marți, 24 septembrie 2013

Cu actele în regulă

Am găsit ieri două articole care m-au pus pe gânduri. Unul se referă la o situaţie din România, mai exact satul Nadăş din Arad, sat care printr-o schemă juridică cu acte mânărite a fost reptrocedat unei singure familii care chipurile sunt moştenitorii acelor terenuri. Articolul se găseşte aici.  Al doilea articol care l-am citit este legată de pătrunderea companiei Chevron în Polonia şi protestul oamenilor de acolo faţă de exploatările de şist şi se găseşte aici. De ce m-au pus pe gânduri aceste două articole care privesc subiecte aparent atât de diferite din ţări diferite?

Datorită unei declaraţii care apare în articolul despre satul polonez invadat de Cevron. După ce se prezintă partea invadată, respectiv acei ţărani care s-au trezit călcaţi pe proprietatea privată de o companie străină, răspunsul reprezentantului acestei companii este halucinant: Avem toate actele în regulă. Pe acelaşi principiu, o familie venită de-nu-ştiu-unde primeşte pe baza unei hârtii un sat întreg, iar locuitorii acelui sat sunt executaţi silit şi scoşi în drum. La fel, aveau toate actele în regulă. Aceste "acte în regulă" au început să mă sperie. Aici se poartă şi bătălia de la Roşia Montană: ca RMGC să obţină actele în regulă. Deci reprezentanţii noştri pe care i-am angajat să ne reprezinte şi să ne servească nu par a fi interesaţi nici de poluare, nici de populaţia care se pronunţă pentru alte soluţii, nici de apa care va lipsi cu desăvârşire pe zone foarte mari după începerea exploatării, nici că bogăţiile subterane prin constituţie aparţin poporului Român... nimic din toate acestea nu-i interesează. Ei au o singură grijă: care sunt actele în regulă care trebuie să le obţină RMGC şi cum pot fi ele "cât mai în regulă" cu un deranj cât mai mic din partea populaţiei. După ce actele vor fi în regulă, nu mai contează potopul care urmează.

Cum am ajuns în situaţia asta? Foarte simplu: Am construit un sistem (sau am permis să fie construit sub nasul nostru) care acordă putere imensă cuvintelor. Aşa cum arătam şi în postarea "Am redus viaţa la un şir de cuvinte." acordăm o putere imensă cuvintelor, cedând astfel din puterea noastră. Astfel bătăliile nu se mai duc demult pentru a demonstra o anumită dreptate ci pentru a obţine o hârtie pe care sunt scrise cuvintele potrivite. Ca şi cum o hârtie cu cuvinte, poate anula drepturile şi gospodăriile unor oameni, poate anula dreptul la existenţă. Sigur, este foarte la modă de o vreme să fii acuzat că eşti împotriva capitalismului, sau a sistemelor în general, şi îmi asum că prin scrierile mele aş putea fi acuzat de aşa ceva. Totuşi eu cred că se poate construi un viitor sistem așezat pe alte baze. Am mai spus-o şi o mai spun: nu este vorba de Ponta, sau de acest guvern, sau de un guvern anume, ci de faptul că sistemul poate prin legi strâmbe să dea înscrisuri, hotărâri care au putere asupra noastră. Atâta timp cât noi cedăm această putere sistemelor asupra noastră, e o problemă de timp până se va găsi cineva să ne vândă.

NU ştiu cum ar trebui să fie noul sistem, nu ştiu ce formă ar trebui să aibe, dar ceea ce ştiu sigur, este că aşa cum este el acum nu este bun. Şi nu vorbim doar de România. În toate ţările e la fel. Constituţiile prevăd un cadru general care pleacă de la premisa de libertăţi personale. Libertăţi care mai apoi sunt îngrădite cu fiecare lege care se dă. Totul se învârte în jurul cuvintelor, suntem captivi într-un set de cuvinte care credem că ne garantează libertatea. Când libertatea este o STARE de A FI, nu un set de cuvinte, nu o constituţie, nu un set de legi. A fi liber înseamnă a te păzi zilnic şi a riposta de câte ori cineva calcă peste dreptul tău.

De asta vă spun: Mă sperie din ce în ce mai tare când văd o companie care declară că are toate documentele legale cu care îşi justifică o acţiune împotriva voinţei oamenilor. Ca să nu mai spun căt de frică îmi este de un guvern care declară că are o datorie faţă de o companie privată.

Într-o actualizare ulterioară a acestui articol m-am hotărât să nu las neobservat gestul lui Adrian Sobaru care face greva foamei în Piaţa Universităţii. Ca o scurtă reamintire, Adrian Sobaru este persoana care s-a aruncat de la balconul parlamentului în gol , protestând astfel împotriva clasei politice corupte. În urma acestui gest, Adrian Sobaru nu a murit în schimb a devenit un protestant foarte fervent împotriva sistemului, alăturându-se la numeroase proteste care au avut loc de-atunci în Bucureşti. Gestul lui este din nou unul de disperare, şi oricâtă inutilitate şi absurditate pare a avea, vreau să remarc că el nu se adresează politicienilor. Absurdul şi inutilitatea unor astfel de gesturi recurge din insensibilitatea care clasa politică o prezintă când este vorba de oameni. Totuşi...Adrian Sobaru se adresează de data asta cetăţenilor. El face acest gest pentru a trezii oamenii din impasibilitatea lor, din insensibilitatea lor identică cu cea a politicienilor. Care este diferenţa dintre noi cei care blamăm sistemul politic că este insensibil la protestele oamenilor, dar noi înşine nu avem sensibilitate faţă de disperarea acestui om de a trage un semnal de alarmă? Nu suntem noi la fel ca cei pe care-i acuzăm? Nu ne comportăm noi prin gestul nostru de nepăsare la fel ca şi clasa politică pe care o acuzăm?


Un comentariu:

  1. E o chestie simplă la care trebuie să reflecteze oamenii de bună credinţă câteva secunde pentru a-şi da seama că e NORMAL să ne împotrivim proiectului RMGC: Avem o companie care urmăreşte în primul şi în primul rând (chiar exclusiv as spune eu) PROFITUL? Da, avem, aşa sunt companiile, iar marile corporaţii sunt şi "nemiloase" în obţinerea profitului. Apoi, avem un guvern corupt? AVEM cu vârf şi îndesat! Avem o colaborarea SECRETĂ între corporatia RMGC (care urmăreste doar profitul) şi guvernul PONTA (CORUPT)? AVEM! PĂI DINTR-O ASTFEL DE COLABORARE N-O SĂ IASĂ NICIODATĂ NIMIC BUN PENTRU POPOR! Deci e logic că trebuie să ne opunem chestiei ăsteia, chiar şi doar din acest motiv...

    RăspundețiȘtergere