marți, 1 octombrie 2013

Avem uneltele necesare!

Eu cred că societatea civilă are deja toate uneltele necesare pentru a modela sau a "presa" lumea politică, pentru a inversa curentul decizional. Curentul decizional în momentul de față este cu totul răsucit. El este impus de la vârful ierarhiei, după chipul și asemănarea lor și este presat în jos, pentru că nu se propagă singur. Obținem astfel , încetul cu încetul o bază a piramidei care se aseamănă din ce în ce mai mult cu vârful: ouțin blazată, puțin plictisită, puțin derutată, puțin la comandă, puțin paralizată și puțin...inexistenta ca exprimare proprie.

Vârfurile politici, oamenii care se propulsează în sistem au o educație și o viziune total diferită de a maselor. Sunt oameni care provin din familii de "conducători de meserie" . Au fost educați să se impună, să nu le pese, să conducă norodul care nu știe, să creadă că țara întreagă se învârte în jurul viziunilor lor mărețe. Orice cetățean care se exprimă împotriva unor astfel de viziuni nefiind desigur decât un biet muritor de rând incapabil să priceapă politici, legi și afaceri de "interes național". Vârful acestei piramide ierarhice este foarte activ și presează mereu baza prin legi, decizii politice, media, persuasiune, modelând jocul după tactici pe care noi "muritorii" nu le vom înțelege niciodată. Acest curent trebuie inversat. Această mimare a democrației nu mai poate continua. Sau poate. Dar nu va da niciodată rezultatele pe care le tot așteptăm.

Ceea ce nu am înțeles noi este că democrația nu e un sistem, nici un model de societate. Democrația e o stare. E starea unui popor de a crea drumul său. De a-l supreaveghea mereu. De a răsuci curentul de care vorbeam mai devreme, în sensul că politicienii trebuiesc presați mereu și mereu până când vor ajunge asemenea chipului și asemănării noastre. Nu spun că e ușor să ai activitate civică neîntreruptă.Nu spun că e simplu să păzești zilnic democrația, în timp ce încerci să-ți trăiești bucățica de viață socială sau cea personală. Dar spun că nimic nu se va mișca dacă cetățenii nu se vor mișca. Nimic nu se va întâmpla dacă noi nu vom provoca. Oricât de bine organizată ar părea lumea politică, este la fel de inactivă și inertă ca și cetățenii de rând. Pentru că votează pe linie de partid, pentru că sunt lipsiți de inițiativă prorpie sau chiar dacă o au nu pot să o impună decât cu avizul partidului. Votul se face la semnul degetului partinic.

Nu știu care ar putea fi rezultatul bătăliei pentru Roșia Montana. Dar această luptă a dat naștere unui fenomen. Oamenii care gândesc la fel s-au întlnit. Ăsta ar putea fi cel mai mare câștig al societății civile dacă ar fi dezvoltat. Dacă acei oameni vor lega prietenii, dacă vor continua să se întâlnească în afara protestelor, vor crea unitatea. Încercăm mereu să deschidem celor din jurul nostru canalele pentru a vedea lucrurile cum le vedem noi. Încercăm mereu să presăm oamenii din jur să gândească cum gândim noi. Această pornire egotică este însăși baza individualismului și este perdantă. E suficient să îl ascult pe cel de lângă mine. E suficient să îl văd, să mă aplec către nevoile lui. În momentul în care am legat o prietenie, un miracol se petrece. Cumva, printr-un mecanism natural, avem amândoi aceiași părere, vedem lucrurile la fel. Nu mai am nevoie să conving pe nimeni de nimic. Nu mai am nevoie să te chem în stradă, vei veni pentru că vei vedea ce văd eu, vei veni pentru că vei înțelege ce înțeleg eu.

Întreaga paradigma a partidelor este deja consumată. Pentru că însăși baza unității dintre oameni este prietenia, care se leagă în mod natural, între oameni care au aceleași căutări. Orice partid, oricât de deștept ar fi și orice doctrină nouă și revoluționară va aduce, dacă nu se apleacă spre unitatea oamenilor prin afinități naturale, dacă va încerca să impună o unitate falsă, gen minoritatea se supune majorității, nu va face decât să perpetueze același joc. Și dacă privim lucrurile și din partea de jos a piramidei putem emite și viceversa: Dacă mâine s-ar înființa un partid nou, mirific, minunat, care ar avea în frunte oameni de acțiune, dedicați poporului, dar cetățenii de rând ar rămâne în continuare necoagulați, disparați, nimic bun nu ar putea evolua din acea situație decât poate pe termen scurt. Vă rog! Permiteți-vă să înțelegeți! Că nu un partid poate rezolva problema sistemică. Sau nu doar un partid. Atâta timp cât cetățenii sunt inerți, nimic nu se naște din această stare. Și invers: Dacă cetățenii sunt uniți și activi civic, presând mereu lumea politică, vor obține rezultatul dorit indiferent ce partide vor fi în joc. Cel care acționează îl modelează pe celălalt.

Acțiunea va câștiga mereu. Reacția, sau lipsa ei, va pierde mereu. Nu este altfel, nu a fost altfel și nu poate fi altfel. Nu poți obține rezultatul dorit dintr-o inacțiune.  Nu poți sta spectator pe tușă așteptându-te ca jocul să îți fie favorabil. Dacă nu dai în minge nimic nu se întâmplă. Văd tendință de naștere a unor partide noi pe facebook și în zona virtuală în genere. E bine că oamenii se coagulează. E bine că încearcă să acționeze. Nu mă pricep la politică, însă am un straniu sentiment că oricât de bineinteiționați am fi când înființăm un nou partid, nu facem decât să gustăm mereu din aceiași paradigmă. E același sistem la care am schimbat o rotiță. Dacă operatorii sistemului nu se vor trezi, dacă ei vor continua să doarmă comod lângă utilaj, așteptându-se să găsească produsul finit executat în condiții bune când se trezesc, vom avea același rezultat.

După cum scriam în postările din seria "Marea scăpare" întregul sistem din zilele noastre, fie el politic, social sau administrativ, are la bază teoria evoluționistă a lui Darwin, care reduce omul la un mecanism complex care are o serie de reacții la stimulii potriviți, că gândirea este generată de creier printr-un complex proces bio-chimic-fiziologic care dă naștere ideilor în funcție de stimuli. Atributul principal al sufletului - emoția , fiind ignorată sau cătândui-se și ei explicații fizico-mecanice. În sistemul de învățământ suntem pregătiți să jonglăm cu idei logice, cu raționamente igonrându-se partea emotivă. Ajungem în ciudata situație, că teoretic știm ce avem de făcut. Dar când ești în situația propriuzisă, care cere acțiunea, emoția te împinge să iei alte decizii decât cele logice. Totuși...există cineva care nu se ferește să folosească acest atribut uman. Există cineva pentru care sufletul sau emoția nu este un subiect tabu. Dimpotrivă, este intens studiat și folosit. Este vorba de departamentele de Public Relations. Tot ce este reclamă se adresează direct sufletului, atinge o coardă emotivă, și nu se bazează pe logică, așa cum sistemul de învățământ ne școlește.

Această epocă neagră a manipulării maselor nu poate fi deci spartă decât dacă ne reîntoarcem la fundamentele umanități. Dacă reintroducem în ecuație sufletul, dacă studiem, învățăm și stăpânim emoția. La nivel de logică este foarte simplu să spui: Eutanasiați toți câinii. Fără ei ne va fi mai ușor. E o afirmație care se înscrie perfect în spectru logic, și face abstracție totală de sufletul VIU, de emoție. O persoană care emite o astfel de afirmație ar trebui să ia parte activ la campania de eutanasiere. Să vadă, să simtă gustul deciziei logice. Când vezi o sută de câini morți înșirați, când trebuie să muți un corp lipsit de viață, inert,ți se declanșează o emoție, o răscolire de care la nivel de logică, nu ai cum să ții seama.

Însăși corpul uman reprezintă o unitate de celule. O imensă "mare" de celule care acționează la unison.  Ca întregului corp să-i fie bine, fiecare celulă trebuie să se simtă bine. Dacă te doare o măsea, chit că acea măsea reprezintă suma unui număr infim de celule în raport cu restul corpului tău, întregul corp nu se mai simte bine. Fără ca măcar să ne dăm seama, nu ne tratăm pe noi ci tratăm acea sumă de celule în suferință. Tratându-le pe ele, obțin armonia întregului. Același tip de mesaj încearcă și misticii să îl propage. Dacă ajuți un om aflat în suferință în sensul de a-i alina suferința, întregul se va simți mai bine. Iar tu ești parte din întreg. E ciudat, dar experiența pe care am acumulat-o deja în toate sistemele care au funcționat deja individualismul promovat în sistemul educațional nu rezolvă aceaste probleme. Încercând mereu să-mi creez condițiile să mă simt bine, mă voi izbii mereu de ceilalți care nu se simt bine, pentru că întreaga societate presupune o raportare, o relaționare. Ajutându-l pe cel de lângă mine, am ajutat la vindecarea întregului care mă va face pe mine să ma simt mai bine. Se pare că așa a fost construită ecuația: dacă vreau să îmi fie bine, trebuie să îl ajut pe aproapele meu , nu pe mine.

Sistemul de relații sociale, prietenii acțiuni, așa cum este el construit astăzi ne îndepărtează de cei care gândesc asemenea nouă și ne face să căutăm mai mult compania celor de care avem nevoie. Fie ne caută ei pe noi. Așa ajungem să petrecem timpul liber cu oameni cu care nu avem mai nimic de împărțit. Dar vă atrag atenția că orice timp petrecut cu o persoană cu care nu va face placere, vă răpește timpul potențial de a sta cu o persoană de care aveți nevoie. Dacă în cercul de prieteni ești cam "dus" că te bați pentru Roșia Montană, fă-ți un grup de prieteni dintre cei din piață. care toți se bat pentru Roșia Montană. În acel grup de prieteni, orice om care NU se bate pentru Roșia Montană va fi considerat "dus". Interacționarea cu oamenii care gândesc la fel este cheia care poate sparge monopolul manipulării.

Am început să zic una, și m-am luat cu alta...așa pățesc când mă iau cu scrisul. Am sfârșit prin a amesteca politica cu civica, cu sufletul, cu prietenia, cu anatomia și cu prietenii. Dar oare nu asta este viața? Un mare mix între aceste concepte, și încă multe altele nepomenite aici? Nu este viața însăși rezultatul acestor componente în proporții diferite? Noi nu facem altceva decât să umblam la procentele mixajului. Acum avem 90% politică, și câte 1 % suflet, 1% prietenie 1% acțiune civică la nivelul colectiv. Dacă umblăm puțin la procentele astea declanșăm schimbarea. Dacă modificăm datele aflate în interiorul celui 90% politic, nu se schimbă nimic.Probabil că la nivel personal sunt mulți care au 90%suflet dar rămân cu 1%civică, și astfel la nivelul colectiv nu se schimbă nimic. Dacă mărim puțin procentele la suflet, civică și prietenie, singurul loc de unde poate scădea rămâne politicul, care va pierde din putere. Sigur acest exemplu este doar o joacă de idei, o exemplificare, puteți să înlocuiți fiecare cu procentele voastre. Dar raționamentul rămâne același.

Eu cred că ne aflăm la un prag foarte interesant. Care necesită o altfel de acțiune.Un alt tip de abordare. Sistemele piramidale sunt ca șarpele din basme, căruia de câte ori i se taie capul îi crește altul în loc. Felul în care este construită ierarhia și competiția din interiorul sistemului generează această situație. Cei care se află dedesubtul funcțiilor de decizie tind mereu să le ia locul. Iar sub ei, se află alt nivel de o importanță mai mică, și el format din oameni care urmăresc pozițiile de deasupra. Se știe deja din istorie că orice mișcare de înlăturare a unei puteri nu face decât să deschidă drumul celor care erau dedesupt și asteptau momentul prielnic. Ei știu deja toate regulile jocului, și în plus știu deja ce anume să nu mai repete pentru a nu mai avea aceiași soartă ca sistemul precedent. În afară de asta se știe deja că tensiunile care se cumulează într-o societate, odată cu schimbarea sistemului se consumă. Se relaxează, pentru că societatea civilă nu poate pur și simplu să trăiacă mereu tensionată. Acumulează tensiuni care se eliberează odată la un timp prin mișcări de mase. Momentul imediat următor, și am putea lua aici ca reper revoluția din '89 este unul în care lumea politică nu mai este urmărită. Beneficiază de o relaxare din partea populației. Această relaxare, permite sistemului să își ia măsurile necesare, să își creeze propriul sistem de apărare pentru mișcările viitoare. De asta eu cred că acum aflându-ne în situația în care știm și am înțeles toate astea nu mai putem merge pe același tipar pentru simplul motiv că vom obține același rezultat. Aceste sisteme mastodont au fost construite de-a lungul timpului, pas cu pas, furând din puterea cetățeanului și crescânduși propria putere. Astfel e de bun simț să intuim că un rezultat pozitiv se va obține derulând procesul invers. În sensul redării puterii către oameni pas cu pas ca aceștia să se obișnuiască cu ele și nu printr-o răsturnare violentă de situație care , așa cum arătam mai sus nu ar duce decât la o situație de perfecționare a sistemului actual.

Termin parafrazăndu-l pe Mooji: Nu știu ce veți face cu aceste cuvinte, nu știu la ce vă vor ajuta. Poate își vor găsi drumul lor...poate vor fi răspunsuri la căutări, poate se vor pierde. Dar evoluția este cu un singur sens, și indiferent de rezultatul acțiunii Roșia Montana, vor rămâne niște legături între anumiți oameni care nu mai pot fi desfăcute de sisteme. Aceste legături sunt baza unității. Această unitate este începutul dezasamblării mecanismului.

Notă: Nu sunt politician, nu am studiat în profunzime nimic care să susțină ceea ce am scris mai sus, nu sunt expert în nici un domeniu, dar dreptul la liberă exprimare este garantat în constituție pentru toți, și nu este condiționat de studiile de specialitate. Consider că monopolul experților pe orice domeniu trebuie să ia sfârșit. Nu am nevoie de nici un studiu ca să văd suferința. Nu am nevoie de nici un expert să văd sincopele sistemului. Nu am nevoie de strategi ca să văd că inevitabil, graficul se îndreaptă mereu în jos. Nu am nevoie de analiști să îmi explice că un grafic care indică o scădere, este de fapt o creștere neobservată de profani. Nu am nevoie de NIMENI ca să constat realitatea.

Avem deci toate uneltele necesare pentru schimbare. Le vom folosii?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu