marți, 17 septembrie 2013

Cine ne sunt investitorii?

Cine ne sunt investitorii sau cum ajungem să validăm chiar noi un sistem economic deformat.
Uitându-mă ieri la emisiunea lui Guran având ca invitat pe primul ministru mi s-au deschis nişte semne de întrebare. Primul ministru sugera că e în regulă că nu acceptăm o investiţie anume la Roşia Montana dar e foarte important cum o facem. Ce cuvinte folosim, ce mesaj transmitem celorlalţi investitori care i-am putea alunga.  Eu vreau să vă spun că am depăşit de mult faza de a intra în jocuri de cuvinte şi idei care jonglează cu iluzii. Câtă vreme munţii sunt acolo şi aurul e acolo se vor găsii investitori să accepte condiţiile care se pun. Altfel, străduindu+ne noi cu munţii şi aurul în curte să transmitem un fel de semnal anume pozitiv ca nu cumva Doamne-feri să deranjăm investitorul mi se pare o plecare de capete.

Dar ceea ce m-a pus pe gânduri a fost că plecând de la acest raţionament am zis : bine, hai să vedem cine ar fi cei investitori care s-ar putea supăra pe noi ăştia din stradă de nu ştim să transmitem semnalele corect. Şi în acest raţionament nu mă refer doar la RMGC. Deci investitorii sunt nişte entităţi juridice, fie ele companii sau persoane fizice care au mulţi, foarte mulţi bani, şi nesătui, ar vrea şi mai mulţi. Aşadar găsesc ei prin economiile lumii oareceva oportunităţi care li se pare lor că le-ar putea spori capitalul. Acuma eu vin cu întrebarea: Cum a ajuns o persoană-entitate-companie să deţină sume atât de mari?

Dacă vă uitaţi la investitorii mari de calibru ei au întotdeauna în spate cel puţin o afacere mare de talie internaţională. Acuma, şi de-abea de aici începe figura. În toate ţările, companiile mari au diverse facilităţi şi scutiri de taxe în diverse forme. Asta e prima deformare a economiei reale, care defavorizează astfel agenţii mai mici de pe aceiaşi ramură. Apoi aceste firme imense acumulează capital şi cumpără sau investesc într-o viitoare afacere într-o altă ţară dar atenţie: Obţinând nişte facilităţi de la statul respectiv, faţă de restul agenţilor locali pe acelaşi domeniu de activitate. Aceasta este deja a doua deformare a economiei reale. Apoi dacă luăm la purecat oricare dintre companiile foarte mari vedem că în cel puţin o ţară în care mai au filială au probleme de şomaj/taxe neplătite/ sau alte probleme specifice rămase nerezolvate şi care ar putea fi rezolvate cu bani. Dar ei închid o subsidiară pe pierdere si deschid o alta într-o altă ţară unde beneficiază din nou de avantaje speciale. Cu ce bani? Cu bani care provin din alte excepţii de la legile economiei sau care nu au rezolvat o altă problemă care putea fi rezolvată.

Mai grav e că motivaţia pentru astfel de investiţii nu pleacă de la nevoia comunităţii. Pleacă de la nevoia investitorului. Deci comunitatea locală nu are nevoie de produsele investitorului respectiv. Investitorul are nevoie de o nouă investiţie ca să-şi ruleze banii. Asta e o altă deformare a economiei reale foarte gravă. Nu contează că locuitorii din apuseni nu vor aur. Îl vor investitorii şi îl vrea statul.

Sigur, ceea ce disec eu aici este un caz simplist, în realitate totul este mult mai complicat, intervenind băncile care mai asigură şi ele o parte din capitalul necesar investitorului. Deci investitorul investeşte o sumă care nu o are încă şi câştigă o licitaţie să zicem în favoarea altui investitor care şi el vine cu bani de împlumut.Vă daţi seama ce iluzii se joacă aici? De exemplu Statul Grec este acţionar la o companie de telecomunicaţii din România dar el are datorii imense faţă de alte ţări. Ce fel de investitor este el? Cu cine am stat noi la masă să negociem? Cu un stat care nu-şi poate onora propriile datorii. În virtutea cărei logici a avut acel stat bani de investit aici?

Ceea ce vreau eu să scot în evidenţă cu acest raţionament este că noi validăm acest fel de economie. În momentul în care noi privim cu stimă la o mare companie care vine să investească, dar nu vedem câţi bani generează totalitatea excepţiilor şi a bonusurilor de care beneficiază per total/  în toate ţările în care are subsidiare,ăn momentul în care noi ne uităm cu respect enorm la o astfel de companie care investind acei bani nu-şi mai onorează nişte angajamente din alte state...în acel moment noi devenim răspunzători. Prinn acceptul nostru, prin admiraţia noastră faţă de un astfel de investitor, noi validăm un stil de economie. Scriam într+o postare mai veche pe aceiaşi idee că atâta timp cât noi picăm pe spate de admiraţie faţă de ceea ce au construit statele mai avansate industrial, dar nu vedem că au avut colonii, că au ocupat alte ţări, că au o supremaţie legislativă care-i avantajează, noi le validăm acţiunea. Suntem automat deacord cu acest tip de practici. Nu mai numesc în clar ţările, e simplu de intuit şi de verificat ce spun eu.

Uitaţi-vă doar ce companii au cele mai mari investiţiii în România. Apoi vedeţi ce excepţii şi facilităţi au primit de la statul Român. Apoi verificaţi în altă ţară unde are subsidiare ce facilităţi are. Şi mai verificaţi o balanţă sau căutaţi ştiiri legate de şomaj. Puţin jurnalism de investigaţie şo o să fiţi uimiţi... Aceştia ne sunt investitorii de care ne temem că o să le dăm un semnal nepotrivit. Iar pe aceste semnale, sistemul economic actual creşte dobânzile la care se împrumută un stat. Deci un fel de şantaj economic de a rămâne in zona care trebuie... Colac peste pupăză, aurul stă la baza acestor sisteme economice pprin garantarea puterii financiare a unui stat. Deci nu contează forţa de muncă, calificarea, capacitatea de creaţie ci valoarea aurului, cu care garantezi ca să te împrumutăm mai ieftin, pentru că tu stat mergi mereu pe deficit bugetar, deci în loc să administrezi banii care-i aduni de la mine cetăţean tu te împrumuţi în numele meu, ca să poţi acorda facilităţi unui mare investitor care are o grămadă de bani pentru ca are facilităţi de la statul său. Asta e cloaca în care ne mişcăm şi greşala noastra este aceea că ne uităm cu admiraţie la corporaţiile mari sau la statele care au "reuşit".

Ne vom elibera de acest sistem doar când vom înţelege şi accepta că acei care au mult mai mult decât ar putea produce sau cheltui într-o viaţă au doar pentru că au luat de la alţii, care acum nu mai au de unde să obţină. Ne vom elibera când vom înţelege că marile motoare ale europei s-au făcut pe jaf, şi prin sânge prin colonialism de cea mai joasă speţă, că au ras ţări şi au ocupat naţiuni care au muncit pentru ele.Atunci când vom putea spune: Frumoasă ţară, păcat că e construită pe munca coloniilor.

Dar deh... investitor e una şi ţară e alta, însă amândouă beneficiază prin admiraţia de girul nostru dat unui sistem economic deformat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu