marți, 24 septembrie 2013

Resursa care nu poate fi văndută

Oricât de incredibil ar părea, mai există ceva în ţara noastră care nu poate fi vândut. Şi nici nu va putea fi vreodată. Oricâte guverne se vor schimba, oricâţi miniştrii ne vor vinde, oricâţi preşedinţi se vor da jucători, această resursă nu va putea fi vândută.
Dar această resursă se cere exploatată de noi. Aşteaptă cuminte să o exploatăm, iar vremurile în care noi ne vom fi hotărât să începem exploatarea așteaptă decizia noastră.

 Este o resursă care nu poate fi pusă pe hărtie.
Este o resursă care nu poate fi cuantificată în bani.
Este o resursă care nu poate fi dată, luată sau transmisă.

Este o resursă care aşteaptă acţiunea noastră!
Unitatea nu poate fi vândută, nici înfrântă dar are nevoie de acţiunea noastră!

Acest cuvânt, acest concept care se referă deopotrivă la individ ca unitate a societăţii şi la voinţa comună a unei sume de indivizi exprimată ca şi cum ar fi una, este răspunsul la zbaterea noastră. Şi exact asta încearcă sistemul să dezbine, exact asta încearcă mereu să ne arate că nu există. Dar unitatea nu este ceva ce există, este ceva ce trebuie creat. Şi trebuie creat mereu şi mereu şi mereu. Unitatea este înlocuită de sistem cu regula majorităţii, creând senzaţia că majoritatea cere ceva căruia o minoritate trebuie să i se supună. În acest fel avem iluzia unei false unităţi. Deasemenea prin alegeri ni se crează iluzia implicării. Ni se sugerează că dacă mergem la vot înseamnă că ne+am făcut datoria, că ne-am implicat, putem deci sta linistiţi până la tura următoare. Aceste două nevoi reale de unitate şi de alegere sunt nevoile care coagulează indistructibil un grup. De asta ele sunt înlocuite cu două iluzii care să ne dea senzaţia că le avem.

Deunăzi discutam cu doi călători din Canada despre situaţia din lume în general, iar eu adusesem în discuţie felul în care România a fost invadată de lanţurile de supremarket-uri care importă totul şi duc la dezechilibre locale grave. Canadienii mi-au confirmat că şi la ei se întâmplă acest fenomen. Un supermarket se instalează într-o localitate mică care are un echilibru economic şi social deja format. Începe să aducă marfă din alte zone, închizînd micii producători locali. Odată cu ei se pierd locuri de muncă locale în diverse domenii de activitate care sunt înlocuite de câteva locuri de muncă necalificate de vânzători. Oamenii din comunităţi mici , în alte ţări realmente fac greve şi protestează când se deschide un supermarket în zona lor. Este demonstrat deja de experienţă că distrug echilibrul comunităţilor. Şi totuşi obţin autorizaţiile, şi funcţionează nestigherite. Iar soluţia este atât de simplă...UNITATEA! Dacă nimeni nu s-ar angaja acolo, dacă nimeni nu ar cumpăra de acolo în maxim jumătate de an orice supermarket cred că ar închide, sau ar merge pe pierdere. Această lipsă de unitate care se manifestă la nivel de comunitate le dă puterea să treacă chiar şi peste regula minoritatea se supune majorităţii. Vă daţi seama? Nu trebuie nici o lege, nici un referendum, nici o directivă, doar ignorare totală a companiilor care sunt din altă zonă. Atât de simplu! Iar toţi cei care pactizează cu compania să beneficieze de acelaşi tratament. Totuşi, nu suntem deacord cu supermarket-urile, nici cu politicile lor abuzive, nu ne dăm seama că distrug economia locală dar continuăm să cumpărăm de acolo...cine validează deci acţiunea? Noi! Chiar Noi! 

UNITATEA este răspunsul la Roşia Montană!
Unitatea este răspunsul la corupţie.
Unitatea este răspunsul la trădare!
Unitatea este răspunsul la problemele societăţii de astăzi!

Tot într-o editare ulterioară, adaug scrisoarea "În capitală, departe de casă, copiii şi nepoţii voştri au pornit o revoluţie"  de "Alexandra Scânteianu" găsită undeva pe net. Trebuie ascultată cu căşti, nu este un text scris.


2 comentarii:

  1. Hmm...cand las comentarii la tine pe blog nu-mi cere mailul, cum primesc inapoi raspuns ? :((( :) Anyhow, ia zi, după părerea ta, în aplicarea chestiei explicate foarte bine mai sus, cu "ignorarea" companiei, pentru falimentarea ei, ce benzinărie crezi că ar trebui aleasă la nivel naţional pentru a fi boicotată de toată lumea, astfel încât să fie nevoită să aleagă între a scadea dramatic preţurile (la un nivel stabilit anterior de POPULATIE - "până nu scazi preţurile la nivelul x nu mai cumpără nimeni de la tine") SAU să dea faliment... In timp ce ar fi greu să creezi unitate pe chestia asta la nivel national, ar fi mai usor de facut la nivel local, insa...ce impact crezi ca ar avea la nivel local daca s-ar pune calumea in aplicare treaba asta şi toţi şoferii ar resecta cu sfintenie "pactul cetatenesc" pana cand benzina ajunge la pretul x? Ar avea succes? De exemplu, la noi în Bucureşti se consumă 20% din toată benzina la nivel naţional şi avem cele mai mari preţuri din ţară. E o cârdăşie şi o mafie între benzinari să ţină preţurile mari, în timp ce ei fac sute de milioane de euro profit NET anual... Raspuns pe ceicunoi la iahuu. Spor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salutare! Mulţam de trecere şi coment. La chestiunea tehnică nu aş şti ce să îţi răspund, am verificat toate setările din bloger şi nu am găsit nimic. Cred că fiind logat cu userul ceicunoi, va folosi acea adresă de email pentru răspuns. O să verific treaba asta. Aplicat pe conţinut şi problema ridicată de tine...hmmm nu mă gândisem chiar la un boicot. Încerc mai mult să conştientizez oamenii că ei înşişi susţin un sistem pe care îl bleamează. Totuşi... o benzinărie nu produce un dezechilibru local pentru că nu sunt producători locali de benzină. Dar un super market alimentar, căci aici este durerea...să poţi să îţi faci papa singur nu să aştepţi un TIR din Franţa, acolo e o problemă.

      Ștergere