vineri, 26 iulie 2013

Idei despre comunicare

De ceva timp mă preocupă o idee. Cum aş putea găsii o punte de comunicare, cum aş putea transmite emoţia mea, ceea ce simt eu referitor la realitatea din jur, persoanleor din jurul meu? Mi-am dat seama că limbajul este foarte precar în acest sens. Şi Krishnamurti şi Ekchart Tolle şi Mooji, de fapt toţi înţelepţii ne arată asta, toţi ne spun să lăsăm cuvintele la o parte caci ele transmit doar concepte şi ascund realitatea şi mai adânc. De fapt ce este comunicarea până la urmă ?  Comunicarea este împărtăşirea sau împărţirea cu o altă persoană a unei trăiri sau a unei stări care o avem. Deasemenea poate fi împărţirea unei informaţii a unui concept, a unei idei, deci şir de cuvinte. Aceste două valenţe le-am descoperit eu. În ambele cazuri vă rog observaţi că am ales cu grijă cuvântul "împărţirea" pentru că toată realitatea mea se petrece în mintea mea, iar în momentul în care am ales să o comunic altuia de fapt eu împart deja cu acea persoană o bucăţică din lumea mea interioară. Oricât de mică sau de neimportantă pare a fi o comunicare sau o propoziţie ea este o împărtăşire a mea cu restul Universului. Este o dezvăluire a mea, a lumii mele interioare, faţă de cel care primeşte informarea. De ce am nevoie să dezvălui ceva celui de lângă mine? De ce am nevoie să comunic?
Pentru că este parte a rolului pe care îl joc. Din marea Creaţiei, eu sunt o Unicitate care se dezvăluie.Nu pot altfel.Orice aş face, chiar dacă nu aş vorbii nimic cu nimeni ar fi o dezvăluire a felului în care unicitatea mea se dezvăluie, se raportează restului. Eu sunt completarea, eu sunt bucăţica fără de care TOT CEEA CE ESTE nu ar mai fi TOT. Şi această bucăţică unică se raportează la restul Universului prin dezvăluire, prin aceea că eu arăt lumii cum sunt EU altfel decăt EI . Chiar dacă traiesc izolat şi nu vorbesc cu nimeni, eu mă raportez la cei din jurul meu ca fiind o persoana izolată, deci m-am dezvăluit deja.Nu poţi să nu te dezvălui! Ăsta este rolul TĂU! Ăsta este rolul vieţii, dezvăluirea UNICITĂŢII care sunt eu, în raport cu restul orice-ai face îţi joci piesa. Comunicarea este acest schimb, această împărtăşire cu alte fiinţea lumii mele interioare, este scoaterea la Lumina a ceea ce sunt Eu în raport cu cel din faţa mea. Atenţie! comunicarea nu se rezumă la cuvinte.Dacă ţin de mână o persoană suferindă chiar fără să-i spun nici un cuvânt, am comunicat deja cu ea. Daca privesc cu milă o persoană suferindă de pe stradă sau dimpotrivă dispreţuitor, mi-am comunicat deja poziţia, deja am dezvăluit o mică particică din mine, fără să spun nici un cuvânt. Chiar un şir de cuvinte care pare neutru, poartă în el dezvăluirea mea, raportarea mea la Tot Ceea Ce Este. De exemplu "Afară plouă" poate părea o simplă comunicare fără un scop anume, poate părea neutră dar ea ascunde o emoţie a mea o poziţie a mea faţa de acest eveniment. Oricât de neutru ar părea ceea ce comunicăm, este determinat de poziţia noastră faţa de acel eveniment / stare. Dacă nu ar fi astfel, atunci pur şi simplu am pronunţa cuvinte şi idei la întâmplare ca dintr-un mare mixer de gânduri şi cuvinte. Într-adevăr ego-ul este un mare mixer de gânduri şi cuvinte dar cineva mai presus de el, adică NOI alegem din acel mixer să comunicăm doar gândurile care au o relevanţa pentru noi. Bun, acum ca am trasat o linie de plecare, acum că am observat că orice comunicare este o împărţire, o dezvăluire, o relaţionare a Unicităţii mele în raport cu restul Universului să vedem ce mai implică comunicarea. Deci această emoţie, această dezvăluire, această împărtăşire a mea doresc sa o exprim, să o transmit altei persoane. Şi  pentru asta folosesc limbajul, cuvintele.Aici apare problema: cuvintele exprima concepte. Conceptele sunt diferite de la persoană la persoană în funcţie de experienţele trăite, de educaţie şi de credinţe. De aceea persoana cu care comunicăm va auzii cuvintele mele dar le va da alt sens. Le va da sensul a ceea ce ea simte în raport cu ce am emis eu. Suma cuvintelor care le-a auzit de la mine, va trece prin filtrul credinţelor şi experienţelor prorpii dupa care va crea în acea persoană o emoţie. Eu am emis o emoţie, cel din faţa mea a recepţionat o emoţie. Dar sunt aceste emoţii aceleaşi? A recepţionat cel cu care vreau să comunic eu aceiaşi emoţie care am încercat să o transmit eu? Eu cred ca de cele mai multe ori NU! Persoana a auzit cuvintele mele, dar a recepţionat emoţia sa proprie, generată de Unicitatea sa. Să continuăm exemplul cu ploaia pentru o mai bună înţelegere.
Un prieten s-a întors dintr-o excursie la munte unde a avut o experienţa negativă: a trăznit lângă cortul în care dormea, să zicem, iar câţiva din prietenii de excursie chiar au suferit ceva răni uşoare. Din cauza asta ei au strâns în grabă tabăra şi au plecat pe vreme grea într-un loc mai sigur. Acea persoană se află acum în cameră cu mine. Eu mă uit pe geam şi văd o ploaie plăcută de vară, îmi aduc aminte de copilărie cum fugeam desculţ prin ploaie, zâmbesc puţin şi spun: Afară plouă . Credeţi că a recepţionat ce am încercat eu să transmit? Nu! El a rememorat experienţa proprie şi probabil va răspunde: S-o ia naiba de ploaie... Fiecare din cei doi a recepţionat propria sa emoţie dar în paralel cu asta şi dezvăluirea celuilalt în raport cu un eveniment. Deci eu am rememorat un episod plăcut din copilărie si am simţit aceiaşi emoţie, şi am înţeles totodată că prietenul meu nu suferă ploaia. Deasemenea prietenul meu a rememorat un episod traumatizant în care s-a transpus din nou şi a recepţionat acea emoţie dar din cuvintele "afară plouă" nu reiese mai mult. Ea pare a fi doar o simplă constatare, totuşi dacă nu aş avea nici un interes faţă de acest fenomen cel mai probabil că nici nu îl observam. Repet: dacă nu aş avea nici un interes, dacă prin comunicare,prin vorbire, nu m-aş dezvăluii aşa cum sunt, celor din jurul meu, atunci actul vorbirii ar fi o simplă înşiruire de cuvinte fără sens luate la întâmplare. Până acum am ajuns cu exemplul nostru până la faza de raportare. Nu avem o relaţionare a celor doi implicaţi. Este ea o comunicare deja ? Da, conform definiţiei acestui cuvânt comunicarea presupune înştiinţarea, vestirea, prezentarea evenimentului nu şi asigurarea că celălalt l-a recepţionat întocmai şi la fel cum am dorit să-l transmitem. Totuşi uneori asta nu e destul.În funcţie de persoana de lângă noi dorim să ne dezvăluim mai mult sau mai puţin. De exemplu dacă dialogul de mai sus ar fi avut loc între doi necunoscuţi, probabil s-ar fio oprit acolo. Fiecare şi-a comunicat poziţia şi s-a raportat la lumea din jur prim prisma experienţei şi a gândurilor prorprii. De fapt nici unul nu l-a auzit pe celălalt.Fiecare s-a auzit pe EL! . Dacă cei doi ar fi prieteni, poate ar dori să se devăluie mai mult fiecare,se creeeze noi raportări, să-şi joace rolul, să se dezvăluie. Şi astfel dialogul nostru ipotetic ar putea continua astfel:
- Afară plouă.
- S-o ia naiba de ploaie.
- Ştii? când eram mic, alergam la bunici prin ploaie. Î-mi placea mult, mă simţeam atât de liber...
Personajul s-a dezvăluit mai mult. A comunicat mai departe emoţia care o simţea în copilărie.  De la acest punct încolo se întâmplă ceva interesant. Situaţia poate evolua în două moduri:
1. Fie partenerul este interesat de persoana din faţa sa, o aude, o vede, şi astfel se naşte o relaţionare:
- Serios? povesteşte-mi te rog, pare foarte eliberator.... e o bucurie care nu am simţit-o....
2. Partenerul rămâne blocat în ego-ul propriu, în gândurile sale, nu vede persoana din faţa sa decât pentru propria sa raportare :
- (mormăie) -Aham...(şi se gândeşte- când ţii lua tu două trăznete în freză, aşa de liber te-i simţii, de numa....) El a rămas blocat în experienţa sa trecută, recepţionează în continuare doar emoţia proprie referitor la experienţa pe care a avut-o. Nu a intrat in faza de relaţionare, care implică o acţiune bilaterală, a rămas în faza de raportare, adică se raportează în continuare faţa de situaţia sau evenimentul din faţa sa.
Dacă se continuă în faza de relaţionare, atunci comunicarea devine un dialog, fiecare din cei doi îl aude pe celălalt, are porţile deschise, nu-şi mai aude prorpriul ego, propriile gânduri decât ca şir de cuvinte care se formează pentru a emite spre celălalt emoţia. Celalalt recepţionează emoţia comunicată, nu cea proprie.Are uşile deschise, mintea alertă, acceptă informaţia...- Foarte interesant să alergi prin ploaie, nu am facut-o niciodată, povesteşte-mi. Dacă dimpotrivă rămâne la faza de raportare, porţile sunt închise, emoţia recepţionata este cea proprie - asta e o prostie, mie mi-au ajuns traznetele de atunci pentru toată viaţa, nu mai vreau să încerc dintr-astea, nu ştiu cum alergai tu dar mie mi se pare o prostie să faci asta când plouă. Uşile sunt închise, emoţia recepţionată este cea proprie, nu aude persoana din faţa sa, nu relaţionează.
Desigur şi asta este tot o forma de comunicare, fiecare şi-a dezvaluit poziţia, comunicarea a avut loc, raportarea a fost făcută, rolul a fost jucat. Dar eu am scris această poveste pentru că ma interesează mai mult partea în care comunicarea este bilaterală. Când se trece de raportare, când se ajunge la relaţionare. Asta e întrebarea care mă macină de mult timp: cum poţi comunica cu cel din faţa ta să îl aduci în faza de relaţionare? cum faci ca el să recepţioneze emoţia ta nu a lui ?

Continuarea o să o fac zilele următoare, dar până atunci o să adaug câteva imagini din "diagrama sacră" a lui Bashar care să le priviţi cu atenţie pentru că au o mare legătură cu subiectul de aici.






Deasemenea postez mai jos filmul explicativ despre cum se foloseşte circuitul sacru tradus şi în româneşte.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu