miercuri, 14 august 2013

Prizonieri în libertate

Am mai scris cum facebook-ul a devenit un mare ego. O expresie virtuală creată după chipul şi asemănarea noastră, o mare vânzoleală de gânduri aruncate-n joc pe care nimeni nu pare să le mai citească, doar să le "împingă" în faţă pe ale sale. Are toate caracteristicile unui ego: stridenţa, şirul neîntrerupt de informaţie banală care îngreunează găsirea unei informaţii de valoare, goana după auditori, divizarea infinită în grupuri, şi grupuleţe pe infinite criteri stupide gen "iubitorii de maşini cu roţi rotunde" şi în sfârşit, o mare de reclame plasată printre ele pentru a crea o harababură completă. Am scris deasemenea şi despre păcăleala banilor câştigaţi pe internet, şi am mai disecat netul în felii şi feliuţe de gândire, dar zilele trecute am descoperit o valenţă nouă a acestui mare ego, care merită tratată ca atare, adică di-se-ca-tă. Mi-am făcut o mare plăcere din disecţia scrisă a gândurilor mele  pe temele care mă instigă la o astfel de operaţie. Disecţia de la ora de biologie are o mare asemănare cu ce fac eu prin faptul că  broasca odată tăiată, chiar dacă am înţeles ceva , chiar dacă nu, pacientul este mort. La fel şi eu, după ce disec bine subiectul şi tai gândurile în unele şi mai mici într-o analiză măruntă precum sortarea bobului de mac, fie că înţeleg ceva, fie că nu înţeleg nimic, broasca rămâne tăiată, gândul este tranşat şi pus în sac de plastic negru. La mare asemănare cu ora de tăiat broaşte este şi faptul că precum broasca tăiată nu are nici o vină, la fel nici subiectele supuse disecţiei mele nu au nici o vină.
   Zilele trecute m-am băgat în oarece grupuri de FB cu scopul de a-mi face disecţiile cât mai cunoscute, ca aport personal generator de gânduri neştiute în marele ego. Am ales cu grijă anumite grupuri care din denumire sau descrierea care o prezentau păreau a se potrivii cel mai bine disecţiilor mele. Odată trecut de filtrul aprobărilor nu mi-a trebuit mult timp să mă împiedic de reclamele repetate obsesiv pe mai multe dintre ele. Mereu oameni care fac o grămadă de bani de acasă prin metode secrete care le poţi afla doar personal, şi care de bani mulţi ce au nu au dat buzna să-i cheltuie cum ar face orice om sănătos, ci au dat buzna să umple netul ca să ne înştiinţeze pe toţi că se poate. După vreo două trei comentarii în care am încercat sa prezint cât de neutru că este cam off-topic, adicătelea,înafara subiectului, zic: dacă tot sunt grupuri care clamează gândirea şi creativitatea, eliberarea, evoluţia personală şi alte cele, zic hai să găsesc o metodă mai deşteaptă de contra-argumentare. Aşa că am făcut un colaj de imagini în care am ironizat fotografiile cu banii înşiraţi pe masă care erau prezentaţi ca fiind facuţi prin metoda magică. După ceva timp am constatat că am fost exclus din anumite astfel de grupuri, ceea ce era de aşteptat, sau chiar de dorit având în vedere că erau altceva decât pretindeau. Adică pretindeau o provocare la gândire şi s-a dovedit a fi o bază de date pentru aruncat cu reclame. Dar acest mic fapt mi-a deschis o valenţă nouă de gândire, mi-a arătat un nou unghi de a privii lucrurile. Şi cam aşa a ieşit: Fiecare alegem ce fel de comentarii sau postări ajung pe pagina proprie de FB, deasemenea orice grup are o politică care o susţine şi în funcţie de ea moderează activitatea în pagină. Până aici totul normal...o cenzură proprie pe criteriile personale , după chipul şi asemănarea noastră. Deci asta arată  incapacitatea de a accepta un anume comentariu sau postare care nu corespunde părerilor mele, care nu corespunde tiparului meu de gândire. Se pare deci că noi toţi practicăm mai mult sau mai puţin o formă de cenzură în funcţie de cât de mult suntem pregătiţi să acceptăm gânduri care nu ne definesc. Şi asta este în regulă.
 Dar cu ce drept mai putem noi clama dreptul la liberă exprimare garantat în constituţie unei terţe părţi, când noi înşine nu avem capacitatea de a face asta? Pe ce bază mă aştept ca un sistem să permită libera exprimare când eu însumi nu permit asta? Şi merg chiar mai departe şi mă întreb (căci am acest drept) un jurnalist de exemplu , care-şi moderează paginile din reţelele sociale prin cenzurarea libertăţii de exprimare a altora cu ce drept mai poate el pretinde dreptul la propria-i liberă exprimare într-o presă scrisă sau altă formă de media?  Tuturor ne e dragă libertatea de exprimare, şi ne irităm dacă ne este îngrădită, dar avem noi puterea de a lăsa pe cei din jurul nostru să se exprime? Este până la urmă o pagină de FB sau un blog un spaţiu privat? Eu zic că are toate caracteristicile unui spaţiu public. Are vizitatori întâmplători, are flux de oameni care trec prin spaţiul virtual întocmai ca pe stradă. A pretinde că o pagină virtuală vizibilă în internet este o treabă privată e ca şi cum mi-aş face o casă cu pereţi de sticlă şi aş pretinde ca nimeni să nu se uite în interior că-mi încalcă intimitatea privată. Practicăm deci o cenzură într-un spaţiu public cu pretenţia perpetuă ca ceilalţi (presă, instituţii, etc) să nu o facă. Clamăm o libertate de exprimare care noi înşine o îngrădim! Întocmai ca în zicerea populară că "hoţul strigă hoţul" ne învârtim mereu în jurul cozii , incapabili să respectăm noi înşine ceea ce pretindem de la alţii. Acuzăm de cenzură, dar cenzurăm, cerem libertate dar o îngrădim, şi încercăm să creem noi şi noi reguli ale jocului care să ne permită nouă ceva ce poate fi îngrădit altora, iar toată treaba asta o facem să pară "legală" şi o numim "sistem" , după care mai avem tupeul să ne plângem că nu este funcţională. Până la urmă internetul dar mai ales FB nu altceva decât o nouă ocazie de a ne dezvăluii şi mai mult aşa cum suntem, de a deveni şi mai mult noi înşine.

 Gata! Broasca a fost tăiată, pastila aruncată şi provocarea la gândire lansată...

Vă urez succes în a folosi aceste idei pentru propria voastră investigare. Este singura care nu poate fi păcălită!

   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu