regulile mele care mă sufocă şi creează zidul care mă blochează să simt viaţa. Pentru că viaţa este un simţământ, o emoţie, o senzaţe nu un cuvânt, nu mai multe cuvinte, nici aşezate în propoziţii şi nici dezordonate. Traim ca sa respectăm normele. Dar ce sunt normele altceva decât alte şiruri de cuvinte aşezate după alte reguli ? Daca pot fi scrise pe hârtie sunt cuvinte. Şi daca sunt cuvinte, sunt simboluri! Ele simbolizeaza, indică, arată înspre.... Nu vă lasaţi înşelaţi de simboluri, ele nu sunt VIAŢA! ele sunt moarte, sunt pagini nesfârşite de limitări menite să vă ţină în amorţeală, cu senzaţia stranie, că dacă faci ceea ce e scris, ceea ce trebuie, ceea ce e în norme, atunci înseamnă că trăieşti. Gândiţi-vă ce valuri de viaţa, ce emoţii, ce trăiri ţineţi ascunse în voi în numele respectării jocului de cuvinte.
 Ne naştem, învăţăm reguli care nu sunt altceva decât şiruri de cuvinte, ne raportăm la ele prin raţionamentele prorprii care nu sunt altceva decât şiruri de cuvinte, ne amintim, plănuim, ne certăm, argumentăm toate sunt şiruri de cuvinte şi jonglând printre aceste cuvinte, ne lăsăm prinşi de vraja lor, de iluzia simbolurilor care le reprezintă şi uităm să trăim!  Atributul sufletului este emoţia,entuziasmul, acţiunea, iar atributul minţii este cuvântul,logica, tiparul. Noi trăim când acţionăm conform emoţiilor si entuziasmului folosindu-ne de logică pentru a ne sincroniza, pentru a ne acorda, cu cei din jur. În schimb noi folosim logica, tiparul, cuvintele, pentru a bloca, pentru a înfrâna emoţia , entuziastmul în încercarea pemanentă de a ne păstra în norme, de a fi normali, de a fi conform regulilor. Şi astfel am redus viaţa la un şir de cuvinte ! .Am redus-o la un şir infinit de ganduri care circulă mereu, sâcâitor, care calculează mereu şanse şi probabilităţi...

miercuri, 24 iulie 2013

E timpul sa-ti joci jocul!

Toti suntem UNUL iar individualitatea este o iluzue.
Este iluzia care provine din felul in care mintea noastra percepe realitatea.
Percepem realitatea ca fiind intr-un anume fel. Fiecare percepem realitatea intr-un fel unic.
Acest fel unic de a percepe realitatea ne creeaza iluzia individualitatii. Aceasta iluzie a 
individualitatii ne opreste sa vedem ca toti suntem UNUL.Realitatea este una singura dar
iluzia mea provine din mintea mea, iar iluzia ta, provine din mintea ta.
Oricat ai cauta sursa iluziei in exteriorul tau nu o vei gasi.
Pentru ca ea provine din interiorul tau.Din felul in care percepi lumea.Din felul
in care te individualizezi tu de restul realitatii. Iluzia ca tu esti intr-un anume fel fata de restul
lumii, iluzia ca esti cumva diferit de restul lumii este data de modul in care tu percepi realitatea.
Aceasta iluzie, aceasta individualitate este piesa ta, este rolul tau, este creatia ta.
Individ inseamna diviziune. Toti suntem diviziuni ale aceleiasi Unitati.
Fiecare diviziune isi creaza rolul.
Fiecare diviziune isi joaca propria creatie.
Daca esti unitate esti UNA cu TOTUL.
Daca te-ai divizat esti individ si iti joci rolul.
Nu poti sa nu il joci.
Nu poti sa il ocolesti.
Dar poti sa-ti joci rolul fara chef si adormit.
Sau poti deveni un fin cunoscator, care jongleaza piesa mereu, care creeaza noi si noi situatii.
Poti sa creezi noi si noi ipostaze, noi si noi replici
Pana cand controlezi jocul la perfectie. 
Iluzia mea este jocul meu, iar iluzia ta este jocul tau!
Fiecare isi controleaza doar jocul propriu!

Trezeste-te! E timpul sa-ti joci jocul!


luni, 22 iulie 2013

Silence is not golden!

Silence is complicity! 
Tăcerea nu e de aur! Tăcerea e complicitate! Oamenii din Turcia au ceva de spus! TU îi auzi???
Evenimentele din parcul Gezi continuă în tăcere absolută!
Ai internet! INFORMEAZĂ-TE !!!

luni, 15 iulie 2013

Limitarea prin auto-condiţionare



Voi fi fericit dacă voi avea obiectul care mi-l doresc!
Voi fi fericit dacă se va întâmpla evenimentul care îl doresc!
Voi fi fericit dacă mă va iubi persoana care doresc eu!
Voi fi fericit când lucrurile se vor întâmpla cum doresc eu!

Tu eşti fericit mereu dar te străduieşti din răsputeri să găseşti noi şi noi condiţionări ca să nu poţi vedea asta!

Când î-ţi doreşti foarte mult un lucru, acea dorinţă te tulbură. Te gândeşti mereu la lucrul pe care-l doreşti iar atenţia ta este divizată. Când cel de lângă tine vorbeşte, o parte din mintea ta este la lucrul care-l doreşti. Când lângă tine se întâmplă evenimente, o parte din tine se gândeşte la lucrul care şi-l doreşte! Gândurile tale sunt divizate mereu între ceea ce-ţi doreşti şi prezent. Aceasta provoacă o tulurare interioară imensă. Apare condiţionarea: dacă nu voi obţine acel lucru nu voi fi fericit! Toate acestea creează o tulburare şi o presiune interioară. Această tulburare te agresează!
Când în sfârşit obţii obiectul visat resimţi o mare bucurie.Dar ce ai obţinut tu? Un obiect! Ce poate să-ţi ofere un obiect? Se regăseşte în acel obiect fericirea ta? NU! Ceea ce s-a întâmplat de fapt este că obţinând acel lucru, a încetat agresiunea interioară care ţi-ai provocat-o singur. Scăpând de acea tulburare care te agresa te simţi bine. Şi tu spui că asta e Fericirea. Tu de fapt găseşti noi şi noi condiţii ca să nu fii fericit!

preluare și adaptare după < Ramana Maharshi >


______________________________________________________

Încercăm să forţăm mereu Universul să se manifeste conform voinţei prorpii iar seara ne rugăm:
Tatăl nostru care eşti în ceruri.....Facă-se voia TA !

joi, 11 iulie 2013

Cum să vezi omul din faţa ta

Am citit mult pe tema ego-ului  şi cum se manifestă el, Aproape mereu dădeam de afirmaţia că egoul este o oglindă iar tu nu vezi omul care stă în faţa ta ci te vezi pe tine. Am tot încercat sa-mi ilustrez în fel şi chip această idee, am tot încercat să-i surprind esenţa dar mereu mi se părea ca-mi scapă ceva. Până la urmă am acceptat aceasta afirmaţie aşa cum este ea, şi-am hotărât sa las să mi se reveleze singură când o sa fie momentul. Şi a venit şi acel moment bineînţeles. Revelaţia mi s-a produs în mai multe trepte. În prima etapă am realizat ce înseamnă acţiunea după care am desluşit raportarea, în timp ce parcurgeam imaginile circuitului sacru propus de Bashar. Circuitul sacru reprezintă o serie de 15 ilustraţii simplificate, stilizate care sunt prezentate gradual plecând de la centru de la  eul interior şi parcurge principalele interacţiuni sau relaţionări care se pot manifesta între oameni.Pot să spun că am ramas uimit ce efect a avut asupra mea parcurgerea acestui set de imagini. Pentru cine doreşte mai mult pe marginea acestui subiect, la această adresă se găseşte un film explicativ despre cum se foloseşte circuitul sacru şi la ce ajută el.
 Revelaţia pentru mine a venit , spuneam, parcurgând aceste imagini coroborată bineânţeles cu cunoştinţele anterioare despre ego.
Ca să-mi continui raţionamentul o să explic succint aspectele ego-ului care sunt relevante pentru această discuţie.
Ego-ul este suma credinţelor acumulate din esperienţă personală, din educaţie sau din mediul în care trăim. Aceste credinţe sunt baza care formează cadrul în care se desfăşoară realitatea noastră, filmul nostru. Reţineţi deci că ego-ul nu este ceva palpabil, fizic ci doar o sumă de concepte şi idei, un program, un şir de cuvinte. Conţine deasemenea şi ideea despre mine, despre cum sunt eu. Eu exist ca Fiinţa Vie, ca şi Co-Creator al realităţii dar deasemenea mintea logică a generat o imagine, o idee despre cine sunt eu. Cănd sunt întrebat „cine sunt? de regulă returnez ca răspuns ideea care o am despre mine. Mă numesc ABC, locuiesc acolo, am naţionalitatea, serviciul ...etc. Toate aceste atribute raţionale mă forţează să le menţin la nivelul care îl cred eu relevant petru acea definiţie. De exemplu : sunt manager, această funcţie are o imagine în mintea mea despre cum trebuie să se comporte un manager...să fie dur, distant, rece, clar,  îmbrăcat într-un anume fel, o anume maşină etc. Această imagine care o am eu despre o funcţie sau un statut pe care îl deţin eu sunt forţat să mi-l aplic mie, ca să imi confirm ca sunt aşa cum pretind. Î-mi joc rolul de manager conform propriei mele definiţii. Această sumă de definiţii creează ideea mea despre mine, despre cine sunt eu. Acea idee este numita falsul Eu sau ego-ul , pentru ca este doar o proiecţie mentală.  Ego-ul se comportă ca un filtru prin care privim lumea înconjurătoare. Ceea ce trece prin acel filtru, deci se încadrează în setul meu de definiţii, crezuri, convingeri, se înscrie în memoria mea ca şi amintire. Ceea ce nu corespunde setului meu de convingeri, nu trece prin filtru , nu se înscrie în memorie, deci nu există. Ceea ce nu se află înscris în memoria noastră nu există! Astfel ne creem propria realitate pe baza credinţelor pe care le avem. De asta toţi misticii spun că nu există realitate  ci doar iluzie, În momentul în care întalnesc un om eu mă uit la el şi văd doar ceea ce trece de filtrul meu, după care îmi formez parerea despre el, părere care se înscrie neapărat în realitatea mea.
Exemplu: Vezi un om îmbrăcat săracăcios, care manâncă o pâine. Tu te uiţi la hainele lui peticite şi te gândeşti: săracul, cred că e rupt de foame, cineva s-o fi îndurat de el să-i dea o bucată de pâine. În realitate poate acel om consideră că banii daţi pe haine sunt bani aruncaţi, aşa că îşi cârpeşte singur hainele. Are bani suficienţi, şi este foarte împăcat cu viaţa care o duce. Nu a rabdat foame niciodată, si acasă are animale şi acareturi, fiind departe astfel de imaginea ta de om sărac. Tu ai o definiţie despre cum arată un om sărac şi dacă el s-a încadrat în definiţia ta, i-ai adăugat apoi şi restul atributelor, flămând, disperat, fără casâ...etc. Tu nu mai vezi acel om! Tu vezi ideea ta despre el!  De fapt orice alt atribut vei observa de-aici încolo la el va veni doar să confirme sau să întărească imaginea care ţi-ai format-o despre el. Apoi toate acestea se vor întipării în memoria ta, iar când vei povesti la cineva o vei povesti în acest fel în care s-a memorat. Va fi realitatea ta! Ai văzut un om sărman, fără casă, cu haine peticite şi rupt de foame! Asta a trecut prin filtru, asta ai memorat, asta ţi-e amintirea, asta ţi-e realitatea!
 Urmând aceiaşi schemă noi când ne uităm la oameni vedem mereu proiecţia noastră despre ei.  Orice ai vedea la un om, orice ai observa, sunt atribute care trec prin filtrul tău, prin definiţiile tale. Te poţi vedea doar pe tine. Fiecare gând, judecată, părere care o emiţi despre el, este gândul tău reflectat înapoi raportat la imaginea care o vezi. 
   Bun, acum că am văzut mecanismul prin care se produce reflexia să vedem cum putem scăpa de ea. Cum putem să trecem de acest mecanism ca să vedem omul din faţa noastră.  Caracteristica acestui mecanism prezentat mai sus este că se raportează mereu la ea însăşi. Ego-ul observă, el dă definiţia, el o recepţionează, el o interpretează, Deci este deja evident ca nu se poate vedea decât pe el. Este un circuit închis. Ceea ce reiese din diagramele circuitului sacru este că pentru conceptul de raportare sau cel de acţionare este nevoie de doi poli, de doi indivizi, de două entităţi. Între aceste două entităţi mai trebuie să existe o conexiune, o relaţie. Bun, acuma se poate argumenta că dacă m-am oprit în faţa acelui om şi am schimbat câteva cuvinte, am deja o relaţie. Fals! Aşa cum tu ai văzut altceva decât el era, la fel el te-a văzut pe tine conform definiţiilor sale. Ceea ce s-a întâmplat de fapt este ca cele doua egou-ri s-au oglindit reciproc şi fiecare a recepţionat înapoi propria judecată care tot el a emis-o. Practic nu a avut loc nici o relaţie, nici o raportare între cele două persoane. Fiecare dintre cei doi s-au văzut pe ei înşişi. Ca să pot ieşii din această capcană cu circuit închis, trebuie să deschid circuitul. Şi cum pot face asta? Simplu! Folosind unealta corespunzătoare: ATENŢIA! Dacă mut atenţia de la gândurile mele la persoana din faţa mea încep să o văd. Dacă sunt suficient de atent poate chiar încep să o aud.... Tata mi-a povestit o întâmplare foarte relevantă pentru exemplificarea celor de mai sus. Fiind plecat într-o altă localitate, a ajuns în situaţia de a aştepta pe cineva pe un trotuar în centrul oraşului. De la distanţă o persoană s-a îndreptat spre el cu intenţia clară de a-l întreba ceva. Tatăl meu deja era incomodat de situaţie, fiind străin de localitate şi avănd convingerea că astfel nu poate să îl ajute, începând astfel să îl irite gândul de ce l-a ales dintre atâtea persoane fix pe el...În fine persoana a ajuns în faţa lui şi l-a întrerbat cât e ceasul, la care tata a răspăuns : nu ştiu, că sunt din altă localitate. De ce l-a ales pe el ?  pentru că doar el avea un ceas pe mână! Oricât de amuzant vi se pare exemplul de mai sus, el este modelul după care ne ghidăm vieţile.Pur şi simplu nu vedem omul din faţa noastră din cauza gândurilor proprii. Dacă tata şi-ar fi mutat atenţia de la gândurile sale la persoana din faţa situaţia ar fi avut alt curs. Problema este că suntem atît de deştepţi, atât de rafinaţi, atît de şmecheri în jocul cu gândurile încât ne-am creat un sistem foarte greu de detectat. Suntem siguri ca suntem atenţi la cel din faţa noastră dar nu este aşa. Este capcana care n-eo întindem nouă pentru a nu ne păcăli. Dacă omul din faţa ta vorbeşte şi tu îţi mai auzi gândurile, atunci nu îl vezi şi nu îl auzi! Atenţia este unealta care sare peste filtrul egoului. Dacă sunt atent, văd tot, aud tot simt tot, nu mia pot gândi nimic. Când încep să dau atenţie gândului am pierdut contactul cu realitatea.
            În momentul în care mi-am mutat atenţia în exterior încep să văd persoana din faţa mea. Mai departe ceea ce se întâmplă este că dacă cel din faţa mea are o cerere către mine sau o afirmaţie eu trebuie să o analizez cu mintea logică şi intru din nou în acelaşi joc. Dacă avem o scurtă discuţie ceea ce s-a întâmplat de fapt este că fiecare ne-am jucat rolul făra să-l vedem pe celălalt. Ca circuitul să rămână deschis am doua opţiuni care implică implicarea a două entităţi: fie prin raportare fie prin acţionare. Raportarea presupune realizarea, înţelegerea, acceptarea poziţiei mele faţă de cel din faţa mea. Poziţia mea este egală cu a sa. Am observat-o, m-am raportat, am deja o curgere între două puncte. Nu pot să ma raportez la mine însumi.O raportare presupune neaparat două entităţi. Cred că Krishnamurti dădea urmatorul exemplu :este ca şi cum doi actori joacă într-o piesă.  Ei  se întâlnesc în timpul actului si ştiu că sunt actori şi ştiu care sunt rolurile lor.  S-au recunoscut! Ei ştiu cine sunt fără să se cunoască.Fiecare ştie despre celălalt că joacă un rol, şi când se uită la el , vede un coleg care-şi joacă rolul, nu vede personajul. Nu confundă colegul din faţa sa cu personajul interpretat. Ei s-au raportat unul la celălalt, sunt actori, s-au recunoscut, îşi joacă rolul. Noi când ne uităm la un om vedem mai degrabă rolul care îl interpretează decât actorul.
            Acţionarea de asemenea presupune o curgere, o implicare din ambele părţi, presupune două entităţi. Pot să acţionez şi asupra mea dar în acest caz, eu fac acţiunea eu o observ, rămân în continuare în circuitul închis. Ca să menţin circuitul deschis trebuie să acţionez asupra unei entităţi din exteriorul meu.
 Să presupunem mai departe că vreau să ajut persoana din faţa mea. Mă duc acasă şi aduc repede nişte haine mai bune care i le dau. L-am ajutat cu ceva?  Dacă nu a cerut-o el explicit, m-am bazat pe ideea mea despre el că are nevoie de haine şi mi-am facut mie o plăcere dându-mi iluzia că l-am ajutat. Ca să-l ajut cu-adevarat trebuie să îl aud pe el. Poate că m-a întrebat cât e ceasul şi eu i dau nişte marunţiş, convins fiind că e rupt de foame. Este acelaşi joc al egoului. Singurul mod în care pot ajuta pe cineva este să-i returnez exact ceea ce-mi cere. Altfel nu l-am ajutat pe el ci pe mine, pentru că nici măcar nu l-am auzit. A ajuta o persoană implică fără dar şi poate atenţia , implică obligaturiu să o văd! De asta în religie a-l ajuta pe cel de lângă tine este cea mai înaltă forma de a te apropia de divinitate.Pentru că implică să vezi şi să auzi omul din faţa ta. Ai realiţat o conexiune bilaterala.O curgere între două entităţi.


 Dacă vrei să vezi omul din faţa ta acordă-i atenţia ta,astfel  încât să nu-ţi mai auzi găndurile! Asculta ce îţi cere şi returnează-i exact ce ţi-a cerut. În acest fel sigur îl vezi. Dacă nu are nici o cerinţă către tine, atunci este suficient să te raportezi la el realizând egalitatea dintre voi, aşa cum este descris mai sus.

Asta e tot !

miercuri, 10 iulie 2013

Cât de liber este arbitrul?



   Să ne imaginăm un copil  primeşte un set de creioane colorate care trebuie să le împartă cu prietenul care tocmai a venit în vizită. Disperat de posibilitatea ca prietenul său să aleagă exact culorile care le preferă, el le alege dinainte pe cele care le preferă, după care le ascunde la spate. Apoi merge cu  mâna întinsă la prietenul său şi îi arata culoarea negru, mari şi gri , după care-i spune: alege-ţi o culoare care vrei tu ! Dându-i astfel iluzia că alegerea îi aparţine.  Ca şi în exemplul de mai sus, sistemele care ne administrează, ţin creioanele la spate şi ne dau iluzia alegerii prezentându-ne doar culorile negru şi maro. Astfel s-au creat situaţii absolut care au ca scop doar ascunderea creioanelor la spate. Şi parcă nu ar fi fost destul,  societatea şi-a creeat şi ea un sistem limitare prorpriu. Şi astfel sistemul a ajuns cam aşa: Administratorii ne ascund creioane la spate şi ne flutură doar câteva, îndemnându-ne să alegem . Din ce mai rămâne, unele nu se pot alege pentru că societatea îţi arată şi ea câteva care dacă le alegi este "imoral". Deci dintre violet,negru, gri şi verde poţi alege ce vrei dar să ştii că dacă alegi violet este imoral. Bun păi hai să aleg verde... Da, poţi alege dar e cam ţipător şi rişti să pari cam dus cu pluta... Cel mai bine alege negru sau maro! Noi dintre astea am ales, deci eşti liber să alegi şi tu!Câte creioane ţine la spate oare sistemul de învăţământ?  
   Ar fi un bun exerciţiu mental pentru tine să îţi imaginezi cum ar arăta lumea astăzi dacă în programa şcolară spiritul ar ocupa acelaşi loc cu anatomia sau fizica de exemplu. Sau cum ar fi dacă în şcoală la ora de biologie ţi s-ar prezenta două teorii în paralel : cea evoluţionist-materialistă şi una care ţine cont şi de creator în evoluţia speciilor. Să zicem teoria câmpurilor morfice a lui Rupert Shelldrake. Iar tu elevul prin gândire şi analiză proprie să cauţi răspunsuri. Şi aş îndrăzni să visez mai mult...închipuie-ţi că la finalul anului nota va arăta cât de bine ai gandit TU având în vedere datele care ţi s-au dat. Şi nu care din elevi a redat mai perfect cuvintele din manual, reducând astfel procesul de învăţare la un proces de memorare, adică creare de tipare! 

marți, 9 iulie 2013

Exerciţiu

Hai să-ţi mai dau un motiv pentru care te-ar interesa cine eşti tu! Să facem un mic exerciţiu de imaginaţie : Închipue-ţi pentru moment că ai suferit o traumă care ţi-a afectat memoria. Nu-ţi mai aduci aminte cine eşti şi ce ai făcut. Dar ai o mulţime de prieteni drăguţi şi de rude care te înconjoară cu dragoste, îţi aduc fotografii ca să vezi cum erai înainte, îţi povestesc întâmplări din viaţa ta, îţi rezolvă cu locul de muncă să ţi-l păstreze până ieşi din spital. Iar când te întorci din spital, tu găseşti o casă care ei spun că este a ta, o familie care ei spun că este a ta şi o gramadă de obiecte care ei spun că sunt ale tale.Încet încet tu te obişnuieşti cu aceste lucruri, afli istoriile lor, începi să ţi le asumi pentru că toţi îţi spun că sunt ale tale. Ce îţi dau ei? Un şir de cuvinte! O poveste! Până la urmă îţi reiei viaţa care cei din jurul tău îţi spun că o aveai, pentru că tu în continuare nu îţi aduci aminte de nimic. Aşa că tot ce poţi să faci este să joci cât mai bine acest rol care ei îţi spun că l-ai avut, până devii atat de bun încăt cei din jur vor spune: te-ai vindecat! Acesta eşti tu cel pe care îl ştim! 
E cutremurător!  Eu simt fiori pe şira spinării când mă gandesc că într-un asemenea caz în care nu aş mai ştii cine sunt, cei din jur mi-ar crea viaţa aşa cum ar crede ei că am fost cândva. Că aş crede că e viaţa mea dar de fapt ar fi o piesă scrisă şi regizată de ei.Că toate acele lucruri, acele persoane şi acele întâmplări care ei mi le povestesc, eu mi le-aş asuma ca fiind ale mele doar pentru că eu nu mai am nici o amintire cu care să umplu acel gol.
Acum dă-ţi seama, realizează, constată că de fapt exact aceasta este situaţia în care te afli ! Tu ai venit pe lumea asta cu mintea goală, fără nici un gând şi fără să-ţi mai aduci aminte cine eşti. Au venit nişte oameni în jurul tău şi ţi-au spus că sunt parinţii tăi. Ţi-au spus că ei ţi-au dat viaţa! Apoi ai început să vezi lucrurile din jurul tău: camera, jucăriile, obiectele. Şi ei ţi-au spus că sunt ale tale. Ei ţi-au spus că ai un nume şi este al tău. Ei se uitau la tine şi îţi zâmbeau, şi îţi spuneau cine eşti. Şi tu învăţai ceea ce ei îţi spuneau că eşti.
Iată că acum tu ai devenit ceea ce alţi oameni ţi-au spus că eşti. Dar oare tu eşti chiar ceea ce ţi-au spus ei? Există oare o mică şamsă să fii altcineva decăt ţi+au spus ei ?
Inţelege că singura ieşire din această capcană este să afli tu singur răspunsul! Acest răspuns nu poate fi gasit în carţi pentru că ar fi tot ceva spus de alţii cum că asta am fi noi. Orice scriere, film, explicaţie, guru, maestru poate doar să-ţi indice unde să cauţi. Iar realizarea, trezirea, răspunsul trebuie sa il experimentezi, să il trăieşti tu! Pentru că nu este ceva ce se poate spune în cuvinte! Dacă ar fi aşa nu ar fi decât aceleaşi lucruri care ni le spun alţii că suntem! 
Nu poţi găsi răspunsul la această întrebare în afara ta! Este ca şi cum ai încerca să te găseşti pe tine uităndu-te cu binoclul ! 

Ceea ce cauţi este chiar acolo de unde încerci să te uiţi ! 





luni, 8 iulie 2013

Mecanismul de creare a realităţii

Universul se manifestă mereu. Cu fiecare gând al tău, Universul se expandează dând naştere la noi şi noi posibilităţi de exprimare. În general trăim sub imperiul Ego-ului (sinele inferior) şi ni se pare că suntem doar nişte martori la fenomenele care se petrec în jurul nostru, fiind astfel lipsiţi de putere în a le controla.Asta pentru că am uitat cine suntem şi nu mai funcţionăm ca fiinţă integră. Fiiţa completă conţine trei laturi : 
1.Sinele Superior sau Sufletul
2.Mintea fizică sau creierul
3,Sinele inferior sau Ego-ul
Sinele Superior ştie cum se vor întâpla lucrurile, mintea fizică are rol de antenă şi recepţionează ceea ce comunică Sinele Superior, iar Sinele Inferior are rolul de a percepe cum s-au întâmplat lucrurile. Deci Sinele Superior vrea să traiască o anumită experienţa, el comunică asta minţii fizice. Aceasta o recepţionează prin intuiţie, iar Sinele inferior , ia act ,sau înregistrează cum s-au întâmplat lucrurile ca să confirme astfel setul propriu de credinţe, care este cadrul sau scena care ne-am creat-o. Toate realităţile posibile există deja. Tu doar alegi pe care dintre ele te acordezi. Frecvenţa care eşti, sau la care vibrezi , corespunde realităţii pe care o percepi. Am făcut o ilustraţie care să exprime vizual acest concept pentru o înţelegere mai bună.
Educaţia pe care o primim pe parcursul vieţii se bazează pe acumularea de cunoştinţe şi pe folosirea exclusivă a sinelui inferior (Ego). În acest fel tu nu te maifeşti ca o fiinţă integră, lucrurile par a fi necontrolabile, iar evenimentele ni se întâmplă mai degrabă în loc să le provocăm. Şi asta pe bună dreptate, fiindcă încercăm să ne folosim Ego-ul pentru a prevedea cum se vor întâmpla lucrurile, iar acesta pur şi simplu nu are această capacitate.El este o unealtă prevăzută cu scopul de a înregistra cum s-au înâmplat lucrurile. Evident după ce ele s-au întâmplat, nu mai pot fi controlate.Prin urmare, manifestarea nu este altceva decat acordarea pe frecvenţa corectă a realităţii preferate de tine. Realitate existentă deja! Oricare ar fi aceea! Acordarea pe o anumită frecvenţa sau altfel spus manifestarea realităţii din jurul tău se face conform setului de credinţe care ţi l-ai însuşit. Dacă îţi doreşti o anumită realitate să se manifeste trebuie să îţi foloseşti imaginaţia. Imaginând lucrurile, situaţiile, sau evenimentele care le preferi până când obţii senzaţia că le ai deja, obţii vei creea frecvenţa potrivită sau acordată cu situaţiile respective. Această frecvenţa este comunicată sub forma de emoţie Sinelui Superior , cel care este responsabil de felul în care se vor întâmpla lucrurile. Acesta ştie calea cea mai simplă, cea mai rapidă şi cea mai lipsită de efort de a obţine realitatea care o preferi.Prin sincronicitatea evenimentelor, prin atracţia persoanelor sau situaţiilor potrivite. Mintea logică, sau sinele inferior are nevoie mereu să ştie, să înţeleagă, are nevoie de confirmări, dar singurul lucru care trebuie să îl facă este să urmeze calea care sinele superior o indică.Cum poate face asta? urmând mereu situaţia, acţiunea sau activitatea care-i conferă cel mai mare entuziasm. Entuziasmul este emoţia care comunică sinelui inferior care este drumul care Sinele superior l-a pregătit. După cum se vede singurul mod de comunicare între sinele superior şi sinele inferior este emoţia sau intuiţia care de multe ori nu le urmăm.

Nu uita: realitatea care se manifestă în jurul tău este dată întotdeauna, întotdeauna, întotdeauna de credinţele tale. Setul tău de credinţe este realmente cel care creează realitatea prin mecanismul enunţat mai sus. Setul tău de credinţe format prin experienţe proprii sau prin educaţie îţi returnează realitatea. Dacă în realitatea ta se manifestă evenimente care tu nu le preferi, trebuie să cauţi ce dorinţe din interiorul tău au provocat aceste evenimente. Schimbă acele dorinţe şi realitatea ta se va schimba şi ea! AUTOMAT ! Pentru ca Universul te susţine TOTAL şi IMEDIAT în orice realitate creezi! Credinţele tale sunt cadrul, scena, decorul în care se joacă piesa TA ! TU eşti regizorul, doar că până acum nu ai ştiut asta! Dacă tu crezi în lipsuri şi greutăţi atunci Universul îţi va returna o abundenţa de lipsuri şi greutăţi. Dacă tu crezi în abundenţă Universul îţi va returna o abundenţă de abundenţă !  

Aceste informaţii sunt interpretarea proprie a formarii realităţii aşa cum o explică Bashar. Nu face decât să adauge un nou unghi, un alt punct din care se pot privii lucrurile. Ele necesită o căutare interioară, o sondare proprie, fără de care rămân doar  simple cuvinte.Caută şi vei găsi !

vineri, 5 iulie 2013

Eu sunt Viaţa, tu cine eşti ?

-Bună ziua! actele la control vă rog...
-Bună ziua! Mă bucur să vă întâlnesc...dar nu am acte..
-Le-aţi uitat acasă? sau sunt pierdute? sau, mai grav...nu vreţi să vă legitimaţi.
- A, nu! nu e vorba de niciuna din variante. Eu nu am acte pentru că nu folosesc aşa ceva...nu am ce să fac cu ele.
- Domnule ! Eu cred ca-ţi baţi joc de mine! Neprezentarea actelor, conform legii, se sancţionează...
-Se poate să ai dreptate, dar  eu cu astea cu legile, nu prea le ştiu...
- Necunoaşterea legilor  nu vă absolvă de vină şi....
- Da, da, pe asta o ştiu dar mai erau încă vreo cateva mii pe lângă asta.
-Domnule, uite care e treaba: nu am vreme de pierdut cu toţi aiuriţii care ori n-au acte, ori n-au chef, ori fac pe deştepţii...eu am trerabă. Eu te duc la sediu pe loc, şi te-or identifica ăia de ţi-o piere cheful de...
- A, deci e vorba de identificare...
- Păi de ce naibii ţi se cer actele? dacă nu  pentru identificare? Dumneata pe ce lume trăieşti ? Sau ai dungă roşie în buletin...Bine, hai  acu' că te-ai prins şi tu cum stă treaba, dă actele alea să văd şi eu cu cine stau de vorbă.
- Păi dacă vrei să ştii cu cine stai de vorbă e suficient să ma întrebi. De ce mai ai nevoie de acte ?
- Dom'le! dacă nu ai actele zii aşa de la început! Zici cum te cheamă, te verific prin staţie, îţi dau o amendă că nu ai actele la tine, şi gata tevatura... tot pierdem timpul în poveşti...
- Eu sunt Viaţa şi nu am acte ! pentru că nu am nevoie de ele! Eu EXIST !
...? !! ?? /// .....Eşti dus...Ca să exişti ai nevoie de acte! Înţelegi ??? Nu ai acte, NU EXIŞTI !!!
-Ei uite că eu nu am acte şi EXIST !!! Şi nu aş exista cu nimic în plus dacă aş avea acte! Nu ar adăuga nimic Existenţei mele un şir de cuvinte!
-Adică matale vrei să spui că actele de identitate sunt un şir de cuvinte?
-Exact!
- Păi nu e chiar aşa...ele se bazează pe ceva... ele certifică un fapt! au la bază nişte documente, un certificat de naştere, un...
- Eu EXIST! ăsta este un fapt care nu are nevoie de nici o certificare! în plus de asta, toate certificările de care spui dumneata sunt doar alte şiruri de cuvinte. Ce certifică ele ?
- Păi certifică multe...uite: eu sunt agent , că am făcut o şcoală a-tes-ta-ta! cu acte! care mi-a dat dreptul sa practic meseria asta! care mi-a dat azi dimineaţă un ordin de serviciu! care e semnat de şef! care îmi dă dreptul să te iau pe sus dacă mă mai freci mult şi nu prezinţi actele! Asta certifică !  Eu sunt de treabă, vreau să stau de vorbă cu tine,   mă prezint...mă legitimez, îţi prezint documentele şi dumneata? faci pe interesantul...Eeee, asta nu-i treabă...
- Păi stai deja de vorbă cu mine fără documente...ce nevoie ai mai avea de ele?
- Ca să ştiu cu cine vorbesc.
- Zău că dacă aveam documente, ţi le dădeam să vorbeşti cu ele! nu o fac din răutate...
- Eu nu vreau să vorbesc cu documentele ...pfffff....băi....măi dragă...eu vreau să vorbesc cu tine!
- Tocmai vorbeşti cu mine! Înţelege: eu nu sunt şirul de cuvinte de pe hârtii! Eu sunt în faţa ta! Dar tu nu mă vezi !
- Bineînţeles că te văd, dar am nevoie de acte...ca să te văd mai bine ...
-Tu nu mă poţi vedea, pentru că nu ştii cine SUNT !
- Exact, exact...dă-mi doar numele dumitale, şi o să ştiu exact cine eşti! după care o să vezi foaaaaarte bine şi cine sunt EU !
- Eu ştiu cine EŞTI TU pentru că te văd!
- Baliverne, ştii cine sunt pentru că ţi-am arătat documentele!
- Înţelege: Eu sunt o FIINŢĂ! un SUFLET VIU!  VIAŢA ! dar tu nu mă vezi şi nu mă auzi! Tu cauţi un şir de cuvinte , nu pe mine.
- Mda....E clar...Şi cum aş putea să te văd?
- Nu poţi! Pentru că nu ştii cine eşti! Când vei ştii cine EŞTI o să MĂ vezi !
-AAaaaa...stai că m-am prins! Tu eşti din-ăia de n-au acte, n-au casă, dorm prin colibe şi prin peşteri, pe aiurea, de nu lucraţi nimica toată ziua şi vă daţi ca sunteţi "Liberi" .Apăi află draguţă ca într-o ţară liberă oamenii se reprezintă cu acte!
- Nici un act, înscris sau şir de cuvinte nu poate reprezenta un Suflet Viu! Dumneata dacă greşeşti şi provoci durere, sau suferinţă unui suflet viu, şi se dovedeşte după legile tale că ai greşit , ce păţeşti?
- Pai dacă fac ceva grav, pot să fac şi puşcărie...
- Bun, Deci poţi să trimiţi documentele tale în puşcărie...
- Omule , eşti dus rău, rău...cum să facă documentele puşcărie? sunt doar nişte hârtii...
- Păi cum te pot reprezenta ele, dacă nu pot face nimic pentru tine sau în locul tău? Reprezintă ele mai mult decât un şir de cuvinte?
- ... ... Bine...nu mă pricep la vorbe meşteşugite ca dumneata, dar undeva greşeşti. Pentru că ai zis că nu te văd, dar eu te văd! restul sunt poveşti!
- Tu ai o idee despre mine, despre cine sunt eu. Când spui că te uiţi la mine, tu de fapt te uiţi la ideea ta despre mine. Şi tocmai din cauza ei nu mă poţi vedea...Cuvintele tale, ideile tale, conceptele tale, sunt iluzii, sunt moarte.Iar eu sunt VIU! De asta nu mă poţi vedea! Aşa cum un deget ţinut în faţa ochiului poate ascunde soarele, la fel un concept poate ascunde realitatea !
- Bine, dacă tu eşti VIAŢA, eu cine sunt?
- Şi tu eşti VIAŢA doar că nu ştii asta încă. Tu ai o idee, o imagine în cap,un concept despre care crezi că eşti tu. Aşa cum un deget ţinut în faţa ochiului poate ascunde soarele, la fel un concept poate ascunde realitatea ! Acea idee care o ai despre tine te împiedică să te vezi cine eşti cu adevărat!Tu eşti mai mult decât ideea ta despre tine! Tu eşti mai mult decât gândurile tale! Tu eşti acela care vede gândurile care vin şi pleacă! Tu eşti aceea care observă conceptele! Tu eşti acela care există oricum, cu sau fara documente! Tu eşti aceea care nu poate fi reprezentată de acte sau anulată de lipsa lor! Acela eşti TU! Aceea este Viaţa!

--------------------------------------------

Agentule! Aici Baza! Recepţie! 
-Comunicaţi vă rog...
-Am gasit niste indivizi prin oraş duşi cu capul... care spun că ei sunt "viaţa"...
Cred că or luat ceva prafuri...Ce să facem cu ei?
...
- Lăsaţii să trăiască şi ei...

____________________________________


Publicat de: VIAŢA  la data de: PREZENT


Comentarii: 

<aiurel_m> said: amuzant asa, ce sa zic...te prinde. pacat ca e semnat viata. cu asta ti-ai cam dat in cap, ca si ala e doar un cuvant, un concept. chiar asta aratai in poveste. deci nu poti nene fara concepte, pana la urma astia suntem toti! un sir de cuvinte

<VIAŢA>said: @aiurel_m ai dreptate este tot un concept şi VIAŢA ! Conceptele trebuie folosite ca indicatoarele de circulaţie: indicatoarele nu sunt calea! ele doar indică calea! Tot astfel şi conceptele nu sunt realitatea! ele doar indică spre ea! Şi cuvintele ca şi indicatoarele sunt văzute doar de către cei care se uită la ele.

<mai lasa-ne>said: hai ba, ca nam mai vazut ca voi. pai daca unbli fara acte si te iei in gura cu politia iese debandada. asta e indemn la anarhie frate ce faceti voi. io vas baga in puscarie pe toti astia de va dati destepti da bagati idi pe ascuns in lume cu manipulare.

<VIAŢA>said: @mai lasa-ne cuvintele ca şi restul evenimentelor au o insemnătate neutră.Fiecare le acordă putere în funcţie de sistemul său de credinţe. Prin urmare, daca tu ai înţeles că e un îndemn la anarhie ...ai dreptate. Deasemenea unii au înţeles că e un îndemn spre trezire ...şi ei au dreptate! Voi acordaţi exact atâta putere cuvintelor, câtă doriţi! Altfel, ele sunt doar un şir de cuvinte.






miercuri, 3 iulie 2013

A fii tu însuţi este o opţiune !

Scopul principal al vieţii este să fii tu însuţi.  Cum poţi să fii tu însuţi? 
Urmărind să faci ceea ce te entuziasmează cel mai mult.
Urmărind să faci ceea ce te încântă cel mai tare.
Urmărind să faci ceea ce-ţi produce cea mai mare bucurie.
Şi aceasta nu se face ca o construcţie logică, ca o plăsmuire.
Semnalul că faci ceea ce te încântă cel mai tare este emoţia vie
care o simţi în tot corpul pe măsură ce acţiunea se derulează.
Nu este amintirea a ceva ce ai făcut, nu este imaginarea a ceva ce vei face.

 A  face doar uneori ceea ce îţi produce bucurie  este o opţiunea TA!