sâmbătă, 10 august 2013

Atenție la servitori!



Tu ți-ai luat un servitor ca să te ajute în treburile casei.Să mai poată rânduii din trebi cât tu ești dus la lucru. I-ai dat cheile casei să poată intra în camere să facă curat.Apoi i-ai dat sarcini prin curte, iar servitorul tău a spus că nu mai rezistă singur. Și ai mai angajat un servitor. După un timp le-ai mărit atribuțiile, le-ai dat cheile de la seif și de la camera unde îți pastrai bunurile de preț și economiile. Dar acum doi servitori trebuiau hrăniți iar cum tu nu aveai timp pentru asta, ai angajat un al treilea servitor ca să gătească pentru toți. Astfel, an de an numărul servitorilor tăi au crescut, iar tu ai luat asta ca pe un semn de prosperitate. Servitorii tăi te lădau mereu că ești un stăpân bun și grijuliu și cu aplecare la nevoile lor. Și-acum tu unde ai ajuns? Ești singurul care pleacă la lucru în timp ce toți servitorii tăi stau în casa ta pentru că acolo este lucrul lor. Ei au cheile de la toate camerele. Ei au acces la toate economiile tale. Ei știu TOT ce se întâmplă în casa ta. Iar tu în timpul ăsta muncești ca să poți plătii servitorii. Desigur când vii acasă ei te laudă cât de bun stăpân ești. Și asta-ți dă o satisfacție incomensurabilă.TU ești stăpânul!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu