miercuri, 18 septembrie 2013

Strigăt mut!

Am dat dimineaţă peste un articol pe totb care prezenta o scrisoare deschisă a medicilor din Siria către guvernul sirian. Scrisoarea este un semnal de alarmă aspura unui fenomen foarte periculos. S-a constatat că în Siria sunt supuse asediului cu preponderenţă spitalele, multe dintre acestea fiind distruse complet. Foarte mulţi asistenţi sunt în spatele gratiilor sub diverse acuzaţii. Astfel medicii se simt ca într-o cursă îndreptată tocmai împotriva lor. Condiţiile de lucru degradându-se, iar riscul de a mai practica această meserie în Siria a determinat multe cadre medicale să parăsească ţara. Din această cauză întreg sistemul medical se află în pragul colapsului tocmai când situaţia tulbure din ţară şi luptele de stradă ar necesita un efort medical mărit faţă de normal.

Nu pot să-mi dau seama dacă este un act voit, intenţionat sau doar o consecinţă a unor lupte purtate haotic fără discernământ însă îndreptarea violenţelor asupra actului medical construit în întreaga lume pentru a proteja omul mi se pare că loveşte la baza celor mai solide principii ale omenirii. Dacă pe timp de război sau revoltă începem să distrugem spitalele pentru ca "duşmanul" să nu poată fi tratat, să fie eliminat din luptă mi se pare un calcul ridicol, având în vedere că cel ce o face nu prevede că s-ar putea găsii el însuşi în atare situaţie. Presupunerea mea este că este vorba totuşi de o acţiune dirijată cu scop clar împotriva sistemului medical şi ordonată sau operată de terţe forţe dinafara Siriei. Nu cred că oameni din aceiaşi ţară, fie ei rivali în lupte interne şi-ar distruge propriul sistem medical.

Grija faţă de cel suferind, sistemul medical în speţă este caracteristica principală a umanităţii. Este generată de sentimentul de suferinţă, de empatia faţă de cel aflat în suferinţă, şi mai puţin de logică sau de ideologii. De aceea spun că a lovi în acest sistem bazându-te pe calcule reci de luptă este un mare pas spre "dez-umanizare".

Găsiţi aici scrisoarea medicilor adresată guvernului Sirian.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu