vineri, 8 noiembrie 2013

Acţiunea şi reacţia

Intenţionez să fac la Bistriţa o prezentare gen conferinţă a informaţiilor care le-am prezentat pe acest blog. Astfel am început să organizez informaţiile într-o ordine logică şi uşor de prezentat şi asimilat. Temele abordate vor fi: Tiparul şi condiţionările , Sinele Fals şi Conştiinţa, Sentimentele şi mintea logică,  Circuitul emoţiei, Acţiunea şi reacţia. Acum pregătesc ceva filmuleţe, ilustraţii, fotografii şi alte materiale multimedia pentru o mai bună exemplificare. Aici este schiţa prezentării pentru capitolul Acţiunea şi reacţia. 

Acţiunea şi reacţia

Acţiunea sau experimentarea este atributul Vieţii. Este exprimara Vieţii şi implică făptuirea unei activităţi care modifică o stare fizică. Este modificarea într-un sens sau altul al unei realităţi fizice date, în opoziţie cu conceptul, care este plăsmuirea, creaarea iluziei, abstractizarea fără a modifica universul fizic.

Pot face o grămade de tratate despre apă, pot să-i studiez toate calităţile, să o cercetez la infinit. Toate acestea sunt concepte. Ca cineva să înţeleagă cu-adevărat ce este apa va trebui să bea un pahar de apă.Aceasta este o acţiune.  Atunci şi doar atunci va scăpa de sete. Prin experimentare, care este atributul manifestării, a Vieţii.

Acţiunea - se naşte din concept prin dorinţă, planificare, proiecţie mentală şi se poate naşte din cunoştinţe
 sau concepte acumulate anterior. Tot ce înseamnă conceptul sau  activitatea mentală care precede acţiunea este atributul minţii logice. Acţiunea sau experimentarea este atributul corpului fizic, punerea în practică a conceptului, făptuirea, care va avea ca rezultat modificarea realităţii fizice. După experimentare, acţiunea devine din nou concept, sub forma amintirii.
Dat fiind că mintea logică poate ordona doar idei şi concepte care le cunoaşte deja fie din experienţa proprie fie din informaţiile preluate sub formă de concept de la alţii ea poate genera doar acţiuni repetitive, care au fost create deja. Actul de creaţie, actul prin care ceva nou, care nu a existat anterior este creat, nu este atributul minţii logice.
Actul de creaţie este atributul conştiinţei şi el se află înafara tiparului, a şablonului personal, a minţii logice. Mintea logică nu poate percepe nimic care este înafara tiparului său. Ce nu se încadrează în tipar nu este observat, ca atare nu există. Ceea ce nu este înregistrat în amintirile noastre nu există! Nu s-a întâmplat!
Actul de creaţie ia naştere din cercetare, din investigare, urmare a faptului că nu ştiu, că mă întreb, investigând fenomenul cu toate canalele deschise. Tiparul este închis, el ştie, el nu se întreabă. Egoul are întotdeauna dreptate, egoul ştie întotdeauna. Ego-ul nu se întreabă, el combate, impune, argumentează, respinge ceea ce este înafara sa şi acceptă şi se aliază cu fenomenele care-i corespund. Să ne reamintim că egoul este o unealtă prevăzută pentru a ne coordona, a ne sincroniza acţiunile şi nu pentru a crea, sau a prevedea. Trebuie deci folosit ca atare.

Reacţia - Este o construcţie mentală, iluzorie, care se opune realităţii existente şi care este alimentată de un tipar existent. Este deci previzibilă, repetabilă, şi nu implică modificarea realităţii fizice. Se manifestă prin gânduri,dialog interior , ceartă interioară, mânie,auto-justificare, sau toate acestea pot fi exteriorizate. Exteriorizarea se face prin vorbire, sau emoţie. De obicei sunt ambele şi se alimentează reciproc într-o buclă cu tendinţă de amplificare.

Exemplu - Eu mut un obiect care mă încurcă. Am ajuns la acel obiect care se află în calea mea, mă încurcă şi îl mut. Aceasta este o acţiune. Tu vii şi constaţi că noua poziţie te deranjează. Vii cu argumente logice că nu e bine unde este, că nu aveam dreptul să îl mut, că totul este un nonsens, că nu mă pricep la astfel de treburi  ca atare acţiunea mea este rezultatul unei incapacităţi ... etc...etc... Poţi face o mie de teorii pe această temă, toate sunt doar o reacţie la acţiunea mea. Ca să devină o acţiune necesită exercitarea, modificarea realităţii fizice. Pui mâna şi muţi obiectul înapoi, sau într-o altă poziţie care nu te mai încurce. Aceasta este o acţiune şi doar ea poate rezolva sau interacţiona în sensul modificării realităţii fizice.
Desigur, poţi face scandal mare, poţi argumenta, iar în urma aceste reacţii eu să mut singur obiectul înapoi. Dar aceasta este acţiunea mea, şi depinde în totalitate de voinţa mea. S-ar putea să vreau, s-ar putea să nu vreau. Deci oricât te-ai strădui să argumentezi atâta vreme cât aştepţi după acţiunea mea, cheile sunt la mine.
În cazul ciclului Acţiune-reacţie reacţia va pierde mereu, pentru că este o non-acţiune. Prin simplul fapt că ea se opune unei realităţi existente deja este perdantă. Nu poţi fi împotriva a ceva ce există deja. Sau poţi dar rezultatul nu va fi decât suferinţă. Amintiţi-vă definiţia suferinţei: Suferinţa este dată de diferenţa dintre realitate şi aşteptările sau pretenţiile noastre. Realitatea este ceea ce există ACUM. Prin urmare se modifică în fiecare clipă. Acţionând, pot modifica ceea ce este acum. Pot modifica realitatea în sensul dorit sau preferat de mine. Reacţionând nu fac decât să mă opun acelei realităţi care există deja. Acest scaun există în faţa mea... E un nonsens ca eu să mă opun acestui fapt.
Să nu uităm atributele reacţiei: este previzibilă - adică pot să prevăd ce vei face, dacă eu fac ceva anume.
Este repetitivă - dacă îţi fac mereu acelaşi lucru, vei avea mereu acelaşi răspuns.
Se bazează pe tiparul mental, pe o construcţie iluzorie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu